Viata nu inseamna sa te descoperi, ci sa te creezi pe tine insuti


„Viata nu inseamna sa te descoperi, ci sa te creezi pe tine insuti”
- George Bernard Shaw

- Tot ceea ce s-a intamplat, tu ai atras in viata ta, tu ai vrut ca sa se intample! Surprinsa de aceasta ”descoperire” continuam sa o intreb, ”Cum e posibil?” … Ma gandeam : Oare inainte sa ”vin” ce angajamente luasem Sufletului meu? ”Da, este posibil tot ceea ce gandesti, tot ceea ce spui, tot ceea ce faci iti construieste Viata!  Ai grija la toate acestea!”, continua ea sa imi spuna zambind …

Imi amintesc si acum… era inceputul primaverii, am plecat din cabinetul ei cu inima inflorita si plina de speranta, totul in jurul meu mirosea a flori…  Ma intrebam de ce mereu trebuia s-o aud cu voce tare? De ce continuam sa nu cred in minunile din viata mea? De ce nu imi venea sa cred ca nefericirea era creatia mea ? Ma invarteam intr-un mic labirint si din cand in cand cineva imi tragea cate un ghiont amintindu-mi cine sunt si ce caut in viata mea ? Eram altcineva in ochii mei, eram Eu! Devenisem, dar eu nu stiam asta!  De atunci totul s-a schimbat, in fiecare zi Viata mea este minunata!

”Povestile noastre au un scop Divin. Ele constituie o parte reala si necesara a evolutiei proprii. Pâna când nu le vom întelege importanta, vom ramâne captivi în cercul vicios al încercarilor de a repara partile din noi pe care le vedem ca fiind defecte. In interiorul dramelor personale se afla ascunse informatii semnificative, perle de întelepciune, pe care trebuie sa le extragem si care detin cheia îndeplinirii contributiei noastre unice în aceasta lume. Aceste povesti contin exact ingredientele de care avem nevoie pentru a deveni oamenii care am tânjit dintotdeauna sa fim. Înauntrul fiecareia dintre povestile noastre se gaseste un remediu Divin pentru o viata exceptionala.

Primul pas în descoperirea retetei personale este acela de a întelege ca suntem cei care ne-am creat povestea, nu numai
pentru a ne proteja pe noi însine, ci si, fara a ne da seama, în scopul de a aduna întelepciunea si experientele de care avem nevoie, astfel încât sa ne atingem telul în viata, dar si de a învata lectiile pe care aceasta le are de predat. Sunteti ca un maestru bucatar sef. V-ati petrecut viata în bucatarie, adunând ingredientele necesare pentru a va manifesta Sinele extraordinar, însa povestea voastra – cu toate dramele si cu durerea sa neprelucrata – este cea care ascunde aceasta reteta.

Multi dintre noi suntem atât de buimaciti de dramele din povestile noastre, ca nu ne mai amintim ca avem un scop Divin. Suntem atât de preocupati de durerea din trecutul nostru si de a-i condamna pe ceilalti, încât nu constientizam ca toata durerea noastra are un scop.

Iata o fraza ce merita repetata: Toata durerea noastra are un scop! Exista cu rolul de a ne învata, a ne calauzi si a ne da întelepciunea de care avem nevoie pentru a ne aduce darurile în lume. Multi dintre noi ne folosim traumele si ranile ca sa ne autopedepsim, sa ramânem blocati si mici. Dar când ne examinam durerea si dezamagirile si le folosim ca instrumente de învatare, acestea ne împartasesc lectii sacre de viata, care ne pot fi predate doar pe aceasta cale.

Fiecare om îsi aduce o contributie vitala pentru binele întregii omeniri. Fiecare dintre noi detine o piesa importanta cu care participa la definitivarea tabloului vietii. Când ramânem prinsi în trecut, urându-ne vietile, povestile si pe noi însine, devine imposibil sa ne revendicam piesa de puzzle si sa o punem în locul care-i este destinat. Pâna nu vom ajunge la o împacare cu povestile noastre, va fi imposibil sa extragem ingredientele de care avem nevoie pentru a ne exprima Sinele nostru Divin.

Drama personala – fiecare dintre experientele traite, partile din noi însine pe care le iubim si cele pe care le urâm – este ceea ce face ca piesele noastre sa fie unice. Unii dintre noi au primit piesa din mijloc, altii pe cea din margine, în timp ce altora li s-a oferit piesa mare si rotunda. Nu exista în jocul de puzzle o alta piesa ca a noastra. Nici una. Sunt unele asemanatoare, dar nici una ca a voastra.

