Am primit acest articol acum cateva minute. …Si pentru ca este un articol special doresc sa il impartasesc tuturor Maestrilor si Discipolilor, care ar trebui sa primeasca acest mesaj.
Omraam Aivanhov este un mare maestru, el m-a invatat ceea ce nu puteam gasi nicaieri, calea catre adevarata Cunoastere. Si ii sunt recunoascatoare pentru toata Lumina raspandita in cartile sale.
”Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate, foarte evoluate.
Chiar atunci când iubiţi Mari Maeştri care nu sunt pe Pământ: Iisus, Buddha, Krishna, Zoroastru… se face între voi şi ei un fel de osmoză, iar voi beneficiaţi de Lumina lor. Dar dacă aveţi fericirea de a frecventa un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi impregnat, bineînţeles, este încă şi mai bine.
Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc emanaţiile sale de puritate şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi‑mă, pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această afacere, deoarece în schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum el a acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe care le primeşte, el suportă, nu se plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe discipolii săi.
Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său creează între Maestrul său şi el o adevărată legătură magică şi, graţie acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene. Nu-i va semăna poate fizic, cu toate că este posibil – cu multă voinţă, credinţă şi timp, este posibil – dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de benefic ar fi pentru mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar el, este ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat. Eu doream să intru în Spiritul său şi-mi imaginam că gândeam ca el, că simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a spune nimic la nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am început să gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam că dacă, asemeni majorităţii oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile şi virtuţile tuturor marilor Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez.
Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam: “Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?” Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici Lumină.
Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile. Dar, bineînţeles, cu condiţia ca să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil.
Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva decât o fuziune.
Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit!
Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi… Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să stagnaţi nu este o adevărată Iubire.
Exista odată într-un ţinut îndepărtat un tânăr băiat care era de o forţă excepţională şi care a decis să pună această forţă în serviciul omului cel mai puternic de pe Pământ. Astfel, el a mers să se pună în serviciul regelui ţării vecine care l-a luat în escorta sa personală. Într-o zi, în care regele şi suita sa traversau o pădure, au fost avertizaţi că se găseau în apropiere de un loc bântuit de Diavol, iar regele a dat ordinul de întoarcere. “Oh! şi-a spus băiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai puternic, din moment ce-i este teamă de cineva care se numeşte Diavol!…” L-a părăsit şi a plecat în căutarea Diavolului pentru a se pune în serviciul său.
Într-o seară, el a observat o întreagă trupă sinistră de călăreţi negri. “Pe cine cauţi?” a întrebat şeful. “Il caut pe diavol.” “Eu sunt, ce vrei?” “.Am fost în serviciul cel mai puternic rege de pe Pământ, dar am văzut într-o zi că îi era fiică de tine. Tu eşti, deci, mai puternic decât el şi de acum înainte vreau să te servesc”. “Bine, este bine, vino cu noi” Şi el l-a urmat pe Diavol… Într-o zi a remarcat că trupa evita un loc unde se găseau cruci şi a întrebat ce erau aceste cruci pe care trebuiau să le evite. Istoria nu spune ce explicaţii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar tânărul om a înţeles că el trebuia să fie încă mai puternic decât Diavolul, din moment ce-i producea frică, şi s-a decis să meargă să-l servească. A căutat mult timp, mult timp, fără a putea să-l găsească. S‑a angajat atunci ca luntraş la malul unui râu şi era atât de puternic şi de mare că transporta călătorii pe umerii săi de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.
