Ce este frica?

22 februarie 2012 By 6 comentarii

”Sfintii Parinti pun intre patimi frica si toate starile de suflet asemanatoare, care constituie forme sau intensitati ale ei, ca teama, groaza, spaima, panica, dar si anxietatea, angoasa, disperarea. In general, frica este provocata de pericolul unei pierderi sau de o suferinta, de ideea sau sentimentul ca vom pierde sau am putea pierde lucrul pe care-l dorim sau pe cel de care ne-am legat.

Frica astfel definita poate fi la fel de bine o virtute, ca si o patima. “Daca frica este o patima, dupa cum vor unii, apoi nu orice frica este patima”, spune Clement Alexandrinul. De aceea trebuie sa facem distinctia intre doua feluri de frica.

1) Cel dintai, pe care Dumnezeu l-a sadit in om la crearea lui si care, deci, tine de firea sa, are doua forme.

a) Prima sa forma este o forta care-l tine pe om lipit de fiinta sa insasi si care-l face sa se teama de a nu-si pierde sufletul si trupul. Prin aceasta frica in manifestarile ei cele mai elementare, omul se alipeste de viata, de existenta si se teme de tot ceea ce i-ar putea-o rapi sau distruge si are repulsie fata de non-existenta. Sfantul Maxim Marturisitorul subliniaza ca aceasta tendinta tine de insasi firea omului: “cele ce sunt facute din cele ce nu sunt au si puterea de persistenta in Cel ce este, iar nu in ceea ce nu este, iar propriu acestora dupa fire este pornirea spre cele ce le sustin si ferirea de cele ce le strica”; ea face parte dintre logoi pe care Dumnezeu “i-a sadit de la inceput (in firea omeneasca) prin creatie”. “Frica dupa fire este o putere ce sustine existenta prin ferire (de cele ce-ar putea-o distruge)”, spune el in continuare. La fel spune si Sfantul loan Damaschin vorbind despre “repulsia fata de cele care distrug firea”; putem zice ca ea corespunde instinctului de conservare, instinctului vital, tendintei innascute a omului de a se mentine in viata si a-si perpetua existenta. Ea se manifesta in particular ca frica de moarte, tendinta fireasca de vreme ce Creatorul ne-a daruit viata pentru ca noi s-o pastram, iar stricaciunea si moartea sunt fenomene contrare firii.

b) A doua forma este “frica de Dumnezeu”, care pe o prima treapta este frica de pedeapsa dumnezeiasca, iar pe cea mai inalta treapta se arata ca frica de a nu fi despartit de Dumnezeu. Aceasta a doua forma de frica este firesc legata de cea dintai, caci omul -care-si iubeste propria fiinta si viata sa si se teme sa nu le piarda -, daca stie care este natura lor adevarata, nu poate decat sa se teama de despartirea de Dumnezeu, obarsia si scopul lor, din Care au izvorat si spre care se indreapta. Omul care intelege temeiul real al existentei sale nu se teme atat de pierderea vietii sale biologice, cat de pierderea vietii celei in Dumnezeu. La omul duhovnicesc, frica de moarte este inlaturata de frica de Dumnezeu si de tot ceea ce l-ar putea desparti de Dumnezeu, adica de pacat si de rautatea Vrajmasului care aduc moartea sufletului (cf. Mt 10, 28; Le 12, 5), singura moarte de care cu adevarat trebuie sa ne temem, caci ea ne lipseste de viata pentru vecie, in vreme ce moartea biologica nu face decat sa separe pentru un timp sufletul de trup si distruge numai forma pamanteasca si stricacioasa a existentei omului.

Acest dintai fel de frica, pe care tocmai am prezentat- o sub cele doua forme ale sale, constituie o virtute pe care Adam a avut-o in starea sa primordiala. Intr-adevar, Adam era sortit sa devina nemuritor prin har, dar putea sa si moara, datorita liberului sau arbitru, daca s-ar fi opus prin acesta vointei lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a zis lui Adam: “Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit !” (Fac. 2, 17). Frica – de a nu muri, ca si de a nu fi despartit de Dumnezeu – a fost unul dintre mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat omului pentru a-l ajuta sa-I pazeasca porunca si sa se fereasca de urmarile calcarii ei.

