Î: Să încercăm să descriem puţin programul iniţiat de tine, numit „ Eu mă angajez – I take the vow”. Cum s-a născut în 7 noiembrie 2008 acest nou program şi nouă mişcare globală?
R: Eram la Barcelona, la forumul nostru anual „Alianţa pentru o Nouă Omenire”, unde erau prezenţi în jur de 800 de oameni. Suntem o alianţă de oameni care lucrează pentru pace. Când mă pregăteam să deschid conferinţa, am văzut doi dintre colaboratorii mei care se certau referitor la un lucru minor. Aveau dificultăţi în a rezolva problema în mod creativ, fără să fie ofensaţi personal. Atunci, fiind pe scenă, brusc m-am decis să aleg ca în viaţa mea să nu mă las antrenat niciodată de violenţă în ceea ce spun, ceea ce gândesc şi ceea ce fac. Dacă apare violenţa, să o las să plece şi să-mi reamintesc că am luat această decizie şi să văd ce se întâmplă, să fiu conştient.
Atunci când am început să vorbesc celor prezenţi le-am spus: „Vreţi să faceţi ca lumea să fie diferită, doar într-o secundă?” Răspunsul a fost Da! „Sunteţi gata să vă angajaţi la non-violenţă în propria voastră viaţă, chiar în acest moment? Dacă un om face asta, atunci lumea este mai în pace cu încă o persoană.” Toţi s-au ridicat pe rând în picioare.
Apoi ne-a venit ideea să creăm un website şi să întrebăm oamenii dacă doresc să facă această alegere. Dacă da, atunci să facă un jurământ de non-violenţă în propriile gânduri, vorbe şi acţiuni. (I TAKE THE VOW OF NON-VIOLENCE IN MY THOUGHTS, MY SPEECH AND MY ACTIONS). Noi le vom trimite un email, iar fiecare poate să invite alte două persoane, încât sperăm să ajungem curând la punctul de salt în conştiinţa globală, astfel încât să fie pace în lume.
Am auzit de atât de multe ori această expresie: să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! Recent, ea a avut un impact foarte puternic asupra mea. Tocmai citeam într-o revistă despre „neuronii care oglindesc”.
S-a făcut următorul experiment pe maimuţe: o mică maimuţă o urmărea pe mama ei cum descojea o banană şi apoi o mânca. Neuronii din creierul ei au început să activeze cu aceeaşi frecvenţă ca şi când ea făcea acea acţiune, având ceea ce noi numim o frecvenţă în fază cu mama. Adică, mica maimuţă nu mai trebuia să înveţe această deprindere, creierul ei o putea face automat. [Read more...]
Risvan Vlad Rusu este maestru in numeroase sisteme Reiki, Qi Gong, Tai Chi Quan, Feng Shui, masaj japonez Shiatsu si masaj Tao. Practica terapia in Bucuresti focalizandu-se pe trei metode principale: Wellness Counseling & Suggestion Therapy, Reiki si medicina naturista.
Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni.




