“Maestrul kurd contemporan Bahram Elahi transmite în substanţă discipolilor lui si căutătorilor adevărului următoarea învăţătură. Nu există decât o Cale posibilă: Calea desemnată de profeţi si de sfinţi. Totuşi drumurile sunt numeroase, şi uneori e dificil să-1 recunoşti pe cel bun.Capcane şi ispite ale Căii
“Maestrul kurd contemporan Bahram Elahi transmite în substanţă discipolilor lui si căutătorilor adevărului următoarea învăţătură. Nu există decât o Cale posibilă: Calea desemnată de profeţi si de sfinţi. Totuşi drumurile sunt numeroase, şi uneori e dificil să-1 recunoşti pe cel bun.Scopul reintruparii
“Reîntruparea sau reîncarnarea este fenomenul revenirii spiritului omenesc din spaţiile cereşti în lumea fizică, într-un nou trup omenesc. Adevărul reîntrupării a fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America – din Alaska până în Peru şi Bolivia, celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. în Asia, ideea reîntrupării este şi azi foarte răspândită exercitând o mare influenţă în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei, Indochinei, Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei la fel cum noi, occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru asiatici, legea reîntrupării este o lege ca orice lege naturală – legea contracţiei la frig şi a dilataţiei la cald a corpurilor. Ea este socotită o lege fundamentală, care se exercită asupra tuturor entităţilor, fie ele minerale, vegetale, animale, umane, fie soare sau univers.
Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea veacurilor şi aproape că nu există religie sau legendă care să nu aibă un sâmbure din această idee. Reîntruparea fiind cunoscută din timpuri foarte îndepărtate şi trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi însoţită de numeroase erezii. Gândirea superioară a omului de azi a înlăturat părţile absurde aparţinând superstiţiei pentru a-i reda valoarea filosofică şi morală avută în trectul îndepărtat. Graţie nenumăratelor comunicări făcute de entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, această idee se întinde peste tot pământul, fiind găsită firească, deoarece explică multe probleme sociale, religioase şi filosofice, nerezolvate până azi. Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul descoperirilor purtând omul pe undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An de an, omul îşi îmbogăţeşte cunoştinţele cu privire la lumea înconjurătoare, dar în aceeaşi măsură credinţa lui slăbeşte şi omenirea alunecă pe panta materialismului.
Bisericile sunt din ce în ce mai puţin frecventate de credincioşi deoarece preotul de azi, pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare să dea un răspuns acceptabil la întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin, Absolut, nefiind în măsură să explice fenomenul naşterii şi al morţii. Din această cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar dăunătoare, întrucât ea stagnează progresul omenirii, şi în loc să-l apropie pe om de Tatăl său creator, îl îndepărtează. Se susţine că biserica – fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozată în aceleaşi forme de mai bine de o mie de ani – vine flagrant în conflict cu datele ştiinţifice răspândite în masele populare. Omul de azi nu este satisfăcut de răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiinţifică şi artistică, bazată pe iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea.
Dar şi savanţii – grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei – se vor convinge, în curând, că în afara materiei tangibile, mai există şi alte substanţe eterice, conduse de legi diferite celor fizice. La începutul apariţiei materialismului se credea că acesta va da un răspuns satisfăcător la toate întrebările. Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât materie, energie şi legile care le pun în activitate, că au murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat civilizaţia, că spiritul de care se tot vorbeşte nu este decât produsul imaginaţiei, iar religia o înşiruire de poveşti şi rugăciuni, care nu lămuresc viaţa şi adâncul prefacerilor din natură şi din corpul omului. Fizicianul a demonstrat prin experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie cercetărilor ingenioase, revelează lumii structura necunoscută a materiei; biologul, în teoria sa evoluţionistă, arată că există o ordine în lume şi un scop în toate domeniile complexe ale vieţuitoarelor. In straturile succesive ale scoarţei terestre se citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. [Read more...]