2) Al doilea fel de frica, pe care Sfintii Parinti o privesc ca patima, este o urmare a pacatului stramosesc. Ea se manifesta intotdeauna ca aversiune a omului fata de tot ceea ce i- ar putea rapi sau distruge existenta, dar in cazul acesta nu mai este vorba despre existenta sa in Dumnezeu, ci de existenta sa de fiinta cazuta, de care se alipeste prin filautie. Sub aceasta forma, inainte de orice si mai intai de toate, ea este frica de moarte, dar nu din pricinile binecuvantate ale celuilalt soi de frica. Ea capata cele mai variate forme, pe care insa nu le vom mentiona aici. Pentru a o caracteriza, vom spune, impreuna cu Sfantul Maxim Marturisitorul, ca ea face parte dintre patimile datorate lipsirii de placere si este produsa ca si ele de faptul ca iubirea de sine este ranita de o suferinta a sufletului sau a trupului: omul se teme sa nu piarda – si se teme si de ceea ce l-ar face sa piarda – un obiect din lumea sensibila a carui posedare (reala sau anticipata in mod imaginar) ii ofera o anumita desfatare sensibila. Ideea sau sentimentul ca il poate pierde naste in suflet o stare de rau si de tulburare, ale carei efecte omul le resimte si pe plan trupesc: “Uneori se infricoseaza mai intai sufletul, alteori trupul”, dar oricum “de la unul trece si la celalalt”. Teama ca patima vadeste, in oricare dintre cazuri, alipirea de lumea aceasta, de bunurile din ea si de desfatarea simtuala de ele, si iubirea vietii de aici; caci omul cazut crede ca viata aceasta i-a fost data ca sa se bucure de toate placerile. De o asemenea teama tine orice forma de teama de moarte, care nu este teama fireasca de a nu-ti pierde viata vazuta ca dar al lui Dumnezeu si ca mijloc de inaintare spre unirea cu El, ci este teama de a nu pierde placerile lumii. Aceasta legatura esentiala dintre patima fricii si iubirea de viata potrivit duhului lumii – viata privita si traita cu totul trupeste – este adeseori evidentiata de invatatura Sfintilor Parinti. Astfel, Sfantul Isaac Sirul scrie: “Cand se afla cineva in cunostinta trupeasca, se teme de moarte”.

In Pateric citim ca un Batran a fost intrebat odata de un frate: “Oare de ce imi este teama cand merg prin pustie ?”. A raspuns acesta: “Pentru ca inca traiesti lumii !”. Iar in alta parte: “Un frate l-a intrebat pe un Batran: “De ce, atunci cand ies singur noaptea afara, mi se face frica ?”. Iar Batranul i-a spus: “Pentru ca inca pui pret pe viata in aceasta lume”. In timp ce primul fel de frica este “dupa fire”, acesta din urma, care este o patima rea, este “contrar firii” si “contrara ratiunii”. Ea vine din faptul ca omul a deviat sensul firesc si normal al acesteia – care-l facea sa ramana fidel fiintei sale autentice si sa-L iubeasca pe Dumnezeu -, acum fiindu-i frica sa nu-si piarda fiinta lui cea cazuta si sa nu se afle despartit de lumea aceasta, sa nu-si piarda viata dusa in chip patimas si toate placerile ei. in loc sa se teama de ceea ce-i poate pierde fiinta si existenta dupa duh, omul incepe sa se teama de tot ceea ce-i primejduieste existenta trupeasca si desfatarile pe care le culege din ea.

Frica de Dumnezeu si frica “lumeasca” nu sunt doua atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt una si aceeasi atitudine fundamentala a omului, insa indreptata spre teluri diferite. Acest lucru reiese limpede din invatatura Sfintilor Parinti, care arata cum una o exclude pe cealalta: daca ti-e teama de ceva din lume inseamna ca nu ti-e frica de Dumnezeu; si, dimpotriva, cel care se teme de Dumnezeu n-are frica de nimic: “Cel ce s-a facut rob Domnului nu se va teme decat numai de Stapanul sau. Dar cel ce nu se teme inca de Acesta se teme si de umbra lui”, scrie, de pilda, Sfantul loan Scararul. De aceea Sfintii Parinti spun ca teama ca patima este inlesnita de “lipsa de rod a sufletului”, la care ajunge omul cand nu are Duhul cel dumnezeiesc salasluit in sufletul sau: “… m-am temut, caci sunt gol”, spune Adam dupa ce a calcat porunca (Fac. 3, 10).

