Ce este frica?

22 februarie 2012 By 6 comentarii

”Sfintii Parinti pun intre patimi frica si toate starile de suflet asemanatoare, care constituie forme sau intensitati ale ei, ca teama, groaza, spaima, panica, dar si anxietatea, angoasa, disperarea. In general, frica este provocata de pericolul unei pierderi sau de o suferinta, de ideea sau sentimentul ca vom pierde sau am putea pierde lucrul pe care-l dorim sau pe cel de care ne-am legat.

Frica astfel definita poate fi la fel de bine o virtute, ca si o patima. “Daca frica este o patima, dupa cum vor unii, apoi nu orice frica este patima”, spune Clement Alexandrinul. De aceea trebuie sa facem distinctia intre doua feluri de frica.

1) Cel dintai, pe care Dumnezeu l-a sadit in om la crearea lui si care, deci, tine de firea sa, are doua forme.

a) Prima sa forma este o forta care-l tine pe om lipit de fiinta sa insasi si care-l face sa se teama de a nu-si pierde sufletul si trupul. Prin aceasta frica in manifestarile ei cele mai elementare, omul se alipeste de viata, de existenta si se teme de tot ceea ce i-ar putea-o rapi sau distruge si are repulsie fata de non-existenta. Sfantul Maxim Marturisitorul subliniaza ca aceasta tendinta tine de insasi firea omului: “cele ce sunt facute din cele ce nu sunt au si puterea de persistenta in Cel ce este, iar nu in ceea ce nu este, iar propriu acestora dupa fire este pornirea spre cele ce le sustin si ferirea de cele ce le strica”; ea face parte dintre logoi pe care Dumnezeu “i-a sadit de la inceput (in firea omeneasca) prin creatie”. “Frica dupa fire este o putere ce sustine existenta prin ferire (de cele ce-ar putea-o distruge)”, spune el in continuare. La fel spune si Sfantul loan Damaschin vorbind despre “repulsia fata de cele care distrug firea”; putem zice ca ea corespunde instinctului de conservare, instinctului vital, tendintei innascute a omului de a se mentine in viata si a-si perpetua existenta. Ea se manifesta in particular ca frica de moarte, tendinta fireasca de vreme ce Creatorul ne-a daruit viata pentru ca noi s-o pastram, iar stricaciunea si moartea sunt fenomene contrare firii.

b) A doua forma este “frica de Dumnezeu”, care pe o prima treapta este frica de pedeapsa dumnezeiasca, iar pe cea mai inalta treapta se arata ca frica de a nu fi despartit de Dumnezeu. Aceasta a doua forma de frica este firesc legata de cea dintai, caci omul -care-si iubeste propria fiinta si viata sa si se teme sa nu le piarda -, daca stie care este natura lor adevarata, nu poate decat sa se teama de despartirea de Dumnezeu, obarsia si scopul lor, din Care au izvorat si spre care se indreapta. Omul care intelege temeiul real al existentei sale nu se teme atat de pierderea vietii sale biologice, cat de pierderea vietii celei in Dumnezeu. La omul duhovnicesc, frica de moarte este inlaturata de frica de Dumnezeu si de tot ceea ce l-ar putea desparti de Dumnezeu, adica de pacat si de rautatea Vrajmasului care aduc moartea sufletului (cf. Mt 10, 28; Le 12, 5), singura moarte de care cu adevarat trebuie sa ne temem, caci ea ne lipseste de viata pentru vecie, in vreme ce moartea biologica nu face decat sa separe pentru un timp sufletul de trup si distruge numai forma pamanteasca si stricacioasa a existentei omului.

Acest dintai fel de frica, pe care tocmai am prezentat- o sub cele doua forme ale sale, constituie o virtute pe care Adam a avut-o in starea sa primordiala. Intr-adevar, Adam era sortit sa devina nemuritor prin har, dar putea sa si moara, datorita liberului sau arbitru, daca s-ar fi opus prin acesta vointei lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a zis lui Adam: “Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit !” (Fac. 2, 17). Frica – de a nu muri, ca si de a nu fi despartit de Dumnezeu – a fost unul dintre mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat omului pentru a-l ajuta sa-I pazeasca porunca si sa se fereasca de urmarile calcarii ei.

2) Al doilea fel de frica, pe care Sfintii Parinti o privesc ca patima, este o urmare a pacatului stramosesc. Ea se manifesta intotdeauna ca aversiune a omului fata de tot ceea ce i- ar putea rapi sau distruge existenta, dar in cazul acesta nu mai este vorba despre existenta sa in Dumnezeu, ci de existenta sa de fiinta cazuta, de care se alipeste prin filautie. Sub aceasta forma, inainte de orice si mai intai de toate, ea este frica de moarte, dar nu din pricinile binecuvantate ale celuilalt soi de frica. Ea capata cele mai variate forme, pe care insa nu le vom mentiona aici. Pentru a o caracteriza, vom spune, impreuna cu Sfantul Maxim Marturisitorul, ca ea face parte dintre patimile datorate lipsirii de placere si este produsa ca si ele de faptul ca iubirea de sine este ranita de o suferinta a sufletului sau a trupului: omul se teme sa nu piarda – si se teme si de ceea ce l-ar face sa piarda – un obiect din lumea sensibila a carui posedare (reala sau anticipata in mod imaginar) ii ofera o anumita desfatare sensibila. Ideea sau sentimentul ca il poate pierde naste in suflet o stare de rau si de tulburare, ale carei efecte omul le resimte si pe plan trupesc: “Uneori se infricoseaza mai intai sufletul, alteori trupul”, dar oricum “de la unul trece si la celalalt”. Teama ca patima vadeste, in oricare dintre cazuri, alipirea de lumea aceasta, de bunurile din ea si de desfatarea simtuala de ele, si iubirea vietii de aici; caci omul cazut crede ca viata aceasta i-a fost data ca sa se bucure de toate placerile. De o asemenea teama tine orice forma de teama de moarte, care nu este teama fireasca de a nu-ti pierde viata vazuta ca dar al lui Dumnezeu si ca mijloc de inaintare spre unirea cu El, ci este teama de a nu pierde placerile lumii. Aceasta legatura esentiala dintre patima fricii si iubirea de viata potrivit duhului lumii – viata privita si traita cu totul trupeste – este adeseori evidentiata de invatatura Sfintilor Parinti. Astfel, Sfantul Isaac Sirul scrie: “Cand se afla cineva in cunostinta trupeasca, se teme de moarte”.

In Pateric citim ca un Batran a fost intrebat odata de un frate: “Oare de ce imi este teama cand merg prin pustie ?”. A raspuns acesta: “Pentru ca inca traiesti lumii !”. Iar in alta parte: “Un frate l-a intrebat pe un Batran: “De ce, atunci cand ies singur noaptea afara, mi se face frica ?”. Iar Batranul i-a spus: “Pentru ca inca pui pret pe viata in aceasta lume”. In timp ce primul fel de frica este “dupa fire”, acesta din urma, care este o patima rea, este “contrar firii” si “contrara ratiunii”. Ea vine din faptul ca omul a deviat sensul firesc si normal al acesteia – care-l facea sa ramana fidel fiintei sale autentice si sa-L iubeasca pe Dumnezeu -, acum fiindu-i frica sa nu-si piarda fiinta lui cea cazuta si sa nu se afle despartit de lumea aceasta, sa nu-si piarda viata dusa in chip patimas si toate placerile ei. in loc sa se teama de ceea ce-i poate pierde fiinta si existenta dupa duh, omul incepe sa se teama de tot ceea ce-i primejduieste existenta trupeasca si desfatarile pe care le culege din ea.