Propria contributie exista într-o stare latenta, asteptându-va sa adunati toata experienta de care aveti nevoie pentru a deveni acea piesa de puzzle. În fiecare zi va atrageti experiente perfect potrivite pentru a aduna întelepciunea necesara producerii retetei ‘voastre unice – a piesei voastre din jocul de puzzle …” Debbie Ford

Lectii de Iubire


”Între  întrunirile consiliului (Judecata) exista o perioada menita reînnoirii sufletului. Ca fiinte eterice, cresterea noastra începe, de fapt, în domeniul mental al lumii spiritelor, împreuna cu alte suflete si înainte ca oricare dintre noi sa se fi încarnat. Ca atare, în timp ce fiinta noastra interioara are exclusiv o trasatura individuala, o parte vitala a vietii spirituale de dintre încarnari este dedicata relatiilor empatetice cu celelalte suflete. Astfel, dezvoltarea noastra ca suflete devine o evolutie colectiva exprimata partial prin asocierea pe care o avem cu aceste entitati într-o realitate materiala, cum ar fi Pamântul. În timpul reîncarnarii, apropierea pe care sufletele o simt unul fata de celalalt într-un plan mental este testata sever de provocarile karmice din trupurile noastre gazda.

Aceasta întrerupere a unei existente mentale fericite constituie un mijloc prin care maestrii nostri spirituali ne înalta constiinta.
Am auzit multe povesti de dragoste interesante care s-au petrecut în vietile trecute, implicând suflete pereche care trec peste barierele timpului si ale spatiului, pentru a se întâlni din nou în viata.

Toate cuplurile care au trait o dragoste imposibila au astazi o casnicie fericita, încercarile prin care au trecut în fiecare viata i-au pregatit pentru cele ce aveau sa urmeze, întarind legatura lor speciala de suflete pereche. Regresia în viata anterioara scoate la iveala informatii interesante despre formarea perechilor, dar o perspectiva mult mai larga asupra acestor relatii e oferita clientilor mei de plasarea în perioadele dintre vietile lor.

Exista multe încercari ascunse în spatele valului iubirii. Alaturi de vietile în care am trait o lunga si fericita poveste de iubire cu perechea noastra, se afla acelea în care noi am distrus aceasta relatie sau am fost devastati la rândul nostru de faptele perechii noastre. În acele vieti în care traiul nostru comun a fost greu, ceva a stat în drumul acceptarii dragostei. A fi împreuna cu sufletul nostru
pereche ne poate aduce deopotriva fericire si suferinta, dar noi învatam din amândoua. Întotdeauna, în spatele evenimentelor grave, care implica relatiile din viata noastra se afla motive karmice.

Am avut o clienta numita Valerie (n.b. Michael Newton), care a trait viata unei femei frumoase din China, cu doua secole în urma. În acea viata ea si-a respins sufletul pereche, barbatul pe care îl iubea cel mai mult, din pricina ca se certa cu ea si refuza sa îi hraneasca vanitatea, asa cum faceau altii, „si în afara de asta”, îmi spunea Valerie în stare de transa, „era atât de neîndemânatic si arata atât de necioplit, încât mi-era si jena sa fiu vazuta cu el; ma gândeam la ce vor zice ceilalti. De necaz, din mândrie si din sentimente pe care le-am luat de bune, m-am maritat cu un om chipes care a stiut sa-mi faca toate toanele. Am pierdut fericirea de care puteam sa am parte”.

În viata urmatoare, în America secolului al XIX-lea, Valerie a fost fiica unui sef indian Cherokee, care i-a ordonat sa se marite cu fiul altui sef; asa se stabilise între ei printr-un tratat. Valerie s-a supus dorintelor tatalui ci, dar acest sot a respins-o fizic si i-a facut o viata groaznica. Razboinicul din tribul lor, pe care ca îl iubea, era sufletul ei pereche, pe care-l respinsese în viata sa anterioara din China. Când s-a întors în lumea spiritelor, dupa ce viata ei indiana s-a sfârsit, Valerie mi-a spus: Eu si iubitul meu am fi putut fugi. Lasând însa la o parte primejdia implicata de o astfel de fapta, ceva îmi spuma ca trebuia sa îndur ceea ce tatal meu planuise. Acum înteleg ca a fost o încercare. Avem capacitatea de a rani grav atât persoana care ne iubeste, cât si pe noi însine. Viata mea ca femeie indiana Cherokee a fost un memento al mândriei si al vanitatii mele ca femeie în China.