La fel ca toate celelalte patimi, frica este, pentru Sfintii Parinti, o boala, pentru motivul fundamental pe care tocmai l-am prezentat (adica pervertirea unei dispozitii firesti virtuoase intr-o patima contrara firii), dar si din pricina numeroaselor tulburari care o constituie si pe care le genereaza. Mai intai, frica vadeste o relatie patologica a omului cu Dumnezeu. Temandu-se sa nu piarda ceva din bunurile lumii si placerile ei, in loc de a se teme sa nu-L piarda pe Dumnezeu, si deci pe sine, omul se desparte de Dumnezeu, adevaratul izvor al vietii sale, pricinuitorul si telul fiintei lui, Cel care da sens existentei sale si isi indreapta preocuparile spre realitatea sensibila care devine pentru el ceva absolut. Dupa cum se vede limpede, in aceasta atitudine si in urmarile sale nefaste regasim intregul proces al pacatului stramosesc.

In frica, Dumnezeu nu este numai uitat ca principiu al fiintei si al vietii, ca sens si centru al existentei; El este negat, ignorat, respins ca proniator si pazitor plin de bunatate al fiecarei fapturi. Frica vadeste amagirea in care a cazut omul crezand ca a fost parasit si socotind ca nu poate sau ca nu trebuie sa se bazeze decat pe propriile lui puteri, fiind lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.

“Un Batran a fost intrebat de un frate: De ce ma tem cand sunt in “pustie ? Si i-a raspuns Batranul: Pentru ca te crezi singur si nu vezi ca Dumnezeu este cu tine”. Amintindu-ne ca Dumnezeu Se ingrijeste pururea de noi (Mt 10, 29-31; Lc 12, 6-7), Hristos insusi risipeste aceasta amagire. Pe deasupra, frica mai vadeste lipsa de credinta in bunurile duhovnicesti. Caci daca omul le-ar iubi pe acestea, numai de pierderea lor s-ar teme, caci, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, omul “nu trebuie sa se teama decat de o singura durere: de pierderea darurilor dumnezeiesti”.

Singure aceste bunuri au cu adevarat o valoare absoluta si o importanta vitala pentru om. Cel care isi pune credinta in Dumnezeu, facandu-se partas invierii lui Hristos si al vietii celei dumnezeiesti, n-are a se teme nici pentru sufletul, nici pentru trupul sau si nici chiar de moarte, prin care numai trupul piere pentru o vreme, dar sufletul cu nimic nu se vatama (Mt 10, 28; Le 12, 4). Cel care se uneste cu Dumnezeu afla in El multimea tuturor bunatatilor si nu se teme ca va fi lipsit de vreunul dintre bunurile din lume.

A te teme, iarasi, nu inseamna numai a nu avea credinta in existenta darurilor duhovnicesti, singurele adevarate, ci, in acelasi timp, a te increde in chip zadarnic in bunurile materiale, a caror realitate este amagitoare si care se trec ca floarea ierbii, comori pe care rugina si moliile le mananca, iar hotii le rapesc (Mt 6, 19; Le 12, 33).

Si pentru ca ele sunt stricacioase, iar el supus mortii, mai devreme sau mai tarziu, omul le pierde si pe ele, si desfatarea pe care i-o aduceau si care, de altfel, este lucru de rand si de nimic fata de bucuria pricinuita de bunatatile imparatiei, in sufletul omului cazut se cuibareste frica numai pentru ca se lasa inselat de iluzoria realitate a lucrurilor si a placerilor din lume pe care le iubeste; daca ar sti ce sunt ele cu adevarat, pierderea lor nu l-ar afecta cu nimic.

Fiind lipsita de orice folos, frica se vadeste o data mai mult a fi irationala. Caci omul nu poate sa impiedice prin ea nimic din cele ce i se intampla, nu se poate feri de pericolele sau de lipsurile de care se teme (admitand ca ele intr-adevar se vor produce): “Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ?” (Mt 6, 27). Sfantul loan Damaschin arata ca fricii si grijii fara rost, pe care lisus insusi le condamna, li se opune lipsa de grija plina de folos, a celui care se incredinteaza in orice lucru Proniei dumnezeiesti.

Caracterul patologic al fricii se arata de asemenea in partea de imaginatie, mai mult sau mai putin intensa, pe care ea, in general, o implica si prin care omuj deformeaza realitatea, atribuindu-i laturi inexistente. Astfel, in imaginatia sa pericolele apar exagerat de mari, iar pierderea unui lucru oarecare, iminenta. Mai mult, omul ajunge sa-si inchipuie lucruri care nici nu exista, caci imaginatia sa creeaza, anticipeaza si face sa se admita ca sigure, in prezent sau intr-un viitor apropiat, lucruri pe care nimic nu-l indreptateste sa creada ca se vor petrece in realitate.