Frica de Dumnezeu si frica “lumeasca” nu sunt doua atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt una si aceeasi atitudine fundamentala a omului, insa indreptata spre teluri diferite. Acest lucru reiese limpede din invatatura Sfintilor Parinti, care arata cum una o exclude pe cealalta: daca ti-e teama de ceva din lume inseamna ca nu ti-e frica de Dumnezeu; si, dimpotriva, cel care se teme de Dumnezeu n-are frica de nimic: “Cel ce s-a facut rob Domnului nu se va teme decat numai de Stapanul sau. Dar cel ce nu se teme inca de Acesta se teme si de umbra lui”, scrie, de pilda, Sfantul loan Scararul. De aceea Sfintii Parinti spun ca teama ca patima este inlesnita de “lipsa de rod a sufletului”, la care ajunge omul cand nu are Duhul cel dumnezeiesc salasluit in sufletul sau: “… m-am temut, caci sunt gol”, spune Adam dupa ce a calcat porunca (Fac. 3, 10).

La fel ca toate celelalte patimi, frica este, pentru Sfintii Parinti, o boala, pentru motivul fundamental pe care tocmai l-am prezentat (adica pervertirea unei dispozitii firesti virtuoase intr-o patima contrara firii), dar si din pricina numeroaselor tulburari care o constituie si pe care le genereaza. Mai intai, frica vadeste o relatie patologica a omului cu Dumnezeu. Temandu-se sa nu piarda ceva din bunurile lumii si placerile ei, in loc de a se teme sa nu-L piarda pe Dumnezeu, si deci pe sine, omul se desparte de Dumnezeu, adevaratul izvor al vietii sale, pricinuitorul si telul fiintei lui, Cel care da sens existentei sale si isi indreapta preocuparile spre realitatea sensibila care devine pentru el ceva absolut. Dupa cum se vede limpede, in aceasta atitudine si in urmarile sale nefaste regasim intregul proces al pacatului stramosesc.

In frica, Dumnezeu nu este numai uitat ca principiu al fiintei si al vietii, ca sens si centru al existentei; El este negat, ignorat, respins ca proniator si pazitor plin de bunatate al fiecarei fapturi. Frica vadeste amagirea in care a cazut omul crezand ca a fost parasit si socotind ca nu poate sau ca nu trebuie sa se bazeze decat pe propriile lui puteri, fiind lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.

“Un Batran a fost intrebat de un frate: De ce ma tem cand sunt in “pustie ? Si i-a raspuns Batranul: Pentru ca te crezi singur si nu vezi ca Dumnezeu este cu tine”. Amintindu-ne ca Dumnezeu Se ingrijeste pururea de noi (Mt 10, 29-31; Lc 12, 6-7), Hristos insusi risipeste aceasta amagire. Pe deasupra, frica mai vadeste lipsa de credinta in bunurile duhovnicesti. Caci daca omul le-ar iubi pe acestea, numai de pierderea lor s-ar teme, caci, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, omul “nu trebuie sa se teama decat de o singura durere: de pierderea darurilor dumnezeiesti”.

Singure aceste bunuri au cu adevarat o valoare absoluta si o importanta vitala pentru om. Cel care isi pune credinta in Dumnezeu, facandu-se partas invierii lui Hristos si al vietii celei dumnezeiesti, n-are a se teme nici pentru sufletul, nici pentru trupul sau si nici chiar de moarte, prin care numai trupul piere pentru o vreme, dar sufletul cu nimic nu se vatama (Mt 10, 28; Le 12, 4). Cel care se uneste cu Dumnezeu afla in El multimea tuturor bunatatilor si nu se teme ca va fi lipsit de vreunul dintre bunurile din lume.

A te teme, iarasi, nu inseamna numai a nu avea credinta in existenta darurilor duhovnicesti, singurele adevarate, ci, in acelasi timp, a te increde in chip zadarnic in bunurile materiale, a caror realitate este amagitoare si care se trec ca floarea ierbii, comori pe care rugina si moliile le mananca, iar hotii le rapesc (Mt 6, 19; Le 12, 33).

Si pentru ca ele sunt stricacioase, iar el supus mortii, mai devreme sau mai tarziu, omul le pierde si pe ele, si desfatarea pe care i-o aduceau si care, de altfel, este lucru de rand si de nimic fata de bucuria pricinuita de bunatatile imparatiei, in sufletul omului cazut se cuibareste frica numai pentru ca se lasa inselat de iluzoria realitate a lucrurilor si a placerilor din lume pe care le iubeste; daca ar sti ce sunt ele cu adevarat, pierderea lor nu l-ar afecta cu nimic.

Fiind lipsita de orice folos, frica se vadeste o data mai mult a fi irationala. Caci omul nu poate sa impiedice prin ea nimic din cele ce i se intampla, nu se poate feri de pericolele sau de lipsurile de care se teme (admitand ca ele intr-adevar se vor produce): “Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ?” (Mt 6, 27). Sfantul loan Damaschin arata ca fricii si grijii fara rost, pe care lisus insusi le condamna, li se opune lipsa de grija plina de folos, a celui care se incredinteaza in orice lucru Proniei dumnezeiesti.

Caracterul patologic al fricii se arata de asemenea in partea de imaginatie, mai mult sau mai putin intensa, pe care ea, in general, o implica si prin care omuj deformeaza realitatea, atribuindu-i laturi inexistente. Astfel, in imaginatia sa pericolele apar exagerat de mari, iar pierderea unui lucru oarecare, iminenta. Mai mult, omul ajunge sa-si inchipuie lucruri care nici nu exista, caci imaginatia sa creeaza, anticipeaza si face sa se admita ca sigure, in prezent sau intr-un viitor apropiat, lucruri pe care nimic nu-l indreptateste sa creada ca se vor petrece in realitate.

De aceea, Sfantul loan Scararul defineste astfel frica: “Frica lasa este vederea amagitoare a unei primejdii mai inainte de primejdie; sau ea este o simtire plina de tremurare a inimii, clatinata si speriata de nenorociri indoielnice”. Si, observand cum frica face indoielnice lucrurile cele mai sigure si mai evidente si cat de mult este amestecata in aceasta inchipuirea omului, el adauga: “Frica lasa este lipsa incredintarii (in lucrurile de care esti cel mai incredintat)”. Dar deformarea realitatii, neperceperea a ceea ce exista si perceperea celor inexistente sunt trasaturi specifice delirului. Frica arata intotdeauna ca, in modul in care este perceput si trait realul, imaginatia domina celelalte facultati sufletesti si le impune reprezentarile sale. “Spaima care duce la incremenire este frica rezultata dintr-o mare inchipuire”, arata Sfantul loan Damaschin. Dar daca frica sau spaima, chiar daca implica cel mai adesea multa imaginatie, pot fi uneori motivate in mod obiectiv, majoritatea formelor de teama, si mai ales nelinistea si angoasa, se caracterizeaza prin lipsa oricarei ratiuni obiective care le-ar putea produce, prin dominarea partii irationale din om.

Puterile sufletului care-i ingaduie omului sa vada dimensiunile reale ale lucrurilor si intamplarilor sunt, sub imperiul fricii, paralizate. “Caci – gasim scris in Cartea intelepciunii lui Solomon – spaima nu este altceva fara numai lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la dreapta judecata” (Int. Sol. 17, 11).

Zamislirea si dezvoltarea fricii in suflet pot fi iscate si prilejuite de alte patimi ale omului. Ea se arata a fi legata in primul rand de mandrie. Sfantul Isaac Sirul spune ca: “cel lipsit de smerenie e lipsit si de desavarsire. Si cel lipsit de aceasta e pururea infricat”. Iar Sfantul loan Scararul arata ca “sufletul mandru este robul fricii lase, pentru ca se bizuie pe sine si se teme de zgomotele lucrurilor si de umbre“.

