Am deschis ”Indrumarul pentru Mesia” al lui Richard Bach si am urmat indicatiile, am inchis ochii si am deschis cartea gandindu-ma la ce ar vrea ingerii mei pazitori sa imi transmita. ” Decizia de a te angaja sau nu intr-o aventura adevarata este cantarita de intrebarea Cand va veni clipa sa privesti inapoi, te vei bucura ca ai indraznit sau, dimpotriva, ca ai renuntat?” Am zambit… am asezat cartea pe birou si m-am bucurat de raspuns. Mesajul nu a venit intamplator, chiar in aceste zile priveam calatoria mea prin viata si ma  bucuram  ca am indraznit sa o traiesc. Privind viata mea acum, am inteles ca tot ce s-a petrecut au fost alegerile mele si urmarile alegerilor mele. Acum cativa ani daca cineva mi-ar fi spus acest lucru as fi spus ca este un nebun. Mi-am ales corpul, parintii, familia, prietenii, casa, iubitii, maestrii, duhovnicii si tot ceea ce era perfect pentru mine pentru a experimenta viata, pentru a uni femeia cu fiinta ce sunt dincolo de ceea ce este in acest plan.

Urme ale durerilor si emotiilor inca au mai existat cand am scris aceste randuri, parti din mine lasate in trecut au inceput sa revina si sa ma intregeasca. Si m-am bucurat ca nu mi-am mai dorit sa plec Acasa ci am ramas ca sa inteleg si sa pot sa-i fac si pe altii sa inteleaga.

”Pentru ca tu sa te schimbi e nevoie de o miza mare”  Iar miza mea este Iubirea. Stiti cate parti are Iubirea? Extraordinar de multe. Si stiti de ce? Pentru ca ea contine totul. Nu iti ajunge o viata sa o intelegi si sa o primesti in toata fiinta ta.

Zilele trec nefiresc de repede, poate ca interiorizarea mea face ca timpul sa treaca atat de repede? Uneori plec si ma intorc asteptand ca timpul sa ramana acolo unde l-am lasat. In seara de Craciun, Ingerii mi-au spus sa ma intorc in copilarie pentru ceva ramasese acolo nedeslusit, puritatea.  Imi era teama ca am pierdut-o. Nu am pierdut-o nici o clipa. Cineva mi-a spus ”Cum crezi ca puteai trece prin toata mizeria daca nu aveai puritatea cu tine?” Nimic din ceea ce este al tau nu se pierde decat daca incalci regulile venite din insasi sufletul tau.

”Sinele este Viata, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul fiintei tale . Sinele nu cunoaste limitarile impuse de spatiu-timp, la fel cum nu cunoaste tot ce inseamna griji, temeri sau credinte in viata ta.  Acel Ceva nu te priveste ca pe o fiinta bipeda de pe suprafata celei de-a treia planete a unui mic soare de la marginea unei micute galaxii dintr-un univers neinsemnat, inghesuit, pentru o clipita, intrte miliarde si miliarde de alte universuri. Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine si iti ofera libertatea totala de a face tot ce doresti, in afara sa mori”.

Privindu-mi acum familia, ii inteleg.  Iubirea a ales pe fiecare cum sa fie  primita, daruita si implinita. Iar eu am ales aceasta familie pentru ca eu insami sa pot intelege iubirea ca mod de exprimare a insasi vietii mele. Dumnezeu nu ar fi ingaduit sa vin in ne-iubire, chiar si o secunda de iubire a fost suficienta ca sa pot veni … chiar daca parintii mei au ales alte drumuri.

Am ramas o vreme alaturi de mama, ea urma sa imi fie primul si cel mai bun maestru. Am trait alaturi de ea cele mai triste momente ale existentei mele pamantene. Orice urma de manifestare a copilariei era inabusita in toate manifestarile raului atat cat putea sa ma atinga. Anii mei de scoala se construiau odata cu entuziasmul ca in fiecare zi apareau pe cer soarele si luna si in fata mea incepea sa apara incet toata creatia. Incepeam sa o privesc pe mama in fiecare zi si sa invat. Am inceput sa imi pregatesc sufletul pentru ce urma, anii mei de penitenta petrecuti in cel mai crunt moment de intuneric al vietii mamei mele, ce a insemnat declinul, lipsa sperantei, agresiunea, ura, umilirea… Obisnuia sa imi stranga mana pana cand unghiile ei intrau in carne. Nu aveam voie sa zambesc oamenilor, nu aveam voie sa privesc oamenii pe strada, sa ma joc cu copii, sa mananc, sa aleg ceea ce imi place sau nu. Invatam sa traiesc in intuneric.  Depresia mamei a venit odata cu pierderea a doi copii si divortul de al doilea sot. Ceea ce a urmat a fost razvratirea ei in fata vietii. Atunci a renuntat la Lumina, la a mai fi mama. Nu mai putea privi lumina din interiorul meu fara a ma chinui. Ma batea fara un motiv anume atat cat sa nu imi provoace moartea. Priveam inerta tot ce se intampla si cautam in zadar o explicatie. Imi era frica de ea de ce ar putea sa imi faca daca ”evadam” sa ma joc cu copii sau daca nu faceam tot ceea ce imi cerea. Eram ca intr-un purgatoriu in care asteptam ca sentinta sa puna capat chinului. Era primul demon cu care constiinta mea se confrunta. Intr-o seara l-am vazut, dar nu se apropia. Slabiciunea mamei i-a permis sa il manifeste. Mama omul nu mai putea manifesta lumina. Atunci s-a pierdut pe ea insasi. Iar eu invatatam deja la cea mai dura scoala a vietii cum sa imi pastrez lumina.

Mai intai a fost gandul sinuciderii, apoi ura si neiertarea fata de mama. Dar ceva s-a intamplat , intr-o noapte m-am ridicat din pat si am vazut aievea Cina cea de Taina. Era o mana nevazuta ce veghea si ma mangaia. Si atunci au inceput Conversatiile mele cu mine Insami, conversatii cu Dumnezeu. Imi ajungea uneori sa ridic ochii spre cer ca inima mea sa primeasca iubirea si lumina pentru a supravietui. Maica mi-a fost Mama si Dumnezeu Tata. Pe cei pamanteni mi-a fost in zadar sa-i cuprind in inima mea caci mereu ma raneau si ma tineau intr-o lupta permanenta cu dorinta de a trai.

M-am bucurat ca ”am indraznit” si ca nu ”am renuntat” caci nimic nu a fost in zadar. Eu ii alesesem. Era atat de gri si de trist in jur incat nu credeam ca vreodata voi putea spera sa imi rada sufletul de bucurie. De multe ori la scoala ma trezeam vorbind in fata clasei dand speranta celor de varsta mea. Am descoperit scrisul si ma cufundam in el cu toata fiinta mea caci era singurul univers de neatins al existentei mele. Ma bucur pentru fiecare secunda a vietii mele si nu regret nimic. Sunt recunoscatoare pentru tot ce mi s-a intamplat, caci tot ce este al meu este cu mine, acum si intotdeauna.