“Il regasisem. Era o parte din mine, era sufletul meu pereche…. sau doar o creatie a Iluziei in care ma pierdeam acum, tocmai acum… Nu putea fi Iluzie, as fi vrut sa fie asa!
Era ceva… ce nu puteam controla. Mintea refuza si totusi inima imi batea cu putere. Crestea in intensitate si timpul se pierdea inainte si inapoi facand karma sa doara din ce in ce mai tare pana intr-o zi in care am simtit cum ceva undeva in strafundul fiintei mele moare.
Am simtit cum ceva din mine moare si fragmente de suflet se pierd in negura timpurilor. Il priveam si intelegeam ca el era ultima lectie. Hmmm… ultima lectie sa fie tocmai Iubirea?
Citisem atatea carti, traisem atatea drame, avusesem atatea trairi ca suflet … atata amar de vieti si nu invatasem lectia iubirii? Si am ales tocmai acum sa vin intrupata femeie sa simt, sa sufar, sa inving? Pe cine?
Imi era dor de el, sufletul ce m-a insotit atatea vieti traind impreuna atatea nopti si atatea vise in fata Lunii, Eu a nu stiu cata parte din univers. Ce am trait tot ce puteam trai si totusi nu invatesem Iubirea!
Vantul imi sufla valul pe frunte. Mergeam prin nisipul fierbinte purtand cu mine o parte din secretele lumii. Citeam in fiecare seara scrisorile lui si in fiecare seara deschideam poarta spre stele. Intr-o zi am inchis ochii si m-am trezit intr-un alt inceput si apoi a urmat altul….si altul… si altul…si am adormit… si nu am vrut sa ma mai trezesc vreme de cateva vieti. Si am vrut sa inteleg toate durerile coborand atat de aproape de a ma pierde incat era sa risc propria viata.
Am baut din apa vietii si am atins maretia Cerului Prea Inaltului. Am pastrat tot ce puteam pastra in adanc si am pregatit tot ce puteam darui caci aveam atat de mult de daruit!
L-am privit cum imi zambea si cum se bucura in suflet de revedere. Nici el nu stia, nici eu nu stiam. M-am oprit. Eram prinsa in propriile programe ale sufletului. Stiam ca il iubesc si atat. Nu imi explicam si nici nu cautam decat sa il simt cumva aproape, oricum numai sa stiu ca este undeva … dar aproape.
Imi era teama sa il ating, imi era teama sa fiu … Tot ce as fi facut nu era potrivit, pentru ca el venise nu sa ma intalneasca, ci sa invete ca si mine iubirea. Si nu eu eram tema lui, ci propria sa fiinta.
Si atunci sortii au desprins karma si au pus-o intre noi. Atunci au aparut primele lacrimi si apoi altele…. Cautam sa inteleg, sa fac ceea ce nu facusem niciodata. Sa iubesc neconditionat. Sa privesc iubirea si sa fiu fericita doar pentru este. Sa iubesc doar privind iubirea.
Si sa cladesc in golul din suflet castele de lumina ale caror porti acum se deschideau cu adevarat. Si sigiliul ce era pus pe suflet cazu lasand inima deschisa strainului ce era mai aproape de mine decat fusesem eu insami vreodata.
Nu imi era teama, imi era doar dor de Acasa. Imi era dor de Lumina ce ne invaluia in dansul neinteles atunci ce se inalta aproape de nori, de soare, de univers. Eram noi, eram eu si el si toate cate universul ne crease vreodata. Prizonieri ai trecutului in propriul prezent cautand Calea si unicul raspuns al tuturor intrebarilor, Iubirea.”
fragment din “Conversatii cu mine insami”
“Din punct de vedere al hartilor astrale, intalnirea dintre doua suflete pereche poate fi identificata prin observarea unui numar mare de planete ce se simt in armonie reciproca, de pe cerul natal al celor doi. Consider astfel ca am raspuns unei intrebari care mi s-a pus adesea, daca este posibila o astfel de determinare.