Frica este legata si de patima trandaviei, cum ne arata Sfantul Simeon Noul Teolog. In general, frica poate fi iscata de starea de pacat, asa cum invata Sfantul Apostol Pavel: “Necaz si stramtorare (neliniste, in fr.) peste sufletul oricarui om care savarseste raul” (Rm. 2, 9). Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Cel care vietuieste in pacat este intotdeauna temator; si dupa cum cei care au de strabatut un drum intr-o noapte intunecata si fara luna tremura de frica, cu toate ca nu-i ameninta nimeni si nimic, tot asa pacatosii se tem tot timpul; chiar si atunci cand nu-i mustra nimeni, constiinta lor incarcata ii face sa se sperie de orice lucru, sa se fereasca de toti si toate sa li se para infricosatoare si inspaimantatoare, nefiind nimic care sa nu-i umple de neliniste“. Aceste remarci nu se aplica numai celor care, dorind sa traiasca potrivit poruncilor sau cel putin cunoscandu-le, le-au calcat si, prin urmare, sufera mustrarile constiintei, ci de asemenea si celor care, traind in afara credintei si in necunoasterea poruncilor, au totusi un oarecare sentiment al starii lor de pacatosenie.

Se pare chiar ca starea de pacat trezeste frica, sub forma anxietatii si angoasei, cu atat mai mult cu cat omul nu are constiinta limpede a pacatului sau. Referindu-se la “frica sufletului in care este o marturie a pacatului”, Sfantul Diadoh al Foticeei il sfatuieste pe crestin sa-si marturiseasca chiar greselile cele fara de voie si cele fara de stiinta, caci, spune el, “daca nu ne vom marturisi cum trebuie si pentru greselile fara de voie, vom afla in noi in vremea iesirii noastre o oarecare frica nelamurita”. Frica, ca si celelalte patimi, este direct legata de lucrarea diavolilor. Ei contribuie la aparitia ei si se folosesc de ea ca de un teren foarte prielnic pentru lucrarea lor, caci le este un bun aliat, dupa cum arata Sfantul Diadoh al Foticeei, mai ales cand este vorba despre frica legata de savarsirea pacatului.”

Terapeutica bolilor spirituale – Jean Claude Larchet

Filed Under: constientizare, constiinta, spiritualitate Tagged With: , , , , ,

7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii

30 ianuarie 2012 By

In cele ”7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii” cuprinse in cartea ”Psihoterapie Isihasta” aparuta la Editura Paralela 45 in 2009, maestrul Vasile Andru, ne aduce mai aproape de constientizarea importantei dintre minte, trup si spirit, mai aproape de vindecare, de liniste interioara si stare de bine.

”1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică

Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică… Sănătatea noastră este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă. Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul păstrării acestei stări.

Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta“ şi mintea se va schimba. Întrebaţi-vă: suntem mulţumiţi? Există o relaţie între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea este ceea ce este. Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.

Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt. De pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită. Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.

Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când vede un bărbat „fugind“, femeia n-ar trebui să se teamă că sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că dinamica lui afectivă se reface prin fugă. Această idee nu trebuie înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga poate fi exprimată divers — un bărbat „fuge“ în cititul presei, e absent din casă. E şi asta o fugă. Sau „fuge“ să joace table cu vreun vecin. Sau „fuge“ la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă“. Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de personalitate ale membrilor familiei — fie localizate scurt, fie cu amprentă de durată aspra copiilor.

Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie, petrecute în perioada copilăriei acestora. Aceasta este, deci, prima regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu automulţumire, ci acea mulţumire care, la urma urmei, înseamnă înţelegere.

2. Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate

Unii consideră boala ca fiind o pedeapsă pentru păcate: aceasta este o dovadă de slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege.

Într-o carte celebră, care se cheamă Călătorie înspre soare apune, personajul principal este o maimuţă. O maimuţă poznaşă, născută dintr-o piatră. Şi ea s-a dus să caute iniţierea. Un maestru a ajutat-o să obţină iniţierea şi, astfel, ea a devenit „egala cerului“, nemuritoare. Însă cu toate că era nemuritoare, maimuţa tot făcea pozne. Poate e şi situaţia omului: deşi dobândeşte atâta ştiinţă, sălbăticia din el nu dispare. Ei bine, ajungând această maimuţă, la un moment dat, în cer, face tărăboi printre sfinţi, răstoarnă nişte cazane unde se fierbea elixirul vieţii, strică nişte tocmeli… Sfinţii atunci se supără şi se plâng lui Dumnezeu că o maimuţă întoarce totul cu susul în jos. Şi atunci Dumnezeu îi spune lui Buddha: „Ia tu maimuţa asta, că e în India, e din ţara ta. Ia-o şi dă-i un leac să se astâmpere!“ Şi Buddha a luat atunci un cerculeţ de fier, l-a pus pe capul maimuţei şi l-a fixat bine, ca ea să nu-ş poată da jos, spunându-i: „De câte ori vei călca o lege divină, cercul te va strânge!“ Şi a venit maimuţa pe Pământ; cum făcea o poznă mare, cerculeţul o strângea şi atunci se cuminţea.

Iată deci că durerea ei de cap nu era o pedeapsă, ci o informaţie că a încălcat o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Noi nu ştim că în realitate am încălcat o lege dacă ne-am corecta atitudinea şi n-am mai încălca legea, ne-ar lăsa durerea de cap, fără pastilă şi fără doctor. Iată deci că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat.

S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?“. Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim? Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.

3. Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilor

Definiţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede ce înseamnă „păcat“, iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai griji — dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea“ gândurilor slăbeşte omul. Boala prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire forţată din „mecanica păcatului“, din mecanica vieţii păcătoase.  Există o a 11-a poruncă — noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne conducem. Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa: „Opreşte-te şi cunoaşte!“ („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu“ Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.

Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!“. Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual. Introspecţia este doar linişte interioară.

Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor 10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA“ este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri“. Acest „opreşte-te“ se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral — deci un îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis. În greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este tot oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de oprire, de introspecţie.

Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi amintească de o lege sacră, şi să se schimbe…

4. Boala este un prilej de schimbare

Dacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a trăi, de a (con)vieţui.

5. Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucru

Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atunci subconştientul „cheamă“ o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.

6. Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea

Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un proces care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă — mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi formule ale însănătoşirii. Cea mai curentă astfel de formulă este: „Mă simt din ce în ce mai bine, pe zi ce trece şi din toate punctele de vedere“; trebuie rostită la indicativ prezent, pentru că subconştientul nu cunoaşte alte timpuri verbale. Această formulă a fost folosită de dr. Emile Coué, care a vindecat, prin ea şi prin climat psihic spiritual, sute de cazuri. Repetarea acestei formule duce la preluarea ei de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră. Dacă această formulă este repetată de trei ori pe zi, în perioadele noastre de slăbire, timp de 21 de zile, admiţând că este un caz cronic sau un caz ceva mai complicat, survine întotdeauna o îmbunătăţire.

7. Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic

Boala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală — ce tip de greşeală naşte o categorie de boală — tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.

Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.

Există 3 origini reperabile:
1. Unele boli sunt genetice sau ancestrale: te-ai născut cu o povară în soartă. Nu eşti răspunzător de aceste boli, ele sunt nişte poveri. Te-ai născut cu ele.
2. Alte boli provin din conflictele sau traumele avute în perioada prenatală şi în copilărie. Dacă au existat conflicte puternice sau traume în acea perioadă, individul le va resimţi în tot timpul vieţii. Iată de ce copilăria, familia, mediul sacru al casei trebuie privire cu mare grijă.
3. Boli cu surse nomice. Nomos, în limba greacă, înseamnă lege. Acestea sunt bolile despre care deja am vorbit, venite dintr-o încălcare a Legii revelate. Şi este palierul actual: cumul cotidian de erori.

Pe lângă toate acestea, la maturitate putem să observăm că în noi există o predispoziţie la îmbolnăvire în funcţie de anumite coordonate — două la număr. Adică: (1) ne îmbolnăvim pentru că suntem agresivi şi (2) ne îmbolnăvim pentru că ne simţim vinovaţi.
Agresivul şi vinovatul se îmbolnăvesc mai uşor. Neagresivul şi nevinovatul fac faţă multor condiţii grele fără să se îmbolnăvească; fac faţă şi mediilor contaminate fără să se îmbolnăvească. În privinţa agresivităţii, trebuie spus că de multe ori nici nu o conştientizăm. Vă ştiţi agresivi? Cu siguranţă nu!