Faptul ca suntem cu persoana „nepotrivita” pentru o perioada a vietii noastre, nu înseamna ca am irosit timpul. Probabil ca relatia a fost planuita dinainte. Ba chiar am putea vedea acest suflet din nou, în lumea spiritelor, într-o lumina diferita. Asa s-a întâmplat cu barbatul cu care clienta mea a trebuit sa se casatoreasca în viata ei indiana. Sufletul lui apartinea unui grup învecinat cu cel al Valeriei. Sufletul ambilor barbati pe care Valerie i-a iubit în cele doua vieti trecute este din nou alaturi de ea, în secolul al XX-lea, fiind sotul ei. As mai adauga ca Linda, care astazi este cea mai buna prietena a Valeriei si o membra a grupului ei de suflete, a fost ultima pereche a razboinicului pe care ea îl iubise în viata ei de indiana Cherokee. Dupa sedinta noastra, Valerie a zâmbit când mi-a zis: „Acum stiu de ce am fost întotdeauna stingherita vazând-o pe Linda pe lânga sotul meu”.

Înainte de a merge mai departe, ar fi bine sa luam în considerare câteva ramificatii implicate de experienta magica a întâlnirii unui suflet pereche. Prima data când stabilesc un raport cu un client îl întreb despre relatiile sale precedente si actuale, care au avut sau mai au importanta în viata sa. Astfel îmi dau scama cum sunt distribuite personajele care joaca în piesa actualei lor vieti. De vreme ce am intentia sa stau în primul rând si sa urmaresc desfasurarea piesei în timpul hipnozei, vreau un program al acesteia. O data ce clientul meu se afla în stare de transa profunda, legaturile multiple dintre suflete devin clare. Oamenii care joaca în piesa vietii clientului meu pot fi iubiti (te), prieteni devotati, rude, mentori sau asociati ai acestuia. Relatiile noastre cu oamenii iau multe forme în viata si, de obicei, implica atât suflete din alte grupuri, cât si din grupul nostru. În general, clientii mei nutresc o dorinta puternica de a identifica aceste legaturi de suflet în viata lor actuala, desi cei mai multi au deja o idee în acest sens.

Într-o definitie mai ampla, dragostea înseamna afectiune, care poate lua multe forme în viata. Întotdeauna realizam o conexiune mentala, într-un fel sau altul, cu un suflet pereche, indiferent de rolul pe care acesta îl joaca în viata noastra. Intram în legatura cu oamenii pe multe niveluri si pentru o multime de lectii karmice în fiecare viata. Când o prietenie se înfiripa, se transforma în dragoste, dar în lipsa unei amicitii durabile, iubirea nu poate sa înfloreasca. E vorba de cu totul altceva decât de infatuarea care exista la un nivel superficial, când avem acele îndoieli suparatoare referitoare la întrebarea daca relatia respectiva are sau nu vreo însemnatate. În lipsa încrederii, intimitatea sufera si dragostea nu se poate dezvolta. Iubirea înseamna acceptarea tuturor imperfectiunilor partenerului tau. Dragostea adevarata te face mai bun decât ai fi daca acea persoana n-ar exista în viata ta.

Oamenii pun, de obicei, semnul egal între iubire si fericire, însa aceasta din urma este o stare de spirit care trebuie sa se dezvolte în tine si sa nu depinda de altcineva. Cel mai sanatos fel de dragoste este acela în care te simti deja bine cu tine însuti si astfel, extinzându-ti sentimentele si asupra altcuiva, nu dai dovada de egoism. Dragostea cere multa munca si întretinere permanenta.

Am avut multi subiecti care au divortat si care au aflat ca primele lor iubiri au fost sufletele lor pereche. Lucrurile ar fi mers bine daca amândoi s-ar fi straduit mai mult. Pe de alta parte, pot exista anumite motive pentru care s-ar putea sa nu ne întâlnim sufletul pereche decât mai târziu în viata. Sufletele pereche se vor separa din când în când, pentru o viata sau doua, nevazându-se deloc în cursul acestora. „Sufletul meu pereche si cu mine am devenit mult prea dependenti unul de celalalt, aveam nevoie sa evoluam singuri pentru o vreme” – iata o declaratie pe care o aud adesea atunci când sufletele pereche sunt despartite. Fiecare perioada de pe Pamânt este diferita din punct de vedere al atasamentului si al experientei pe care o traim cu sufletul nostru pereche. Cu toate acestea, fiecare viata alaturi de ele se cladeste pe vietile anterioare.