Protectia PSI
“1. ADEVARUL, respectiv gandirea corecta – este o metoda neinvaziva, adica nu deterioareaza atacatorul prin actiune directa. Orice metoda invaziva este practic si o metoda de atac, ceea ce nu este cazul aici.
Cea mai importanta masura de contracarare si de protectie impotriva oricarui tip de atac este adevarul, respectiv constientizarea situatiei, gandirea corecta fiind ABSOLUT NECESARA! Manipularea se bazeaza tocmai pe denaturarea adevarului, pe confuzionarea adversarului si inducerea unor programe (sugestii) nocive pentru victima atacului psi (psihoenergetic). In acest scop, incepem cu cateva generalitati, care, oricat de plictisitoare ar fi, sunt necesare pentru a ne forma o privire de ansamblu si pentru a gandi corect.
Nu mai e un secret faptul ca atomii, in cele mai mici componente ale lor, sunt energie; nici faptul ca, asa cum se invata in scoala la biologie, informatia se transmite de la un neuron la altul prin ioni, mai exact prin energie electromagnetica; si daca mergi la neurolog, iti poate lipi niste senzori pe cap cu care sa-ti “citeasca” activitatea creierului, adica curentii electromagnetici generati de creier; exista o lege in fizica care ne spune ca energia se conserva (nu se pierde); informatia se transmite pe cale orala sau scrisa (hartie, cd etc), deci e nevoie de atomi; energia, prin definitie, nu e statica, face ceva, se misca dintr-o parte in alta, avand o directie, incarcatura etc., ceea ce implica o informatie, chiar daca acea informatie nu o putem intelege in totalitate. Ce concluzii putem trage de aici? Nu exista energie fara informatie si nici informatie fara un suport energetic. Mai mult, prin fiecare gand al nostru, emitem in jur, in campul (electro)magnetic planetar, o anumita energie, pe care creierul nostru o poate codifica/decodifica. Aceasta energie pe care o emitem mental o numim proiectie (extensie) mentala sau proiectie psihoenergetica. Este evident faptul ca aceasta proiectie mentala poate fi voluntara (dirijata spre o persoana anume sau grup de persoane) sau involuntara (emisa radial, eventual in mod egal in toate directiile). Insa nu putem nega existenta acestor proiectii mentale, indiferent ca sunt voite, pentru un scop anume, sau sunt facute in mod inconstient. Atat atacul, cat si protectia psihoenergetica se fac, evident, tot cu ajutorul acestor proiectii mentale. Dintre formele de proiectii mentale des intalnite avem: corzi, stringuri, forme-gand, spatii informate, daruri (diverse jucarii) etc.
Americanii fac o gramada de experimente, care mai de care mai ciudate si mai inutile; printre altele, au descoperit ca un om doreste efectiv sa gandeasca intre 6 si 10% din ce ii trece prin cap. Cu alte cuvinte, restul sunt “prinse” de la altii, din jur, de la oameni ale caror creiere functioneaza pe o frecventa identica sau foarte asemanatoare cu cea a subiectului. Aceasta frecventa este similara cu cea intalnita in transmisiile de tip radio, unde avem emitator si receptor, acordati pe aceasi frecventa de unda. Vibratia este tocmai ceea ce se intelege prin aceasta frecventa (respectiv grupare de frecvente foarte apropiate de frecventa initiala). Fiecare gand emis de noi, in functie de incarcatura emotionala pe care i-o dam, are o anumita frecventa, mai usoara / inalta / pozitiva sau mai grea / joasa / negativa. Astfel, putem vorbi de vibratie inalta sau de vibratie joasa, o conventie care desemneaza incarcatura pozitiva, respectiv incarcatura negativa a proiectiei / emisiei mentale (gandului format). Totalitatea proiectiilor mentale existente in campul planetar o numim mental colectiv planetar. Cu alte cuvinte, mentalul colectiv (planetar sau al unui grup mai restrans) este o conexiune mentala realizata in mod inconstient intre membrii grupului, este realizata involuntar si de foarte multe ori, ignorata cu desavarsire. Cand aceasta conexiune este realizata voluntar, in mod constient, avem ceea ce numim telepatie sau linking (conexiune de grup). Aceasta conexiune, mentalul de grup, este foarte importanta pentru evolutia si dezvoltarea personala a fiecaruia dintre noi; s-a observat in nenumarate randuri ca, in cazul izolarii individului (pe o insula, de exemplu, unde nu exista alti oameni), acesta se salbaticeste intr-un ritm rapid, ajungand chiar sa piarda complet caracteristici umane de tipul inteligentei, emotiilor etc., ramanand doar cu instincte bestiale, primare. E foarte usor de ignorat aceasta conexiune inconstienta, dar suntem inclusi in ea prin simplul fapt ca ne consideram membri ai aceluiasi grup (specie, rasa, umanitate etc.). Cu totii avem accesul la absolut orice informatie din acest mental colectiv, fiind parte integranta din el. Cine va spune ca e ceva greu sau imposibil de realizat pentru voi, va minte! Sau din prostie, sau ca sa va manipuleze!