Există printre cunoştinţele mele un domn care este foarte bisericos; are circa 40 de ani, merge la biserică, este un bun închinător, un practicant al religiei. Cu toate aceste calităţi, femeia din preajma lui, prietena lui simţea lângă el un disconfort extraordinar. Cei doi au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă acest lucru, de ce ea simte astfel. Dacă o priveai pe acea tânără cu un ochi care vede aura, constatai că în preajma bărbatului respectiv aura ei era perforată, zdrenţuită parcă. Concluzia este că bărbatul avea o agresivitate inconştientă, foarte puternică, care zdrenţuia aura partenerei sale. El s-a mirat atunci — de unde agresivitate, când se ştia pios, milostiv? Stând un pic de vorbă cu el, am aflat că mai fusese căsătorit, divorţase şi purta o ură înverşunată primei sale soţii. E lesne de înţeles că, în preajma lui, orice femeie simte un mare disconfort, pentru că el se împotriveşte femeii în sine. Aflând acestea, bărbatul m-a întrebat ce-i de făcut. „Trebuie să-ţi rezolvi agresivitatea inconştientă“, i-am spus. În viaţa sa conştientă, el era bun, milostiv, însă inconştient era agresiv. El ştia că este bun ca pâinea lui Dumnezeu — făcea şi pomeni, punea lumânări la biserică — , nu agresiv.

„Cum să-mi dizolv agresivitatea inconştientă?“ m-a întrebat.
L-am sfătuit ca în fiecare zi, în rugăciunile sale, să o pomenească pe fosta lui soţie şi să ceară pentru ea putere, sănătate, gândire bună.
„Cum să cer aşa ceva pentru ea? Este o scorpie, cea mai mare scorpie! a ripostat el. Nu pot să mă rog pentru ea!“
„Acest nu pot trebuie să-l depăşeşti! Numai dacă te rogi pentru ea o să-ţi dizolvi agresivitatea inconştientă“.
„Dar nu merită…“, mi-a răspuns.
„Tocmai pentru că nu merită! Cu cât te rogi mai mult pentru ea, cu atât ea va înflori, acolo unde se află“.
„Dar nu merită să înflorească! Vreau să piară, să se usuce!“
„Iată, cred că ţi-ai conştientizat destul de bine de ce, când se află lângă tine, partenera are aura zdrenţuită!“, i-am zis eu atunci.
Ce se întâmplă când ai o aură zdrenţuită? Eşti vulnerabil. Poţi să iei foarte uşor o gripă sau o infecţie, de exemplu. În acelaşi timp, poţi resimţi influenţa negativă ce vine dinspre o anumită persoană, sau pur şi simplu din câmpurile din jurul nostru (din care, când suntem sănătoşi, selectăm numai pozitivitatea). Revenind, pot să vă spun că acel pacient a reuşit până la urmă să se vindece, să se roage cu bucurie pentru acea „scorpie“. În cele din urmă a început să vadă că nu era chiar aşa de scorpie cum credea el, şi că numai încărcătura lui de ură o făcea pe fosta lui soţie să pară atât de rea.

O doză de agresivitate inconştientă avem cu toţii, să ştiţi. Ne naştem cu ea. Ea este baza complexului Cain. Inconştient, vrei să-l elimini pe semenul tău. Omul se simte bine dacă elimină un om. Subconştientul se simte bine când lichidează pe cineva, când extermină. Ce înseamnă acest lucru? Să ne gândim la serviciu, de exemplu. Toţi colegii îţi par răi şi urâcioşi. Te-ai simţi bine dacă ai reuşi zilnic să elimini câte unul… Inconştient, deci, purtăm în noi complexul Cain — unii mai puternic, alţii mai slab. Cert este că acest complex produce în noi o anumită vulnerabilitate. Cum dispare agresivitatea inconştientă? La modul practic, această agresivitate dispare mâncând mai des verdeţuri. E un lucru la îndemâna noastră. Dacă mănânci verdeţuri, descreşte agresivitatea inconştientă — foarte simplu. E una dintre cele 6 opriri: oprirea de la hrana care aprinde simţurile, care aprinde agresivitatea. Noi nu ne dăm seama, mâncăm asemenea hrană spre împuţinarea vieţii noastre şi spre urâţirea ei.

Dar mai ales terapia iertării şi ofranda remediază agresivitatea inconştientă. „Împacă-te cu aproapele tău… cu fratele tău, cu pârâşul tău“. (Matei 5:23-25). Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i faţa senină şi „dăruieşte-i“ mental: pace, sănătate şi Har. Agresivitatea inconştientă se împarte şi ea în 3 categorii: împotriva ta, împotriva semenului tău şi împotriva spaţiului în care trăieşti. Conflictul psihic cu spaţiul predispune la boli de piele, dar şi la dizarmonii nervoase.

Cei agresivi împotriva lor înşişi sunt foarte mulţi. Poate tu crezi despre tine că eşti blând. Adesea cei blânzi îi iartă pe toţi ceilalţi şi se atacă pe ei înşişi. Asta este o agresivitate împotriva ta. Să nu spui niciodată: „Nu merit să trăiesc“. Această agresivitate naşte predispoziţii maladive în zona bazală, a energiilor ancestrale. Bolile uterului pornesc de la această atitudine, de la această auto-depreciere, de la această auto-ieftinire a femeii. Dacă aveţi probleme în zona bazală, la aparatul uretral, să ştiţi deci, că prima măsură pe care trebuie s-o luaţi este să vă schimbaţi atitudinea faţă de voi. Orice altă depreciere naşte aici vulnerabilitate.”

Multumesc, Vasile Andru

Filed Under: rugaciune, spiritualitate, tehnici si metode de vindecare Tagged With: , , , , ,

Rugaciunea tacuta, a potentialelor

29 ianuarie 2012 By

Rugaciunea Tacuta este o recunoastere a Tot Ce Este . In aceasta rugaciune stiu ca fiecare rugaciune pe care am rostit-o cu voce tare, este auzita de Spirit si stiu ca Spiritul mi-a dat tot ce i-am cerut. Este o recunoastere a faptului ca sufletul meu este complet, in iubirea si gratia lui Dumnezeu. Este o recunoastere a statutului meu total de perfectiune si a starii de a fi. Tot ce imi doresc, tot ce vreau sa cocreez, exista deja in realitatea mea. Eu o numesc “Rugaciunea Tacuta” pentru ca stiu ca Fiinta mea este deja implinita. Nu este nevoie sa cer ceva Spiritului, pentru ca deja acel lucru mi-a fost dat.

In inima mea, eu accept Fiinta mea perfecta.
Accept ca bucuria pe care  am intentionat- o, exista deja in viata mea.
Accept ca iubirea pentru care m-am rugat, este deja in mine.
Accept ca pacea pe care am cerut-o, este deja in realitatea mea.
Accept ca abundenta pe care mi-am cautat-o, deja imi umple viata.
In adevarul meu, imi accept Fiinta mea perfecta.
Preiau responsabilitatea pentru propriile creatii,
Si toate lucrurile care sunt in viata mea.
Recunosc puterea Spiritului care este in mine,
Si stiu ca toate lucrurile sunt, asa cum ar trebui sa fie.
In intelepciunea mea,  accept  perfectiunea Fiintei mele.
Lectiile mele au fost alese cu grija, de Sinele meu
Iar acum trec printre ele, in plina  experienta .
Calea mea ma duce intr-o calatorie sacra, cu un tel divin.
Experientele devin parte, din  Tot Ce Este.
Prin cunoasterea mea, accept Fiinta mea perfecta.
In acest moment, stau pe scaunul meu de aur
Si stiu ca Eu Sunt un inger al luminii.
Ma uit la tipsia de aur – darul Spiritului -
Si stiu ca toate dorintele mele, au fost deja implinite.
Din iubire pentru Sinele meu, accept Fiinta mea perfecta.
Nu  fac judecati  si nu impovarez cu nimic  Sinele meu.
Accept ca totul din trecutul meu, mi-a fost dat din iubire.
Accept ca totul din acest moment, provine din iubire.
Accept ca totul din viitorul meu, va rezulta in imensa iubire.
In Fiinta mea, imi accept perfectiunea.
Si asa este.