Învatam lectii importante din relatiile care s-au rupt. Ceea ce este important e ca în viata sa mergi mai departe. Unii clienti îmi spun, înaintea sedintelor, ca dragostea adevarata pare sa-i ocoleasca. Dupa sedinta ei înteleg, de obicei, motivele care stau la baza acestei situatii. Daca nu îti iese în cale dragostea adevarata, elibereaza-te, întelegând ca e posibil sa fii aici pentru a învata alte lectii. Presupunem în mod gresit ca oamenii care au ales sa traiasca singuri ar fi singuratici, când, de fapt, au vieti bogate, pline de liniste, reflexie si de realizari. Daca stabilesti o legatura cu cineva pentru care nu ai nici un sentiment, numai pentru a nu fi singur, esti mai singur decât daca n-ai avea pe nimeni. Cum spune si cântecul, „a te îndragosti de dragoste înseamna a te preface”. Acest fel de iubire este o închipuire, deoarece este indus de ideea de a avea cu orice pret parte de dragoste. Daca sufletul tau pereche trebuie sa apara în viata ta, o va face cel mai adesea atunci când te astepti mai putin.” (bibliografie Michael Newton – Destinul sufletelor – o carte initiatica deosebita pe care v-o recomand )


Pasarea Phoenix

Pasarea Phoenix este cunoscuta din Orientul Mijlociu si indepartat pana la Mediterana si Europa, dar exista mentiuni despre o pasare similara si la nativii americani. Este o pasare de o frumusete neasemuita, care nu moare niciodata, ci se mistuie in flacari si renaste apoi din propria cenusa. Se spune ca Pasarea Phoenix originara ar fi aparut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele Oceanului Primordial.

La egipteni ea este pasarea Bennu, asociata ciclului zilnic al soarelui si ciclului anual al cresterii apelor Nilului, de unde legatura sa cu regenerarea si viata.

Phoenixul evoca focul creator si distrugator din care se naste lumea si care ii va aduce sfarsitul. Simbolismul ei este legat de marile adevaruri ezoterice, reprezentand nemurirea spiritului si reincarnarea. in alchimie, ea este un simbol al transmutatiei alchimice, al renasterii magice prin initiere si al cresterii spirituale.

Pasarea Phoenix ne vorbeste despre puterea de a depasi fluctuatiile vietii noastre obisnuite, ne indeamna sa ne orientam catre cele spirituale si ne da speranta, inspiratie si putere regeneratoare atunci cand renuntam la vechiul mod de viata pentru a imbratisa unul nou, superior. Phoenixul ne poate ajuta si atunci cand trecem prin experiente emotionale devastatoare.

In alchimie, Pasarea Sublimarii este asociata corpului astral, care, dupa cum arata marele alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual, care se dezvolta in cursul evolutiei noastre personale si reprezinta renasterea spiritului pe un nivel superior. Atunci cand corpul fizic moare, spiritul incepe o noua existenta intr-o alta lume, non-fizica.La chinezi, Feng Huang, Pasarea Rosie, este unul din cele patru animale spirituale. Ea putea fi incalecata numai de catre Nemuritori. Feng desemneaza pasarea mascul si Huang pe cea femela, fiind in legatura cu simbolul Yin-Yang, cele doua principii polare opuse care guverneaza intreaga manifestare. Aceasta pasare este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare.

Esenta pozitiva a acestei creaturi se manifesta atunci cand cineva isi recunoaste si isi dezvolta latura feminina a naturii sale spirituale. Acea persoana isi urmeaza atunci vocea sa interioara si latura creatoare a vietii. Esenta sa negativa se manifesta atunci cand cineva isi neaga si isi reprima aceasta latura a sufletului sau, rezultand astfel deviatii de comportament si alienare.

Pasarea Phoenix este in crestinism o pasare sacra, simbol al reinvierii si emblema a Arhanghelului Mihail. Regasim reflectari ale acestui mit si in unele traditii populare. Astfel, Pasarea Maiastra din basmele romanesti este uimitor de asemanatoare cu Pasarea Simorgh a persanilor, care simboliza intelepciunea divina si perfectiunea umana. (sursa www.esoterism.ro)

Războinicii luminii îşi păstrează întotdeuna strălucirea privirii!

Chiar si atunci, cand cred că vieţile lor nu au sens.

Ei renasc precum Pasarea Phienix!

Forta cuvantului

Fiecare primeşte un nume când se naşte,

dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt

care să-i dea un sens. (Paolo Coelho)

Cuvantul tau care este?