De aceea, Sfantul loan Scararul defineste astfel frica: “Frica lasa este vederea amagitoare a unei primejdii mai inainte de primejdie; sau ea este o simtire plina de tremurare a inimii, clatinata si speriata de nenorociri indoielnice”. Si, observand cum frica face indoielnice lucrurile cele mai sigure si mai evidente si cat de mult este amestecata in aceasta inchipuirea omului, el adauga: “Frica lasa este lipsa incredintarii (in lucrurile de care esti cel mai incredintat)”. Dar deformarea realitatii, neperceperea a ceea ce exista si perceperea celor inexistente sunt trasaturi specifice delirului. Frica arata intotdeauna ca, in modul in care este perceput si trait realul, imaginatia domina celelalte facultati sufletesti si le impune reprezentarile sale. “Spaima care duce la incremenire este frica rezultata dintr-o mare inchipuire”, arata Sfantul loan Damaschin. Dar daca frica sau spaima, chiar daca implica cel mai adesea multa imaginatie, pot fi uneori motivate in mod obiectiv, majoritatea formelor de teama, si mai ales nelinistea si angoasa, se caracterizeaza prin lipsa oricarei ratiuni obiective care le-ar putea produce, prin dominarea partii irationale din om.

Puterile sufletului care-i ingaduie omului sa vada dimensiunile reale ale lucrurilor si intamplarilor sunt, sub imperiul fricii, paralizate. “Caci – gasim scris in Cartea intelepciunii lui Solomon – spaima nu este altceva fara numai lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la dreapta judecata” (Int. Sol. 17, 11).

Zamislirea si dezvoltarea fricii in suflet pot fi iscate si prilejuite de alte patimi ale omului. Ea se arata a fi legata in primul rand de mandrie. Sfantul Isaac Sirul spune ca: “cel lipsit de smerenie e lipsit si de desavarsire. Si cel lipsit de aceasta e pururea infricat”. Iar Sfantul loan Scararul arata ca “sufletul mandru este robul fricii lase, pentru ca se bizuie pe sine si se teme de zgomotele lucrurilor si de umbre“.

Frica este legata si de patima trandaviei, cum ne arata Sfantul Simeon Noul Teolog. In general, frica poate fi iscata de starea de pacat, asa cum invata Sfantul Apostol Pavel: “Necaz si stramtorare (neliniste, in fr.) peste sufletul oricarui om care savarseste raul” (Rm. 2, 9). Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Cel care vietuieste in pacat este intotdeauna temator; si dupa cum cei care au de strabatut un drum intr-o noapte intunecata si fara luna tremura de frica, cu toate ca nu-i ameninta nimeni si nimic, tot asa pacatosii se tem tot timpul; chiar si atunci cand nu-i mustra nimeni, constiinta lor incarcata ii face sa se sperie de orice lucru, sa se fereasca de toti si toate sa li se para infricosatoare si inspaimantatoare, nefiind nimic care sa nu-i umple de neliniste“. Aceste remarci nu se aplica numai celor care, dorind sa traiasca potrivit poruncilor sau cel putin cunoscandu-le, le-au calcat si, prin urmare, sufera mustrarile constiintei, ci de asemenea si celor care, traind in afara credintei si in necunoasterea poruncilor, au totusi un oarecare sentiment al starii lor de pacatosenie.

Se pare chiar ca starea de pacat trezeste frica, sub forma anxietatii si angoasei, cu atat mai mult cu cat omul nu are constiinta limpede a pacatului sau. Referindu-se la “frica sufletului in care este o marturie a pacatului”, Sfantul Diadoh al Foticeei il sfatuieste pe crestin sa-si marturiseasca chiar greselile cele fara de voie si cele fara de stiinta, caci, spune el, “daca nu ne vom marturisi cum trebuie si pentru greselile fara de voie, vom afla in noi in vremea iesirii noastre o oarecare frica nelamurita”. Frica, ca si celelalte patimi, este direct legata de lucrarea diavolilor. Ei contribuie la aparitia ei si se folosesc de ea ca de un teren foarte prielnic pentru lucrarea lor, caci le este un bun aliat, dupa cum arata Sfantul Diadoh al Foticeei, mai ales cand este vorba despre frica legata de savarsirea pacatului.”