Filed Under: mesaje, spiritualitate Tagged With: , , , ,

Pistis Sophia

28 ianuarie 2012 By

”Povestea misterioasa a manuscrisului care face obiectul acestei carti ar fi ea insasi de ajuns pentru a incita la lectura. Dificultatile pe care le-au intampinat cei care s-au ocupat de datarea, atribuirea si interpretarea scrierilor reunite sub numele de Pistis Sophia au fost extrem de mari. Multitudinea teoriilor legate de aceste aspecte este evidentiata in partea de introducere a volumului, care ofera un ajutor binevenit pentru intelegerea acestei opere surprinzatoare.
Asemenea Evangheliei dupa Toma si altor documente gnostice descoperite la Nag Hammadi, in Egipt,  Pistis Sophia (subintitulata “Cartile Mantuitorului”) este dedicata invataturilor tainice date de Iisus ucenicilor sai. In acest tratat, Iisus este peste tot proeminent si central. El este infatisat aici ca Mantuitor si Prim Mister, care le stie pe toate si le reveleaza pe toate cu o mila nesfarsita. Ca atare, el preexista din vesnicie, iar functia sa nu este doar pamanteasca, ci si cosmica si supra-cosmica.
Este evident ca textul nu era unul destinat sa circule ca evanghelie publica. Unele lucruri trebuiau predicate oamenilor obisnuiti, dar  multe altele erau destinate doar apostolilor in devenire, adica celor ce urmau sa propovaduiasca lucrurile cele mai inalte ale Evangheliei. Asadar, ˝Cartile Mantuitorului˝ trebuie sa fie privite ca fiind apocrife in sensul originar al cuvantului, adica scrieri ˝retrase˝ sau ˝rezervate˝. Elemente de religie, magie, metafizica si istorie apartinand unei traditii pierdute se regasesc in acest document de importanta majora nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci si pentru istoria dezvoltarii religiei in Occident.” Editura Herald

”Cap. 29

Iisus intra in al 13-lea eon si o gaseste pe Pistis Sophia

Dupa aceea am urcat pana la valurile celui de-al 13-lea eon .Cand am ajuns la valurile lor, acestea s-au dat singure la o parte si s-au deschis pentru mine. Am intrat in cel de-al 13-lea eon si am gasit-o pe Pistis Sophia stand singura sub cel de-al 13-lea eon , fara ca niciunul dintre acestia sa fie cu ea. Si ea sedea in taramul acela indurerata si jelind fiindca nu fusese luata in cel de-al 13-lea eon taramul ei din inalt.  Si ea mai era indurerata din pricina chinurilor pe care Authades, care este una din cele 3 puteri intreite, i le-a pricinuit. Dar cand voi ajunge sa va vorbesc despre emanarea lor,va voi spune misterul felului cum s-au petrecut aceste lucruri.

Cand Pistis Sophia m-a vazut stralucind foarte tare, fara ca lumina ce ma inconjura sa aiba masura, ea s-a tulburat foarte si s-a uitat la lumina vesmantului meu.  A vazut misterul numelui ei in vesmantul meu si toata Slava Misterului Sau, caci ea fusese inainte in Taramul din Inalt,in cel de-al 13 eon si era obisnuita sa proslaveasca Lumina din Inalt, pe care o vazuse in valul Comorii Luminii. Cand ea a continuat sa proslaveasca lumina din inalt toti arhontii, care sunt impreuna cu cele doua mari puteri intreite, si Nevazutul Ei care este perechea Ei si celelalte 22 de emanatii nevazute s-au uitat la lumina -intrucat Pistis Sophia impreuna cu perechea Ei cu celelate 22 de emanatii fac 24 de emanatii pe care Marele Stramos Nevazut impreuna cu cele 3 Mari Puteri intreite le-a emanat”.

Va recomand aceasta carte ca de altfel toata Colectia Manuscris.

Filed Under: constientizare, spiritualitate Tagged With: , , , ,

Linistea interioara

23 ianuarie 2012 By

Linistea interioara apartine Eului Superior. Este destul de cunoscut faptul ca filosofia orientala recunoaste omul ca fiind compus din doua Eu-ri. Un Eu Inferior si un Eu Superior (care are diferite denumiri in diferite scoli filosofice: Supraeu, Atman, etc).  Eul Superior este acea “scanteie divina” din noi. Eul Superior nu moare. Atunci cand omul moare, se distruge corpul fizic, corpul energetic, etc… dar Eul Superior ramane “invelit” in alte corpuri subtile si, mai apoi, se va reincarna intr-un alt corp fizic.

Eul inferior este o suma de concepte si principii de viata pe care le-am invatat si acumulat in aceasta viata, de la nastere si pana in prezent. Eul inferior este o “constructie” a mediului social in care ne-am nascut. Mai bine zis este amprenta mediului social asupra noastra, asupra fiintei noastre.

Pentru a ajunge la Eul Superior trebuie, mai intai, sa ne “distrugem” Eul inferior. Trebuie sa facem abstractie de Eul inferior, dar trebuie sa-l “neglijam” intr-un mod foarte categoric. De aceea, am folosit mai sus termenul de “distrus”. Nu putem sa ajungem la Eul Superior atata vreme cat “suntem condusi” de Eul inferior, atata vreme cat ne ghidam viata conform cu obiceiurile societatii in care ne-am nascut. Pentru a ajunge la Eul Superior trebuie sa-i dam ascultare. El “ne cheama spre el”, ne ajuta sa-l cunoastem, vrea sa-l cunoastem si ne da in acest sens niste “instructiuni” cum putem ajunge la el. Dar, din pacate, aceste instructiuni sunt in mare contradictie cu practicile si obiceiurile societatii in care traim. Nu este un test din partea Eului Superior sa vada daca “meritam” acest lucru. Este singura cale de a ajunge acolo. Sa incercam un exemplu. Vrem sa ajungem pe creasta unui munte (am auzit noi ca acolo este foarte frumos). Ne interesam, si aflam ca pentru aceasta ar fi vreo 3-4 posibilitati: anumite cai de acces. Dar toate aceste cai de acces presupun un urcus pe jos, presupune “sa urcam muntele”. Ei bine… urcusul la deal nu este chiar usor. Multi vor spune: “Eu nu pot sa urc, este prea greu pentru mine…” Unii vor abandona definitiv ideea de a ajunge pe crestele muntelui. Altii nu vor abandona ideea dar vor astepta, poate vor afla o alta cale, mai usoara. Unii vor astepta sa se iveasca o cale usoara ca atunci cand te plimbi pe esplanada. Vor astepta degeaba, o astfel de cale nu exista. Pentru a ajunge pe creasta muntelui trebuie “sa urci la deal”, nu poti sa te plimbi. Si asta, nu din cauza ca nu vrea muntele sa ajungi pe crestele lui, ci pentru ca acestea sunt singurele cai de acces.

Dar era vorba de linistea interioara, nu de Eul Superior. Da, dar la linistea interioara poti ajunge numai prin cunoasterea Eului Superior. Linistea interioara este un scop, iar cunoasterea Eului Superior este mijlocul prin care putem dobandi linistea interioara. Asa cum nu putem ajunge pe crestele muntelui decat daca “urcam la deal”, asa nu vom putea ajunge la linistea interioara decat daca ne vom cunoaste Eul Superior.