Sunt convinsa ca nu stii multe lucruri despre tine! Esti un intreg univers…. si pe masura ce te descoperi ti se va face si mai tare dor de tine. Te simti, te vezi, te auzi, desi continui sa taci in fata ta, a sosit timpul sa iti arati Sinele, complet si intreg. Pentru ca viata incepe in fiecare zi, pentru ca viata ta este un dar!

Cuvantul este cea mai puternică forţă din univers de care dispune omul, care îl poate înălţa sau distruge fără a lăsa urme. Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. În evanghelia după Ioan din biblie se spune referitor la crearea universului: La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Deci numai prin cuvânt Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu. Ca fii ai Lui, noi avem acces la tot ce are Tatăl, posedăm totul şi suntem liberi ca şi Tatăl să ne servim de tot ce El se serveşte. Pentru a atinge acest ideal e nevoie de o credinţă fără margini.

Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem. De veţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede (Marcu 9,23). În permanenţă noi cream lucrul în care credem cu adevărat. Noi putem să fim, să facem şi să avem tot ceea ce ne imaginăm. Atunci când ştim ce vrem, universul ne oferă spontan ceea ce avem nevoie pentru realizarea acestui ţel. Ceea ce numim noi forţa universală e o putere divină pe care tatăl o dă copiilor săi pentru a o folosi. Noi suntem imaginea lui Dumnezeu, în formă fizică şi dispunem de o întreagă putere creatoare.

Creaţia are la bază cuvântul, iar cuvântul este expresia gândului. Dumnezeu a creat universul folosind forţa creatoare a gândului şi i-a dat şi omului şansa de a o folosi în sens creativ. Din păcate omul nu a înţeles acest adevăr şi a căzut în neputinţă completă. Dacă forţa gândului e creativă, atunci cu certitudine ea este cea cu ajutorul căreia omul poate definitiv vindeca orice boală. Cu forţa gândului omul poate să creeze celule sănătoase în corp sau să le distrugă pe cele afectate. Gândul este cel care atrage răul sau binele în existenţa noastră. Putem trage concluzia că gândul (cuvântul) este cel care a creat şi crează materia.

Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă. Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită poate deveni magie neagră. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. [Read more...]

Cine Il primeste pe Fiul

Prietena mea mi-a trimis astazi o istorioara foarte frumoasa pe care v-o impartasesc cu drag:

Un om bogat, pasionat de arta, avea în colectia lui  opere ale tuturor marilor maestri, renascentisti, clasici si moderni, din toate scolile si curentele. Deseori statea împreuna cu unicul sau fiu, admirând minunatele piese din colectia lor. Dar a izbucnit razboiul si fiul a fost înrolat si  trimis la lupta. El a dat dovada de mult curaj si a murit la datorie, în timp ce salva viata unui camarad. Cînd a primit anuntul, tatal a fost profund îndurerat de pierderea unicului sau fiu.O luna mai târziu, a auzit batai la usa . În prag statea un tânar cu un pachet mare în brate…El a spus:

- Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastra si-a dat  viata. În acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, în timp ce încerca sa ma duca pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima, el murind  pe loc…Deseori ne vorbea  de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.

Tânarul i-a înmânat  pachetul.
-Stiu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.

Tatal a început sa desfaca ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de tânar. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reusit sa surprinda  chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi a multumit tânarului, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.
-O, nu se poate asa ceva, domnule… Toata viata  nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arata portretul fiului sau  si numai  dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere  colectionate.
Dupa moartea batrânului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia,adjudecatorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:
-Începem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sala s-a lasat linistea….Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:
-Am venit sa vedem marile opere!
Sari peste aceasta piesa!…
Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Face cineva o oferta pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sala, cineva a stigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!…
Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!…
Netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:
-Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.
-Exista o oferta de 10!… Cine da mai mult?!… Da cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
-Dati-i-l lui pentru 10!…Sa trecem la maestri!…La maestri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa  profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:
-10, odata!…10, de doua ori!…
Si, lovind cu ciocanelul în masa:
-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din fata, cineva a zbucnit:
-În sfârsit, putem trece la marea colectie!…
Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunând:
-Îmi pare rau, dar licitatia s-a încheiat.
Rumoare în sala:
-Dar tablourile?!…Cum ramâne cu maestrii?!…Colectia?!…
-Regret, a spus adjudecatorul. Când am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decât în acest moment: licitatia se refera numai la potretul fiului !Cine il  ia mosteneste întreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Omul care-l primeste pe fiul obtine TOT !…
Dumnezeu Tatal a trimis acum 2000 de ani pe Fiul sau ca sa moara pe cruce.
La fel ca mesajul adjudecatorului, si mesajul lui este:
-Fiul, Fiul, cine-l primeste pe Fiul?!
Pentru ca, vezi tu, acela care îl primeste pe Fiul obtine totul…

Ca într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).
Aceasta este adevarata dragoste…

Batea la poarta cerului o raza


Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit – de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse Calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila
Dar totusi credincioasa si curata
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:
I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul
Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.

Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea
Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte
S-o-nfatiseze Bunului Parinte
Ca sa primeasca Binecuvantarea;

Stapane, Vesnic Datator de Viata
Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!
Din ce prapastii crancene de ghiata!
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptat cu oarba ratacire!
Cu nebunia surda si pacatul!
Dar n-am putut sa seman o sclipire,
In largul noptii stapanind de-a latul!

Ca o umila, biata, lumanare,
Am ars in van, in minte ne-ndurata!
Invinsa, goala, stinsa, spulberata.
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre
Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!

Cum sta smerita-n fata Stralucirii,
Silita ochii serbezi sa si-i plece,
Sarmana raza – far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.
Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?
Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?

De te-am trimis in lumile-nvrajbite,
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,
Ca pe-un manunchi de Raze impletite,
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!

Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,
Din stralucirea unei minti senine,
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata Mostenire?

Mergand spre raza, jos ingenunchiata
I-a sarutat obrajii amandoi.
Copila mea, fii binecuvantata!
I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti!

Vasile Voiculescu

Parinti straluciti profesori fascinanti

Am primit acesta carte ”Parinti straluciti profesori fascinanti” de Augusto Cury ….de la un profesor  fascinant :) …. Este o carte care schimba perceptii si care ne ajuta in propria viata …  Parintii ne cladesc temelia constiintei si a sufletului. Nu putem da timpul inapoi…, dar putem sa schimbam atitudini, concepte, putem sa ne schimbam in primul rand pe noi insine!!! Pentru ca incepand cu noi, vom reusi sa schimbam constiinta colectiva a conceptului de familie.  Iata cateva pasaje din carte:

Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească

Această deprindere a părinţilor inteligenţi con­tribuie la dezvoltarea: conştiinţei analitice, a de­prinderii de a gândi înainte de a reacţiona, fide­lităţii, cinstei, capacităţii de a pune întrebări şi a responsabilităţii sociale.

Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească. Există mai mult în a corecta greşeli şi a forma deprinderea de a gândi decât îşi poate imagina psihologia noastră. Nu fiţi un specialist în a critica comportamente in­adecvate, fiţi un specialist în a-i face pe copiii voştri să gân­dească. Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează, ele nu fac decât să erodeze relaţia.

Când deschideţi gura ca să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anu­mite arhive ale memoriei, ce conţin critici vechi. Copiii vor şti deja tot ceea ce urmează să spuneţi şi se vor înarma ca să se apere. în consecinţă, ceea ce veţi spune nu va avea ecou în interiorul lor, nu va genera un moment educaţional. Acesta este un proces inconştient.

Când greşeşte, copilul deja aşteaptă să aveţi o re­acţie. Dacă ceea ce veţi spune nu va produce un impact emoţional asupra sa, fenomenul RAM nu va produce o în­registrare inteligentă – şi, în consecinţă, nu se va produce evoluţie, ci suferinţă. Nu insistaţi în a repeta aceleaşi lucruri pentru ace­leaşi greşeli şi pentru aceleaşi încăpăţânări. Uneori, continuăm ani la rând să spunem aceleaşi lucruri – şi tinerii continuă să repete aceleaşi greşeli. Ei sunt încăpăţânaţi şi noi, suntem proşti.

A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci înseamnă a crea idei şi a produce o stare de încântare. La aceleaşi greşeli e nevoie de atitudini noi.

Dacă fiii noştri ar fi computere, am putea să repetăm aceeaşi reacţie pentru a corecta acelaşi defect. Dar ei au o inteligentă complexă. Zilnic, cel puţin pa­tru fenomene activează memoria şi, în cadrul a milioane de opţiuni, produc mii de înlănţuiri de gânduri şi nenumă­rate transformări ale energiei emoţionale. Studiul celor patru fenomene care activează memo­ria nu constituie obiectul acestei cărţi. Mă voi limita doar la a le menţiona: ceea ce declan­şează memoria, fereastra memoriei, cursul gândurilor şi imaginilor şi „eu”-ul, care reprezintă voinţa conştientă.