Terapeutica bolilor spirituale – Jean Claude Larchet

Filed Under: constientizare, constiinta, spiritualitate Tagged With: , , , , ,

Pistis Sophia

28 ianuarie 2012 By

”Povestea misterioasa a manuscrisului care face obiectul acestei carti ar fi ea insasi de ajuns pentru a incita la lectura. Dificultatile pe care le-au intampinat cei care s-au ocupat de datarea, atribuirea si interpretarea scrierilor reunite sub numele de Pistis Sophia au fost extrem de mari. Multitudinea teoriilor legate de aceste aspecte este evidentiata in partea de introducere a volumului, care ofera un ajutor binevenit pentru intelegerea acestei opere surprinzatoare.
Asemenea Evangheliei dupa Toma si altor documente gnostice descoperite la Nag Hammadi, in Egipt,  Pistis Sophia (subintitulata “Cartile Mantuitorului”) este dedicata invataturilor tainice date de Iisus ucenicilor sai. In acest tratat, Iisus este peste tot proeminent si central. El este infatisat aici ca Mantuitor si Prim Mister, care le stie pe toate si le reveleaza pe toate cu o mila nesfarsita. Ca atare, el preexista din vesnicie, iar functia sa nu este doar pamanteasca, ci si cosmica si supra-cosmica.
Este evident ca textul nu era unul destinat sa circule ca evanghelie publica. Unele lucruri trebuiau predicate oamenilor obisnuiti, dar  multe altele erau destinate doar apostolilor in devenire, adica celor ce urmau sa propovaduiasca lucrurile cele mai inalte ale Evangheliei. Asadar, ˝Cartile Mantuitorului˝ trebuie sa fie privite ca fiind apocrife in sensul originar al cuvantului, adica scrieri ˝retrase˝ sau ˝rezervate˝. Elemente de religie, magie, metafizica si istorie apartinand unei traditii pierdute se regasesc in acest document de importanta majora nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci si pentru istoria dezvoltarii religiei in Occident.” Editura Herald

”Cap. 29

Iisus intra in al 13-lea eon si o gaseste pe Pistis Sophia

Dupa aceea am urcat pana la valurile celui de-al 13-lea eon .Cand am ajuns la valurile lor, acestea s-au dat singure la o parte si s-au deschis pentru mine. Am intrat in cel de-al 13-lea eon si am gasit-o pe Pistis Sophia stand singura sub cel de-al 13-lea eon , fara ca niciunul dintre acestia sa fie cu ea. Si ea sedea in taramul acela indurerata si jelind fiindca nu fusese luata in cel de-al 13-lea eon taramul ei din inalt.  Si ea mai era indurerata din pricina chinurilor pe care Authades, care este una din cele 3 puteri intreite, i le-a pricinuit. Dar cand voi ajunge sa va vorbesc despre emanarea lor,va voi spune misterul felului cum s-au petrecut aceste lucruri.

Cand Pistis Sophia m-a vazut stralucind foarte tare, fara ca lumina ce ma inconjura sa aiba masura, ea s-a tulburat foarte si s-a uitat la lumina vesmantului meu.  A vazut misterul numelui ei in vesmantul meu si toata Slava Misterului Sau, caci ea fusese inainte in Taramul din Inalt,in cel de-al 13 eon si era obisnuita sa proslaveasca Lumina din Inalt, pe care o vazuse in valul Comorii Luminii. Cand ea a continuat sa proslaveasca lumina din inalt toti arhontii, care sunt impreuna cu cele doua mari puteri intreite, si Nevazutul Ei care este perechea Ei si celelalte 22 de emanatii nevazute s-au uitat la lumina -intrucat Pistis Sophia impreuna cu perechea Ei cu celelate 22 de emanatii fac 24 de emanatii pe care Marele Stramos Nevazut impreuna cu cele 3 Mari Puteri intreite le-a emanat”.

Va recomand aceasta carte ca de altfel toata Colectia Manuscris.

Filed Under: constientizare, spiritualitate Tagged With: , , , ,

Echilibrul Yin – Yang (II)

18 ianuarie 2012 By

Yin și Yang sunt două concepte care își au originea în filosofia si metafizica chineza. Aceste concepte reprezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele acestuia.

Yin “loc întunecos, pantă (deal) nordică, mal (râu) sudic; noros, sumbru” este elementul întunecat; el este trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, și corespunde nopții.

Yang; “loc însorit, pantă (deal) sudic, mal (râu) nordic; strălucire solară” este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin și corespunde zilei. Yin este adeseori simbolizat de apa și de pamant timp ce Yang este simbolizat de foc și vant.

Atîta vreme cît vom persista în a separa yin și yang nu putem spera să atingem echilibrul. Dacă cineva vrea să ajungă undeva cu bicicleta nu va putea să împingă ambele pedale concomitent căci va rămîne pe loc. Pentru a avansa trebuie să împingă o pedală și să o elibereze pe cealaltă, simultan. Mișcarea completă constă în împingere/eliberare. Împingerea este urmarea eliberării și fiecare dintre ele devine, respectiv, cauza celeilalte.