Prin intermediul anumitor tehnici psihice putem atinge linistea interioara pentru catva timp, o putem gusta. Dar numai prin cunoasterea Eului Superior putem face din linistea interioara o prezenta permanenta in fiinta noastra.

De unde vine linistea interioara? Vine din “straturile” cele mai profunde ale subconstientului nostru. Vine din noi, din adevaratul nostru EU. Linistea este permanent prezenta in fiinta noastra, dar noi nu avem timp sa o observam. Desigur, am vrea sa dobandim linistea interioara, dar sa nu “urcam la deal”. Nu se poate. Atata vreme cat mintea noastra, constientul nostru este acaparat de dorintele noastre pamantesti, nu vom putea gusta linistea interioara. Nu o putem gusta pentru ca nu avem timp pentru asta.

Deci, primul pas spre linistea interioara este sa ne facem timp pentru asta. Sa ne smulgem 10-20-30 minute pe zi (de preferat dimineata) din activitatea cotidiana si sa incercam sa simtim aceasta liniste. Este de preferat momentul diminetii deoarece constientul nostru nu este “parazitat” de activitatea din timpul zilei. Cu alte cuvinte suntem odihniti si cu mintea limpede.

Va propun un joc. Il puteti juca in orice moment al zilei cand aveti o perioada de timp liber…  Sa presupunem ca v-ati intalnit cu pestisorul de aur si el vrea sa va indeplineasca 3 dorinte…. dar numai 3…. si dupa aceea dispare. Intr-un astfel de moment ii puteti raspunde rapid: o masina, o casa, o femeie/un barbat ca sotie/sot. Si gata… s-au dus cele 3 dorinte. Va duceti acasa, va suiti in masina si faceti o plimbare cu femeia/barbatul visurilor voastre. Ramaneti fara benzina. Ptiu!!! ghinion…. nu mai aveti bani… de ce nu ati cerut pestisorului bani… da, dar ar fi trebuit sa renuntati la una din celelalte dorinte…. la care?

Timpul trece si odata cu batranetea va ganditi sa va retrageti la munte, v-ati saturat de aglomeratia orasului. Daca stiati ii cereati pestisorului o casa la munte. Bineinteles, o puteti vinde pe cea pe care o aveti si sa luati alta, la munte…, dar pe langa muntele care va place nu sunt case… sunt numai niste colibe… Ati prins ideea… pestisorul va asteapta sa gasiti cele 3 dorinte “definitive” ale vietii voastre. Acele dorinte pe care nu veti regreta ca le-ati avut la un moment dat si pe care le puteti inlocui cu altele.

Cati dintre noi, ca prima dorinta ar spune: “Linistea interioara”? Stiti cand sunteti cel mai aproape de “linistea interioara”? Cand, la intrebarea pestisorului, veti raspunde: “Linistea interioara… apoi…. aaa …. stai sa ma mai gandesc…. casa, masina”. Veti fi aproape de linistea interioara atunci cand o doriti din “toti porii fiintei dvs.”. Daca o doriti asa ca…. “E buna si ea la ceva…”, sunteti foarte departe de a atinge linistea interioara.

Iata ca am dat raspuns si la cea de a 3-a intrebare. Cand vom avea “linistea interioara”? Atunci cand o doriti “din tot sufletul”. Pana atunci puteti gusta din ea, dar nu o puteti permanentiza in fiinta dvs. Dar aceasta dorinta de a dobandi linistea interioara este doar o conditie necesara nu si suficienta. Simpla dorinta de a avea liniste… nu ne aduce liniste. Pentru asta trebuie sa “muncim cu noi”. Trebuie sa urcam la deal.

Vorbeam la inceput de o “distrugere” a Eului inferior. Aceasta distrugere este mentionata in diverse religii sau cai spirituale, numai ca ea este pomenita sub diverse denumiri, dar este vorba despre acelasi lucru. In crestinism, Iisus a vorbit despre a doua nastere… Oare nu la acest fenomen se referea? Sa abandonezi, sa omori vechiul sistem de valori cladit in tine de societate si sa-ti recladesti altul, pe alte baze. Pe baza Eului Superior. Pe niste baze solide, care nu dispar odata cu moartea corpului fizic. In unele cai spirituale se vorbeste de o “abandonare totala in fata divinului”. Oare nu tot asta inseamna? Sa-ti abandonezi dorintele tale, dorintele constientului tau si sa percepi intru totul pe cele divine? R. Stanciulescu

Filed Under: spiritualitate, tehnici si metode de vindecare Tagged With: , , , ,

Afirmatii pentru Autovindecare

15 ianuarie 2012 By

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă. S-a spus că suntem ceea ce mâncăm. Ar fi mai adevărat să spun: “Suntem ceea ce gândim.” Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică. Nici un mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.

Şi viaţa este o artă. Din nefericire, este o artă căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie. Oamenii iau viaţa aşa cum este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţânează să meargă prost.

Gândurile sunt lucruri. Cuvintele, care sunt gânduri cristalizate, au o putere incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrându-ne. Simplul fapt că te gândeşti la oboseală îţi poate submina energia. Întărind acest gând prin cuvinte, “sunt extenuat”, defineşti şi prin aceasta conferi forţa gândului respectiv. Este valabil şi invers. Dacă te simţi obosit dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva, oboseala va dispărea cu totul! “Eşti” ceea ce gândeşti. Dacă, în plus faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele “mă simt minunat”, este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobândit o nouă definiţie a propriei persoane.

Atât de multe din eşecurile din viaţa noastră – legate de stăpânirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem – se datoresc numai gândului că ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă. Pe de altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sunt rezultatul acceptării noului ca aparţinându-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gândul “sunt francez”, decât de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) “oamenii ăştia vorbesc “ciudat”!” Dificultatea rezidă în faptul că obiceiurile noastre sunt înrădăcinate adânc în subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci când încercam să le schimbăm, ne trezim traşi înapoi în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit vechilor obiceiuri. Pe de altă parte, afirmaţiile, atunci când sunt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora majoritatea noastră are un control conştient redus.

Suntem ceea ce gândim. Însă suntem şi mult mai mult decât ceea ce gândim în mod conştient. Suntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente, obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi – fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi – în subconştientul minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste conflicte interioare. Nu este suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient şi subconştient. Pentru că suntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre omeneşti se afla conştiinţa divină.

Atunci când încercam să ne transformăm numai prin efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare. Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la nivelul realităţii superioare a superconştiinţei. A te vindeca înseamnă a te “descotorosi de imperfecţiuni”. A fi perfect înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse – creativităţii şi a soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile noastre.

Superconştiinţa este acel nivel al conştiinţei care este adeseori descris drept Eul superior. Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii. Prin intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi adevărata tămăduire. În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile, asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia umană, nu aduc decât beneficii temporare.

Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod încât să înalţe conştiinţa către superconştiinţa. Afirmaţiile pot atinge acest obiectiv atunci când le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Hristos, care este un punct de pe frunte, situat exact între sprâncene. Repetă afirmaţiile din această carte mai întâi cu glas tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii conştiente. Pe urmă, repetă-le în tăcere, pentru a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor.

Apoi, rosteşte-le în şoaptă, purtându-le semnificaţiile în subconştient. Repetă-le din nou, în tăcere, pentru a-ţi adânci însuşirea lor la nivelul subconştientului. În cele din urmă, pe măsură înălţării aspiraţiilor, repetă-le în centrul lui Hristos. La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor. Prin afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi. Afirmaţiile reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim menirea omenească. Fără puterea veniă de la Dumnezeu, eforturile noastre sunt, de-a pururea, în zadar. Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin rugăciune.