Personalitatea copiilor şi tinerilor este în continuă fier­bere, pentru că niciodată nu se întrerupe construcţia şi re­construcţia gândurilor. Este imposibilă oprirea gândirii, până şi tentativa de a întrerupe gândirea este, în sine, un proces de gândire. Nici când dormim nu întrerupem gândurile, de aceea visăm. A gândi este inevitabil, dar a gândi prea mult, după cum vom studia mai departe, generează un consum vio­lent de energie cerebrală, ceea ce prejudiciază drastic ca­litatea vieţii. [Read more...]

Dincolo de usi

Un singur minut ne poate schimba viata, o simpla alegere. Planul divin insa, nu poate fi schimbat …, ci doar drumurile catre el. Un film simplu dar plin de mesaje pe care ti-l recomand cu drag. Astazi cineva mi l-a trimis prin email si mi-am amintit de el… Este genul acela de film care ramane in arhiva de filme preferate…!


Filmul poate fi descarcat de aici:

http://www.megaupload.com/?d=S0K38KEA

Subtitrarea o gasiti descarca de aici:

http://www.megaupload.com/?d=Q0B867SM

Sa nu mergi niciodata mai repede decat poate sa zboare ingerul pazitor!

Am auzit o istorioara despre un grup de europeni care au plecat in expeditie prin Tibet impreuna cu un serpas. Hotarâti sa ajunga intr-o singura zi la tabara unde erau asteptati, au tot grabit urcusul, indemnându-si insotitorul sa mearga mai repede si refuzând orice propunere de a face un popas. Dupa multe ore de drum tibetanul s-a oprit fara un cuvânt, s-a asezat pe o piatra si a inchis ochii. Cercetatorii l-au intrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au amenintat ca nu-i mai dau nici o plata daca nu se ridica imediat sa-i conduca la locul dorit. Calauza a ramas neclintita. Dupa o ora si ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-si un pic vesmintele si a pornit cu pas linistit, chemându-i pe oameni sa continuie drumul. Acestia au venit muti de uimire. Dupa o vreme, cineva a rupt tacerea si l-a intrebat ce l-a facut sa se opreasca in felul in care o facuse si ce l-a induplecat pâna la urma sa reia urcusul.

Serpasul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia sa ne oprim si sa asteptam pâna ne ajung din urma sufletele, altfel calatoria noastra n-ar fi avut sorti de izbânda.“

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan. El nu insotea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânastire ridicata in vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere si tunete. Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca abia dupa ce s-a lasat intunericul. A schimbat câteva vorbe cu stapânul locului, a mâncat ceva si s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziua si calatorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata si a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad, n-o sa apuci sa ajungi nici pâna la urmatorul han, daramite sus, la mânastire!“ Drumetul a deschis usa si i-a raspuns din prag: „Nu-ti fa griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, asa ca picioarelor mele le este usor sa-l urmeze.“

Foarte probabil ca istorioarele nu au fost nascute deodata, ca gemenii, de acelasi povestitor. Dar daca le afli pe amândoua nu ai cum sa nu te intrebi ce inseamna a fi cu adevarat in ritm cu propriul suflet. Sa nu ingadui trupului sa goneasca orbeste indemnat de urgente care te rup de sensul adânc al vietii si iti bareaza chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar sa lasi sufletul sa se desprinda de celelalte invelisuri mai incete ale fiintei, sa-si ia avânt pentru a marca locul unde si ele vor ajunge, puse in miscare de energia lui colosala? Si de ce tocmai sufletul sa fie inainte-mergator si nu ratiunea sau vointa? De ce tocmai sufletul sa fie calauza noastra prin lume, ce il face pe el sa detina cunoasterea care ii trebuie pentru a ne conduce la capatul noptii?

La intrebarea aceasta primim raspuns atunci când intâlnim oameni in care sufletul vibreaza fara masura. Ceea ce spun ei este adevarat. Au usurinta de a lasa o amprenta in viata noastra si atunci când nu-si propun sa transmita ceva. Totusi ceva se comunica chiar prin simpla lor prezenta. Au o intelegere calda a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic in fiinta lor sa intersecteze ceva universal. Cei care au suflet se bucura sa-i aprecieze pe cei din jur, sa participe viu la frumusetea pe care o presimt in ei, chiar si atunci când acestia nu-si cunosc si nu-si celebreaza frumusetea interioara.