“Yin-ul şi Yang-ul reprezintã principiul Cerului şi al Pãmântului, marea structurã a orice existã, pãrinţii schimbãrii, rãdãcina şi începutul vieţii şi al morţii”. Aceasta este legea generalã a modului în care este alcãtuitã lumea 3 D.  “Yin – Yang reflectã toate formele şi caracteristicile existente în Univers”. Yin-ul şi Yang-ul au fost privite ca nişte simboluri, având capacitatea de a cuprinde foarte multe aspecte ale lucrurilor, fãrã a le descrie în mod explicit. Tot ceea ce existã poate fi privit prin cele douã aspecte ale sale: ziua şi noaptea, mişcarea şi repaosul, cãldura şi frigul, bãrbatul şi femeia, exterior şi interior, ş.a.m.d.

Yin-ul şi Yang-ul reprezintã o modalitate de a înţelege, de a cunoaşte existenţa. Teoria despre Yin – Yang ne descrie lumea în dinamica sa. Ea pune accent pe continua transformare şi pe necesitatea de a înţelege modul în care sunt guvernate transformãrile. Existenţa este perceputã ca o continuã transformare iar înţelepciunea constã în sesizarea modului în care se succed diferitele stãri şi nu în menţinerea lor.

Teoria Yin – Yang defineşte Yin-ul şi Yang-ul prin caracteristicile lor:  Natura de bazã a Yin-ului este asemenea apei, iar cea a Yang-ului este asemuitã focului. YIN – ceea ce ţine de interior, ceea ce este nemişcat, ascuns vederii, aflat în stare latentã, ceea ce coboarã;  YANG – ceea ce ţine de exterior, ceea ce este în mişcare, ceea ce se manifestã, ceea ce ascensioneazã.

In trecut Luna simboliza Yin-ul, iar Soarele Yang-ul. Femeia este Yin, bãrbatul este Yang, pãmântul este Yin, cerul este Yang.  Tot ceea ce este întunecat, ascuns vederii, ceea ce coboarã, ceea ce conţine, ceea ce se aflã în stare latentã, receptivitatea, toate acestea au caracter Yin. In schimb, ceea ce este luminos, aflat în exterior, ceea ce urcã, ceea ce este conţinut, ceea ce se manifestã, agresivitatea, ei bine, tot ce corespunde lucrurilor cu aceste trãsãturi are caracter Yang. [Read more...]

Filed Under: constientizare, tehnici si metode de vindecare Tagged With: , , ,

Afirmatii pentru Autovindecare

15 ianuarie 2012 By

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă. S-a spus că suntem ceea ce mâncăm. Ar fi mai adevărat să spun: “Suntem ceea ce gândim.” Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică. Nici un mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.

Şi viaţa este o artă. Din nefericire, este o artă căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie. Oamenii iau viaţa aşa cum este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţânează să meargă prost.

Gândurile sunt lucruri. Cuvintele, care sunt gânduri cristalizate, au o putere incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrându-ne. Simplul fapt că te gândeşti la oboseală îţi poate submina energia. Întărind acest gând prin cuvinte, “sunt extenuat”, defineşti şi prin aceasta conferi forţa gândului respectiv. Este valabil şi invers. Dacă te simţi obosit dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva, oboseala va dispărea cu totul! “Eşti” ceea ce gândeşti. Dacă, în plus faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele “mă simt minunat”, este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobândit o nouă definiţie a propriei persoane.

Atât de multe din eşecurile din viaţa noastră – legate de stăpânirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem – se datoresc numai gândului că ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă. Pe de altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sunt rezultatul acceptării noului ca aparţinându-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gândul “sunt francez”, decât de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) “oamenii ăştia vorbesc “ciudat”!” Dificultatea rezidă în faptul că obiceiurile noastre sunt înrădăcinate adânc în subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci când încercam să le schimbăm, ne trezim traşi înapoi în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit vechilor obiceiuri. Pe de altă parte, afirmaţiile, atunci când sunt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora majoritatea noastră are un control conştient redus.

Suntem ceea ce gândim. Însă suntem şi mult mai mult decât ceea ce gândim în mod conştient. Suntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente, obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi – fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi – în subconştientul minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste conflicte interioare. Nu este suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient şi subconştient. Pentru că suntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre omeneşti se afla conştiinţa divină.

Atunci când încercam să ne transformăm numai prin efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare. Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la nivelul realităţii superioare a superconştiinţei. A te vindeca înseamnă a te “descotorosi de imperfecţiuni”. A fi perfect înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse – creativităţii şi a soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile noastre.