Acum sa vorbim despre alti termeni, mult mai apropiati de propria persoana: proiectiile mentale dirijate (voite). Cu totii facem asa ceva, indiferent daca vrem sa recunoastem sau nu. In momentul in care vrei sa transmiti o idee unei anumite persoane sau grup de persoane, tu lansezi o sugestie, pe care ulterior o prezinti verbal etc., sau nu, in functie de alegerile tale. Cand vrei sa impui aceasta sugestionare incalcand vointa celeilalte persoane, sau mai bine zis cand reusesti sa faci asa ceva, este vorba de hipnoza (realizata de multe ori prin diferite mijloace sau metode vizibile) sau hipnoza la distanta. [Read more...]
Cartea lui Enoh
Cartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi şi mai importante surse ale tradiţiei creştine în ceea ce priveşte descrierea îngerilor. Excepţional de moderne, cu implicaţii deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni.
Cartea lui Enoh era şi un text sacru evreiesc, înainte ca reformatorul evreu Simon Ben Jochai să o condamne vehement, în anul 70 d.C., împreună cu toţi cei care ar îndrăzni s-o citească. Motivul acestei mânii era acela că Alesul despre care vorbeşte Enoh semăna foarte mult cu Fiul Omului, cu Mesia despre care începea să se vorbească. Apoi, povestea Îngerilor care nu ezitau să flirteze cu fiicele oamenilor îl indignase profund. În antiteză, Iuda Tadeu, fratele lui Iisus, citează în mod deschis din Cartea lui Enoh în epistola sa redactată în anul 61, deci la aproximativ 30 de ani după moartea lui Iisus. Este un fapt logic, de vreme ce creştinii preţuiau foarte mult această scriere, care era inclusă în canonul biblic al acelor vremuri. Astfel, timp de aproape 300 de ani după Iisus, Cartea lui Enoh a fost neobosit copiată şi recopiată, ca toate celelalte pergamente cu scripturi sfinte. De-abia în anul 325, atunci când un prim conciliu ecumenic hotărăşte să compună Biblia şi să aleagă textele care vor deveni „publice” sau „ascunse” publicului, Cartea lui Enoh şi Cartea lui Tobias vor fi clasificate în categoria cărţilor cu conţinut secret. Cu toate acestea, Cartea lui Enoh îşi continuă cariera literară până când un exeget decide să întocmească un catalog critic al tuturor textelor „apocrife”. Italianul Filastrius din Brescia, indignat şi el de aceşti Îngeri ştrengari, o condamnă în catalogul său „raţional” de texte eretice „Liber de Haeresibus”. Un alt motiv al lui Filastrius pentru a-şi justifica verdictul l-a constituit prezenţa cu totul de neînţeles a frazelor rostite de Iisus, „copiate” în Cartea lui Enoh. [Read more...]