De ce sa-i acordam credit sufletului in propria viata? Pentru ca a avea suflet inseamna a fi conectat la prezenta divina. Nemtii au o vorba…“ Sa nu mergi niciodata mai repede decat poate sa zboare ingerul pazitor! “

 

Povestea Fericirii

 

A fost, n-a fost, unii zic c-a fost. Într-o colibă, la malul mării, trăia bătrânul Cadâr. Era un bătrân de treabă, dar veşnic amărât. Şi cum să nu fie, dacă baba îi murise şi nu-i lăsase urmaşi? Cadâr era tot mai gârbov şi, pe seară, când se a-şeza cu picioarele încrucişate sub el, nu avea pe nimeni să-l ajute să se scoale, sprijinindu-l de subsuori. Greu îi venea lui Cadâr să se ridice de jos, şi trist îşi fu-ma luleaua, privind jocul valurilor.
„Vai, vai, bătrâneţea e ca un scaiete! Îşi spunea adese. Oriunde ai apuca-o, te-nţeapă şi doare…”
Într-o noapte se dezlănţui o furtună. Marea mugea ca o cireadă de bivoli şi vântul şuiera fără încetare. Fulgerele se repezeau bezmetice. În coliba lui, Cadâr asculta vuietul furtunii şi se gîndea: ” Dacă ies în zori, am să găsesc pe ţărm lemne şi peşti zvârliţi pe nisip. O să fie bine! ”
Dar nu găsi pe ţărm decât un stâlp de piatră. Înfăşurat în ierburi de mare, stâlpul părea împodobit cu haine de mătase.
„Mare noroc, spuse Cadâr. Lemnele le arzi, peştii îi mănânci, dar cu piatra asta ce faci? Pentru o casă n-ajunge, pentru greutăţi de năvod e prea mare…”
Dar Cadâr era un bătrân cu nărav, şi năravul lui era dorinţa de-a afla toate cele. Scărmănându-şi cu degetele bărbuţa ascuţită, se apropie de stâlpul de piatră şi începu să înlăture ierburile care-l acopereau.
- Allah!
Stâlpul nu era stâlp, era un om de piatră. Şi frumos ca o lună nouă, şi drept ca o trestie, şi tânăr ca feciorul pe care-l dorise Cadâr. La gândul feciorului, lacrimi începură să picure din ochii bătrânului, şi o lacrimă căzu peste fruntea albă a omului de piatră. Iar unde căzu lacrima piatra se făcu trandafirie. Dar Cadâr nu vedea nimic, pentru că plângea şi mormăia:
- Vai, vai, bătrâneţea e ca un scaiete! Unde să mai găsesc un fecior? Uite că marea îmi trimite unul, şi-i mort, şi-i de piatră…
Lacrimile lui Cadâr curgeau pe fruntea de piatră şi, unde cădeau, piatra se muia şi se făcea trandafirie, ca pielea de om.
A stat Cadâr din plâns şi a văzut: omul de piatră era alb şi numai fruntea i se făcuse trandafirie. A pus atunci Cadâr mâna şi a simţit: omul de piatră era rece şi numai fruntea i se încălzise. De bucurie a prins Cadâr să sară şi să ţopăie, până a început să sufle greu şi a căzut pe nisip. Liniştindu-se, a vrut să ducă la capăt schimbarea omului de piatră, dar s-a trezit că nu mai are lacrimi. De unde lacrimi, dacă-i fericit cum n-a fost demult?
A stat de-a chibzuit, apoi a alergat şontâc, şontâc la bordeiul lui, a luat o ceapă şi a început să se frece la ochi. Se freca fără şovăială, aşa că lacrimile au început să-i curgă din nou, dar de astă dată avea grijă să picure toate pe omul de piatră, că de prima dată căzuseră pe nisip şi se irosiseră degeaba!
Când pleopele i s-au umezit de lacrimile lui Cadâr, a deschis omul de piatră doi ochi negri şi strălucitori, iar când lacrimile i-au picurat pe buze, a deschis gura şi a spus:
- Plângi, bătrân de treabă, plângi, că nu ţi-o fi plânsul în zadar!
Cadâr cu gura râdea de fericire şi cu ochii plângea, din pricina cepii. Şi cu mirare se uita la omul de piatră care avea acum un cap viu, frumos cum nu se mai văzuse. S-a oprit atunci Cadâr şi a întrebat bănuitor:
- Dar ai să vrei să-mi fii fecior? Ca să ştiu, să nu mă ostenesc de pomană.
A zâmbit omul de piatră şi a răspuns:
- Vreau. Plângi înainte…
L-a scăldat Cadâr în lacrimi, până s-a ridicat din nisip omul de piatră, şi   s-a întins de i se auziră oasele trosnind.
- Tare-am înţepenit!…
A tras aer în piept şi a sărutat mâna zbârcită a lui Cadâr, şoptind:
- Tată…

[Read more...]

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Lombrea.