De ce să te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă, rugăciunile sunt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea activă a omului. Rugăciunea eficienta nu este niciodată pasivă. Ea este încărcată de credinţă şi ajunge
la maturitate printr-o atitudine afirmativa. Pentru a-ţi aprofunda nouă calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmând apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie printr-o rugăciune plină de iubire câte Dumnezeu.

În acest moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient. Sursa J.Donald Walters (Swami Kriyananda)

Descarca acesta carte minunata  ”Afirmatii pentru Vindecare J-Donald-Walters

Filed Under: carti, constientizare, spiritualitate Tagged With: , , ,

Marea Invocare a Luminii

15 ianuarie 2012 By

Din Punctul de Lumină, din Mintea lui Dumnezeu
Fie ca Lumina să pătrundă în Minţile noastre.
Fie ca Lumina să coboare pe Pământ.

Din Punctul de Iubire din Inima lui Dumnezeu
Fie ca Iubirea să pătrundă în Inimile noastre.
Fie ca Iubirea să înflorească pe Pământ.

Din Centrul de unde Voinţa lui Dumnezeu este cunoscută
Fie ca Ţelul Divin să călăuzească Voinţele noastre
Ţel pe care Maeştrii îl cunosc şi îl slujesc.

Din Centrul pe care îl numim Umanitate
Fie ca Planul de Iubire şi de Lumină să se înfăptuiască
Şi fie ca acesta să zăvorască uşa unde sălăşluieşte întunericul.

Fie ca Lumina, Iubirea şi Puterea să restaureze Planul Divin pe Pământ.

Filed Under: rugaciune, spiritualitate Tagged With: , , ,

Meditatie pentru suflet

31 decembrie 2011 By

Fiecare an poarta cu el o balanta a recunostintei, a darurilor primite, iar inceputul fiecarui an ne gaseste mai plini de speranta, mai increzatori in viitorul pe care il construim in fiecare secunda, prin alegerile pe care le facem.

Eu sunt in primul rand recunoscatoare Timpului pentru ca mi-a permis sa experimentez cele mai grele si minunate lectii din viata mea,  in acest an. Sunt recunoscatoare tuturor ghizilor si maestrilor pe care i-am intalnit si care m-au ajutat sa imi desavarsesc Calea si zborul solitar catre Cer.  Multumesc pentru cele mai minunate daruri din viata mea si pentru insasi darul vietii.

Va urez Sarbatori Luminate, Iubire Hristica, iar Speranta si Credinta sa va insoteasca pe Cararea vietii voastre!  Am inregistrat pentru voi cu mult drag, o frumoasa Meditatie pentru Suflet  potrivita acestor momente. Un An Nou, binecuvantat!

Filed Under: constientizare, meditatie Tagged With: , , ,

Mesajul Ingerilor de Craciun

24 decembrie 2011 By

Craciunul este darul cel mai drag aL Lui Dumnezeu – este expresia iubirii celei mai adânci a Lui Dumnezeu pentru tine si îți este deja dat.

”Noi suntem îngerii Crăciunului. Noi suntem Îngerii bucuriei, ai Luminii, ai Iubirii, ai Generozității, ai Păcii și Abundenței pentru toți. Suntem Îngerii care te ajutăm să te conectezi chiar cu aceste aspecte bune ale tale – aceste calități ale conștiinței tale superioare și  abilităților tale si să alegi iubirea în expresia ta proprie. Noi suntem Îngerii care te ghidează, care îți șoptesc, care te împing de la spate și care îti aduc darurile pentru a te ajuta să-ți modifici percepțiile din îngrijorare și teamă, în iubire.

Cel mai mare dar al Lui Dumnezeu pentru tine este adevărul adevăratei tale naturi: Tu ești creat, ești născut, cu toată iubirea Creatorului care te împresoară și te pătrunde. Această iubire îți luminează sufletul. Sufletul tău este etern, al tău pentru totdeauna, este ceea ce ești tu, la orice nivel al tău, în iubire unită cu Creatorul pentru totdeauna.

Viața pe care o trăiești astăzi, tot ceea ce crezi că există în viața obișnuită, este conștiința sufletului tău, care visează existența ta interioară, în a fi și a exprima natura ei în lumea formei și materiei.

Această lume ordinară de care ești așa de legat, în care ești așa de prins, așa de implicat, aste de asemenea conținută în grația cerurilor – întotdeauna. Ceea ce experimentezi în realațiile tale, prietenii și familie, este reflecția cea mai pură și clară a stării trezirii tale. Orice dinamică a oricărei relații pe care o experimentezi este făcută să te conducă într-o trezire mai profundă, și făcând asta, să te conducă precis în locurile din tine în care ești gata să primești mai multă iubire a Lui Dumnezeu pentru tine.

Aceste sărbători ale Crăciunului reprezintă o oportunitate minunată pentru tine să te duci mai departe în natura iubirii si a conștiinței tale superioare. Suntem încântați să te ajutăm cu asta. Suntem întotdeauna pregătiți să te ajutăm la asta. Te înconjurăm, te pătrundem cu grația iubirii Creatorului întotdeauna și oriunde. Ascultă, uită-te, simte prezența noastră – te asigurăm că ghidarea noastră și ajutorul nostru este prezent.

Este știut că atunci când ne ceri ajutorul nu există ceva care să fie prea mult pentru noi, nimic inconfortabil, nimic prea greu, pentru ca noi să te îmbrățișăm cu iubire, grație vindecătoare, înțelepciune divină și cu toate puterile vindecătoare ale creației.

Când vorbim despre puterea vindecătoare a creației, este neapărat necesar să realizezi că această putere vindecăroare, această bunătate, această iubire și lumină a Lui Dumnezeu, va vindeca până la urmă tot ceea ce ești și tot ceea ce se află în jurul tău. Aceasta așa este. Dacă vrei, poți elibera orice îndoială care o ai despre aceasta chiar in acest moment. Îmbrățișarea ta completă a grației și bunătății Lui Dumnezeu este inevitabilă.

Dar ce putem spune despre liberul arbitru? O întrebare excelentă în acest moment. Ai liber arbitru. Poți refuza iubirea profundă a Lui Dumnezeu constant. Poți alege să te temi de iubire constant. Poți alege constant dorințele și expresiile sinelui tău inferior, natura animalică a ființei tale biologice. Totuși, Dumnezeu are la îndemână eternitatea și un număr mare de invitații pentru îmbrățișarea ta completă a iubirii Sale pentru tine. Chiar crezi că poți alege sa spui nu acestei iubiri superioare în eternitate?

Îți dai seama de absurditate acestei poziții? Șansele si la cel mai rău Casino din Las Vegas sunt mult, mult mai bune decât șansele tale de a spune nu la cea mai profundă iubire, la cea mai mare grație și bunătate din care este născut sufletul tău și de care este întotdeauna atras. Întoarcerea ta în iubirea perfectă este inevitabillă. De ce nu te relaxezi și te eliberezi în această idee?

În timpul acestor Sărbători de Crăciun, alege un loc de conștiință înaltă, o trezire clara și o voință perfectă de a vedea și înțelege, de a accepta că totul este reflectat înapoi la tine din toate reacțiile tale cu cei din jur. Binecuvântează aceste Sărbători cu darul trezirii iubirii pentru ca doar grația vindecătaore a Lui Dumnezeu pe care o vezi în toate expresiile din jurul tău.

Amintește-ți, Crăciunul este setat pe solistițiul de iarnă. 21 Decembrie este ziua în care se întoarce Soarele. Soarele s-a diminuat, mai mic în fiecare zi, în timp ce vârful este vara. Aceasta este ziua în care lumina începe să crească din nou. Aceasta este ziua în care soarele începe să se întoarcă.

Acesta este momentul, în care Soarele a fost la dimensiunea sa cea mai mică, când conștiința Noului Soare, este renăscută în tine.