Initierea
„Nu te mulţumi să mă urmezi pe mine pe calea care conduce către ţel. Alege-ţi singur calea care corespunde cel mai bine aspiraţiilor tale cele mai intime, şi urmeaz-o. Nu accepta nici o afirmaţie pentru simplul motiv că am rostit-o eu. Chiar dacă aceasta reflectă adevărul, acest adevăr nu este adevărul tău, nu reprezintă fructul experienţei tale, şi de aceea, nu-ţi poate aparţine. Realizează adevărul, şi acesta îţi va aparţine. Nu privi viaţa celor care au realizat adevărul altfel decât ca pe o dovadă că adevărul poate fi atins”
Fiecare om trebuie să ajungă la cunoaşterea perfectă de Sine în propria sa manieră. Calea mea nu este calea ta, aşa că tu nu ai putea să o urmezi niciodată. Evenimentele nu sunt importante în sine; singurele lucruri care contează sunt învăţăturile pe care le tragi din ele. De aceea, linişteşte-te. Vei găsi pe propria ta cale aceleaşi experienţe pe care le-am găsit eu mergând pe calea mea. Căile sunt nenumărate, dar destinaţia este aceeaşi!
Ai asistat vreodată la naşterea unui „Eu”? De fapt, ai văzut vreodată vreun „eu”? „Eul” nu se naşte niciodată. Singurul care se naşte este corpul. Sinele divin şi real este perfect. De aceea, el nu poate evolua. Singur corpul evoluează, pentru a putea manifesta vibraţiile şi frecvenţele din ce în ce mai înalte ale Sinelui. Chiar şi instrumentul cel mai bine adaptat, corpul cel mai perfect, trebuie să respecte această lege. Acest lucru este valabil şi în cazul meu, corpul pe care-l am fiind – de altfel – încă departe de perfecţiune. Totul ţine de etapele pe calea evoluţiei. Crearea unui corp nu reprezintă decât o reacţie dintr-un lanţ de manifestări – aşa cum este cunoscut astăzi acest proces – iar atunci când o acţiune generează reacţii în lanţ, acestea sunt nevoite să treacă la rândul lor prin diferite etape până când reuşesc să-şi încheie ciclul de viaţă. Nici o formă materială nu se poate sustrage acestei legi. În mod evident, dezvoltarea corpului va merge în paralel cu schimbarea nivelului de conştiinţă.
Am scris fragmente din povestea unei suflet iluminat, Elisabeth Haich si “Initierea” sa, o carte pe care v-o recomand cu drag, pe care o puteti citi aici!
Reconetarea doctorului Eric Pearl
Reconectarea este un fenoment ? este un dar ? este o virtute?
„Fiecare om are un scop în viată… un dar unic sau un talent special pe care să-l ofere celorlalţi. Iar când amestecam acest talent unic cu dedicarea pentru a-i sluji pe ceilalţi, experimentăm extazul si exultarea propriului nostru spirit, care, dintre toate ţelurile, reprezintă ţelul suprem.” dr. Deepak Chopra
Eric Pearl: “Mi-au fost date în viaţă multe daruri minunate. Unul dintre ele este uimitoarea capacitate de a produce vindecarea – lucru pe care, după cum veţi vedea pe măsură ce întoarceţi aceste pagini, nu îl înţeleg pe deplin (deşi sunt din ce în ce mai aproape). Un alt dar a fost descoperirea mea că, într-adevăr, există şi alte lumi în afara acesteia. Un al treilea dar este ocazia ce mi s-a dat de a scrie această carte şi de a împărtăşi informaţiile pe care le-am acumulat până acum.
Un lucru minunat în legătură cu primul meu dar este că, prin el, mi-am dat seama că am un scop în viaţă si că am fost binecuvântat nu numai să pot recunoaşte acest scop, dar şi să-l trăiesc, în mod activ şi conştient. Dintre darurile vieţii, acesta este, într-adevăr, unul dintre cele mai măreţe.