Superconştiinţa este acel nivel al conştiinţei care este adeseori descris drept Eul superior. Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii. Prin intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi adevărata tămăduire. În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile, asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia umană, nu aduc decât beneficii temporare.

Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod încât să înalţe conştiinţa către superconştiinţa. Afirmaţiile pot atinge acest obiectiv atunci când le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Hristos, care este un punct de pe frunte, situat exact între sprâncene. Repetă afirmaţiile din această carte mai întâi cu glas tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii conştiente. Pe urmă, repetă-le în tăcere, pentru a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor.

Apoi, rosteşte-le în şoaptă, purtându-le semnificaţiile în subconştient. Repetă-le din nou, în tăcere, pentru a-ţi adânci însuşirea lor la nivelul subconştientului. În cele din urmă, pe măsură înălţării aspiraţiilor, repetă-le în centrul lui Hristos. La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor. Prin afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi. Afirmaţiile reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim menirea omenească. Fără puterea veniă de la Dumnezeu, eforturile noastre sunt, de-a pururea, în zadar. Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin rugăciune.

De ce să te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă, rugăciunile sunt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea activă a omului. Rugăciunea eficienta nu este niciodată pasivă. Ea este încărcată de credinţă şi ajunge
la maturitate printr-o atitudine afirmativa. Pentru a-ţi aprofunda nouă calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmând apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie printr-o rugăciune plină de iubire câte Dumnezeu.

În acest moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient. Sursa J.Donald Walters (Swami Kriyananda)

Descarca acesta carte minunata  ”Afirmatii pentru Vindecare J-Donald-Walters

Filed Under: carti, constientizare, spiritualitate Tagged With: , , ,

Meditatie pentru suflet

31 decembrie 2011 By

Fiecare an poarta cu el o balanta a recunostintei, a darurilor primite, iar inceputul fiecarui an ne gaseste mai plini de speranta, mai increzatori in viitorul pe care il construim in fiecare secunda, prin alegerile pe care le facem.

Eu sunt in primul rand recunoscatoare Timpului pentru ca mi-a permis sa experimentez cele mai grele si minunate lectii din viata mea,  in acest an. Sunt recunoscatoare tuturor ghizilor si maestrilor pe care i-am intalnit si care m-au ajutat sa imi desavarsesc Calea si zborul solitar catre Cer.  Multumesc pentru cele mai minunate daruri din viata mea si pentru insasi darul vietii.

Va urez Sarbatori Luminate, Iubire Hristica, iar Speranta si Credinta sa va insoteasca pe Cararea vietii voastre!  Am inregistrat pentru voi cu mult drag, o frumoasa Meditatie pentru Suflet  potrivita acestor momente. Un An Nou, binecuvantat!

Filed Under: constientizare, meditatie Tagged With: , , ,

Viata este minunata daca intelegi cum sa o traiesti

12 decembrie 2011 By

Suferinta nu este o pedeapsa divina!  Dumnezeu te iubeste! El iti da Lumina, Harurile si Darurile din Suflet  ca sa poti Redevenii fiinta perfecta pe care El a creat-o. Dumnezeu ti-a dat si Ingerii pentru a avea ajutor si pe insasi Fiul sau Iisus Hristos. Dumnezeu te vegheaza si te asculta neincetat chiar daca duhul indoielii te face sa crezi ca nu este asa! Prin Dumnezeu Tatal Nostru, Iisus Hristos si Sfantul Duh avem sansa de a ne mantui sufletele prin echilibrul Cerului si al Pamantului si respectarea legilor divine.

De ce suferim atunci? Pentru ca prin intruparea pe Pamant avem menirea sa intreptam ceea ce am  gresit. Pentru ca atunci cand am avut Totul am ranit Iubirea, Frumusetea, Bunatatea, Maternitatea, Prosperitatea si toate virtutile divine pe care Omul le-a primit in dar. Destinul ne aduce in fata oglinzile a ceea ce suntem, parintii, prietenii si toti oamenii ce intra in viata noastra. Insa nu putem vedea adevarul din ele, pana nu renuntam la minciuna, orgoliu, invidie, judecata altora.