Profeții au spus: ”Așa cum e sus, așa este și jos.  Așa cum e în cer, așa și pe pământ.” Cum se schimbă anotimpul, anotimpul sufletului tău se schimbă și el. Acest timp de întuneric, de frig, de nopți lungi și întuneric adânc, este un moment perfect pentru introspecții. Este momentul perfect să iei din tot ceea ce ai trăit de-a lungul anului, și în special, tot ceea ce este acum prezent. Pentru a prelua toate acestea înăuntru, să asculți, să vezi, să simți, să intuiești, să contemplezi și să găsești noi locuri de realizare de sine.

Este realizarea de sine care este adusă de noul soare. Această realizare de sine este aceeași lumină a iubirii, aceeași grație cerească, aceeași căldură adusă de iubirea Lui Dumnezeu. Adu cea mai iubită, cea mai conștientă, trezire de compasiune fiecărei relații din jurul tău. Fii doritor să vezi mai adânc și mai clar prin fricile, prin rănile, prin greutățile și dificultățile pe care le experimentezi. Oricare este durerea ta, cei din jurul tău o reflecta egal, in aceeasi forma,  pentru a fi aduși în locul de conștiință adâncă de iubire.

Alege să-ți umpli percepțiile, gândurile și inima, cu grația Lui Dumnezeu. Grația Lui Dumnezeu este lumina, căldura, întoarcerea iubirii care este sărbătorită, binevenită și îmbrățișată în această zi sfântă.

”Suntem cu tine unde ți-e greu în această perioadă. Suntem cu tine când ești dezamăgit, când o relație, eveniment sau experiență în timpul acestor sărbători, nu se ridică la nivelul așteptărilor tale. Suntem cu tine când simți că nu primești iubirea, respectul sau bunătatea pe care le dorești. Suntem cu tine în orice caz, la bine și la rău. Suntem acolo să te ajutăm să faci ceea ce trebuie pentru trezirea de sine și să te ghidăm înapoi către iubirea universală, completă și necondiționată pe care ți-o dă Dumnezeu.

Orice loc în care simți durere, o frică, o deziluzie în tine sau în alții, este un loc care este gata să primească lumina și iubirea pură și necondiționată a Lui Dumnezeu. Este un loc în care te poți lăsa în grija noastră și în grația iubitoare pentru că noi te vom ajuta – atât timp cât ne dai voie – în conștientizarea alegerii tale a iubirii.

Grația Lui Dumnezeu nu este condiționată. Poți primi grația binevoitoare a Lui Dumnezeu prin simpla alegere. Iubirea Lui Dumnezeu pentru tine este cu adevărat necondiționată. Grația divină și grija pentru tine nu este bazată pe gândurile și acțiunile tale trecute. Acest moment poate fi acum adus complet în grația iubitoare a Lui Dumnezeu prin alegerea ta de a accepta invitația Lui care este întotdeauna valabilă pentru tine.

Această iubire pură și perfectă cuprinde totul. Este ca și cum soarele strălucește pe pământ și aduce lumină și căldură tuturor, oricărui loc, peste tot. Iubirea totală și completă este prezentă de la nașterea ta, este prezentă prin viața ta și te va întâlni când vei părăsi această viață.

Păstrează aceasta în acțiunile tale de trezire în aceste sărbători și vei simți o mai mare compasiune, o înțelegere mai adâncă, o iertare mai profundă și o dorință mai mare de a fi în spiritul adevărat al Crăciunului.

Adevăratul spirit al Crăciunului este generozitatea. Nu generozitatea materială a darurilor și cadourilor, ci generozitatea prezenței tale iuibitoare. Dă mai mult din prezența ta iubitoare și mai puțin din darurile simbolice, anul acesta. Da, există plăcere în bucuria darurilor materiale, dar ceea ce este ținut minte, ceea ce durează, este prezența sufletului dăruitor de iubire, cu generozitate și iubire necondiționată. Acest cadou durează pentru totdeuana. Acest cadou, îl vei purta cu tine până dincolo de viața aceasta.  Aceste daruri trăiesc printr-o moștenire care curge din generație în generație.

Iți amintești de asemenea prezență iubitoare din copilărie. O bunică, un bunic, un unchi, o mătușă, un membru al familiei tale extinse, cineva care te-a văzut așa cum ești cu adevărat, și care te-a întâlnit și salutat cu această recunoaștere.

Acesta este cel mai mare dar al manifestarii Crăciunului : de a vedea bunătatea în celălalt, de a recunoaște și conștientiza, de a reflecta bunătatea înapoi. Aceasta poate fi făcută printr-o privire iubitoare, un gest drăguț, o îmbrățișare călduroasă, câteva cuvinte de încurajare, sau o expresie a ceea ce este bogat și elaborat așa cum dorești. Ai încredere în gând, ai încredere în recunoașterea și realizarea că suntem toți membrii unei singure familii, toți iubiți de Creatorul nostru.

Cheamă-ne, pentru că suntem alături de tine și vrem să te ajutăm. Te vom ajuta să găsești acest loc al generozității, al spiritului bunăvoinței, al compasiunii autentice și a bucuriei adevărate. Umple-te cu acest spirit de iubire al Crăciunului. Umple-te la maxim, lasă acest spirit să curgă prin tine, lasă-l să curgă prin tine către cei din jurul tău.

Spiritul Crăciunului este spiritul răsăritului luminii și a dimineții conștiinței de iubire care este cu adevărat nelimitată. Dacă vrei să fii un vas, umple-te pe tine prima dată, după care, (dă pe-afară) , și vei găsi că sărbătorile tale sunt cu adevărat Sfinte și pline de prezență a iubirii.

Toate binecuvântările pentru voi si Sărbători minunate. Cadoul nostru pentru tine este prezența noastră de iubire – primește-ne și îmbrățișează-ne așa cum te primim și te îmbrățișăm noi. Fiți binecuvântați!”

Va imbratisam cu mult drag si va uram cel mai frumos Craciun!

Karyn Maria si Paul Lombrea

Filed Under: angel, ingeri, mesaje, spiritualitate, terapie ingeri Tagged With: , , ,

Date Cheie din 2012

22 decembrie 2011 By

Datele cheie din 2012 sunt urmatoarele:

25 ianuarie – Inceputul celui de-al 12 Val al Inaltarii

20 mai – Eclipsa de soare – Macro-integrare a omenirii – Echilibrarea Divinului Masculin.

4 iunie – Eclipsa de luna – Micro-integrare a omenirii – Echilibrarea Divinului Feminin

6 iunie – Tranzitul lui Venus – Integrarea cu Alianta Siriana si cu cea Pleiadiana, intoarcerea completa a energiilor Delfinului Auriu, integrarea initiala a Divinului Feminin si Masculin.

28 noiembrie – Eclipsa de luna – Penumbra – Incheierea completa a retelei si integrarea Divinului Feminin.

12 decembrie – (12-12-12) Portal de data tripla. Punctul culminant final si incheierea Retelei Cristal. Activarea ultimelor Cristale ale Templului Atlant, in noul cod si unificarea cu structurile Piramidale si Discurile Solare. Combinatia intre echilibrul energiilor masculine si feminine, intr-o Unime Divina. Codificarea finala MAX in Vortexul Cristal.

21 decembrie- Solstitiul de iarna – Repornirea sistemului Retelei Inaltarii si conectarea la retea, a Campului Cristalin Cuantic.

Extinderea catre un acces mai bun la cele 12 dimensiuni. Formatiunea „Degetul lui Dumnezeu”, alcatuit din Saturn, Jupiter si Pluto.

 Re- pornirea din 12-12-12

Pe 12.12.12, toate sistemele vor fi complet codificate. Activarea Cristalului Focului din Bimini, corelata cu Vortexul Cristal si cu Discul Solar Crysto, din Arkansas. Urmeaza o re-pornire scurta a sistemului , iar pe 21.12. 12 se vor reactiva in stare de functionare completa, toate Sistemele Campului Cristalin

Filed Under: mesaje Tagged With: , , , , , , , ,
« Older Posts

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Lombrea.