Cel de al doilea dar mi-a dat capacitatea de a-mi recunoaşte Sinele adevărat — să înţeleg că sunt o fiinţă spirituală si că experienţa mea umană este doar atât: experienţa mea umană. Este doar una din-tre experienţele celui care sunt. Există şi altele. Văzându-mi spiritul cum apare în tot ce fac, pot să-l văd – şi să-l ating – şi în alţii. Acest dar este unul minunat, pe care, deşi l-am avut în faţa mea tot timpul, niciodată nu l-am remarcat măcar — până acum. Acest al doilea dar mi-a clarificat perspectiva scopului meu.
Cel de al treilea dar este cel care a adus un element nou de viaţă în primele două. Până nu demult, doar împărtăşeam acest dar al vindecării cu alţi oameni, pe rând. Deşi îmi plăcea ceea ce făceam, ştiam că el trebuia împărtăşit cu mai mulţi. Nu făceam bine dacă îl ţineam pentru mine… Şi nici nu-l ţineam pentru mine în mod intenţionat. Il vedeam ca pe un dar (ceea ce si este) şi – ca atare – credeam că nu se poate să-l dau şi altora (ceea ce se poate). [Read more...]
Camino sau Calatoria Spiritului?
Asta seara, citind despre “Camino” am inteles, ca ar trebui sa ma asez la masa de scris si sa pun pe hartie toate trairile si experientele mele spirituale. .. .Si acest lucru te rog si pe tine cititorule! Spune lumii povestea ta, nu stii cate vieti poti schimba.. doar scriind… iar uneori, povestea se scrie singura! M-am decis sa scriu despre momentele si trairile care m-au facut sa imi inteleg intreaga viata. Caci aici este vorba de mine, dar orice intamplare poate fi o metafora a propriei tale vieti.
“Camino – O Calatorie a Spiritului” este scrisa intr-o maniera plina de emotie de Shirley Mac Laine, o renumita actrita americana.
“Camino este una dintre cele mai importante carti ale mileniului al III-lea, in care ne este prezentat pelerinajul facut de Shirley la Santiago de Compostella, Spania. Pe parcursul celor 500 de km cat dureaza pelerinajul, autoarea are ocazia sa-si cunoasca vietile trecute si sa afle cine este ea cu adevarat. Stilul deosebit al cartii si informatiile inedite pe care le contine il fac pe cititor sa o considere drept carte de capatai si sa nu o poata lasa din mana.”
Pelerinajul Sfantului (Apostol) Iacob – in spaniola Santiago – e unul dintre cele mai renumite din Europa. Se crede ca in orasul Santiago de Compostela s-ar afla mormantul apostolului, care este si patronul spiritual al Spaniei.
O puteti citi on line doar in limba engleza la acest link sau o puteti puteti comanda aici .
Cu mult drag! SH
De la Zamolxe spre noua Era
A aparut “Cartea a II a – de la Zamolxe spre noua Era” a autoarei Aryana Havah, continuarea deja celebrei carti “Inuaki reptilianul din mine”
“Impreuna cu David, copilul Luminator, venit de pe planeta Inua, pasim intr-o noua incursiune in trecutul, prezentul si viitorul Terrei. Pe parcursul lecturii suntem purtati cu maiestrie intr-un trecut necunoscut al Pamantului (in perioada Atlantidei, Egiptului si Daciei) cat si in viitorul luminos al umanitatii.
Cartea isi propune sa lamureasca unele aspecte pezentate in volumul anterior si vine totodata cu informatii de ultima ora referitoare la transformarile prin care trece societatea actuala. Dupa citirea lucrarii, dincolo de mesajul volitional al cuvintelor vom avea surpriza sa constatam ca sufletul nostru a fost atins de ceva mult mai profund si mai amplu, care ne face sa ne dorim ca incepand de astazi sa devenim Oamenii…”
Cele doua carti minunate:
Cartea a II a – de La Zamolxe Spre Noua EraCartea I-a – Inuaki Reptilianul din Mine