Într‑o noapte, când era în mica sa cabană, a izbucnit o furtună teribilă: fulgere, trăsnete… Un adevărat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodată un copil care plângea. Mirat, a ieşit şi, în obscuritate, a observat un copil mic. “Dar, micuţul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme ?” “Aş vrea să traversez râul, dar nu pot, sunt prea mic!”. “Nu mai plânge, te voi duce eu.” L-a luat pe umărul său şi a intrat în râu… Dar apele erau crescute atât de sus şi curentul era atât de violent încât avansa cu foarte multă greutate şi, mai ales el, simţea că acest mic copil pe umerii săi devenea din ce in ce mai greu… “Dar, copilul meu, de ce eşti tu aşa de greu?” l-a întrebat luntraşul. “Cântăreşti tot atât cât şi Pământul!”. “Oh, răspunde copilul, eu sunt mai greu decât Pământul, eu sunt Iisus pe care tu vroiai să‑L serveşti. Începând de astăzi te vei numi Cristoforos, purtător al lui Hristos”. Iată legenda Sfântului Cristofor.
Dacă, asemeni lui Cristoforos, discipolul părăseşte un Maestru slab şi temător pentru un Maestru puternic şi fără frică, cine poate să i-o reproşeze? Dacă el vrea să servească cel mai tare Maestru, cu ce este el vinovat? Iar Maestrul cel mai mare, cel mai puternic, este Soarele. Faţă de el, ceilalţi sunt slabi, bolnăvicioşi, şovăitori. Singurul care rezistă la toate furtunile, este Soarele. El este, deci, cel mai puternic, la el trebuie să mergeţi şi să-i serviţi şi lângă el trebuie să vă instruiţi. Da, dar oamenii care n-au primit Ştiinţa iniţiatică, nu ajung încă să vadă lucrurile în asemenea mod. Deja când li se vorbeşte să vibreze la unison cu Spiritul şi sufletul Maestrului lor, ei nu pot să înţeleagă. Deci, cu atât mai mult când este vorba de Soare.
Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se identifice cu Maestrul său pentru a atinge ceea ce există în sufletul, în inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste comori să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el vrea să vă dea în profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune: “Este copilul meu. Este mai inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl său.” Şi el este mândru. Un tată care este furios că fiul său îl depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l depăşească, dacă el este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a ajuns încă la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că există Maeştri pe care gelozia nu i-a părăsit încă.
Nu i se poate reproşa unui discipol că vrea să-l depăşească pe Maestrul său. Dacă Dumnezeu v-a dat calităţi, cine vă poate împiedica să le dezvoltaţi? Punctul de sosire, idealul de ajuns, nu este nici tatăl vostru, nici mama voastră, nici Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însuşi. Un Maestru este o etapă, un mijloc, o poartă, un educator, un tată, pentru un anumit timp, dar nu se spune nicăieri că voi trebuie să vă opriţi şi să faceţi rădăcini lângă Maestrul vostru. Se spune doar că prin Maestrul vostru voi trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Unde veţi găsi o idee mai înţeleptă, mai veridică? Dacă vă confecţionaţi idei proprii, asta nu mă priveşte; eu, eu vă dau totdeauna Ideile cele mai veridice, cele mai luminoase, cele mai divine.
Un Maestru este ca un tată sau ca o mamă care vă educă, dar nu trebuie să rămâneţi mereu lângă tatăl sau lângă mama voastră: trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Acum, dacă Maestrul vostru a ajuns până la Dumnezeu, veţi fi cu el lângă Dumnezeu şi va fi încă mai bine. Altfel, nu puteţi rămâne etern lângă Maestrul vostru.
Da, altfel, un Maestru nu rămâne pe loc, el evoluează rapid; atunci veţi merge cu el chiar va trebui să fugiţi! El merge spre Dumnezeu, nu rămâne lângă voi şi trebuie să fugiţi împreună cu el pentru a merge lângă Dumnezeu. De ce? Pentru că punctul de sosire al tuturor făpturilor este Dumnezeu… Şi punctul de plecare? Este tot Dumnezeu.
Veţi spune: “Dar tatăl meu? Dar mama mea?”. Ei au fost ca nişte antreprenori, ei au fabricat corpurile voastre, casa voastră: o cabană sau un templu, depinde. “Dar eu vreau ca ei să fie cu mine!”. Ei bine, încercaţi să-i antrenaţi în cursa voastră!”
Omraam Mickhael Aivanhov