Am trecut prin valea mortii, tristetii si umilintei si am invatat sa fiu Om avand in continuu lectii pana cand am inceput sa le zambesc fiecareia in parte.  Am zambit Mortii si am inteles ca totul se intampla cu un scop…  Am zambit Tristetii si am imbratisat-o pana am izbucnit in plans si am promis ca o voi recunoaste intotdeuna ca fiind cea mai buna prietena.  Datorita ei sufletul meu a ramas curat, datorita ei am inceput sa scriu si sa il caut in Tot pe Dumnezeu. Tristetea  a sapat in mine pana a ajuns la Lumina. Am zambit Umilintei si i-am multumit caci datorita ei am invatat Respectul de Sine iar cand am inteles asta, am inteles ca pot  avea Totul.

Viata este Minunata, chiar daca nu ai avut copilarie, nu ai primit iubire si crescut singur in lume, chiar daca viata ta a fost plina de cele mai grele incercari, intr-o buna zi iertand pe toti vei elibera durerea si vei putea sa iti deschizi inima cu adevarat.

Judecand pe aproapele tau,  judeci pe insasi Dumnezeu.  Fiecare are testele lui, incercarile lui si propriul destin. Fiecare are  meritele recunoscute de Cer de acum si altadata. Cand vei putea sa privesti pe cel de langa tine ca pe Dumnezeu inseamna ca ai inteles insasi Viata.

Acum in preajma Craciunului, sa avem cu totii recunostinta pentru tot ceea ce avem si sa aducem binecuvantari divine. Un inger pamantean mi-a spus saptamana trecuta ca nemultumirea noastra ii  face pe ingeri sa devina tristi, caci ei s-au straduit sa faca posibile dorintele noastre si pot pleca de la noi intr-o buna zi.

Eu, in fiecare zi ma bucur sa mai pun o mica stea pe Cer si caut sa-i aduc stralucire, asa cum ma pricep mai bine, caci numai intre stele care stralucesc Lumina mea are cu adevarat un sens.

Filed Under: constientizare, constiinta, spiritualitate Tagged With: , , , ,

Zece lectii invatate de la Ingeri

3 decembrie 2011 By

Iata care sunt cele zece lectii invatate de Doreen Virtue de la ingeri:

1.      Traieste in integritate. Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul facand activitati care se potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Renunta la lucrurile pe care intuitia ta te indeamna sa renunti. Acele lucruri fie se vot vindeca, astfel incat sa te bucuri de ele ori altfel, activitatea va pica de la sine.”

Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta daca refuz munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid ca ingerii aveau dreptate! 

2.            Nu exista decat ACUM. „Esti complet si intreg acum. Nu-ti arunca ochii asupra a ceea ce-ti poate aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum, si ca vei fi complet atunci cand ceva exterior apare in viata ta intr-un viitor.”

Cand ingerii mi-au spus acestea, am realizat ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe ceea ce ziua de maine mi-ar fi putea aduce, si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum fac o „lista de recunostinta” mentala in fiecare seara.

3.            Tot conflictul este in interiorul mintii tale. „Orice conflict pe care il vezi sau il experimentezi in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior, dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca „ei” sunt cei care iti cauzeaza disconfortul. Alti oameni sunt neutri, tablite goale pe care tu le colorezi cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi reale. Alti oameni, in schimb, te trateaza in felul in care te astepti, intr-o profetie de auto-indeplinire.”

In timp ce ingerii imi explicau acestea, am realizat cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe care eu le-am atribuit situatiilor.

4.            Purifica-ti dieta. „Toata hrana are vibratie si tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu frecventa la care rezonezi. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale, deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul, zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”

In momentul in care ingerii mi-au spus de lectia a patra, dieta mea era deja destul de sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri, asa ca am urmat sfaturile ingerului meu pazitor si am adoptat o abordare alimentara Vegan. Imbunatatirea aspectului si energiei a fost radicala si imediata! In loc sa simt ca-mi lipseste ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.

5.            Nu da pentru a primi. „Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate pentru ca ai daruit; aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb, n-ai oferit in realitate nimic. In schimb, retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”

Inca o data, m-am simtit jenata in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat, am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii.

6.            Petrece timp de unul singur in natura. „Sunetele si mirosurile naturii sunt invizibile, asa ca iti poarta mintea spre taramul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibreaza mai inalt si mai rapid decat materia. Exista proprietati vindecatoare in natura. De asemenea, exista ingeri ai naturii foarte reali. Le poti cere acestor ingeri ai naturii sa te vindece. A sta in natura te ajuta sa te adaptezi ritmului natural al pamantului si asa cum sincronizarea si ciclurile fac parte din tot, tu te vei sincroniza cu ritmul vietii.”

La indemnul ingerilor, m-am indepartat de biroul meu si am inceput sa-mi petrec orele pranzului afara. Aerul proaspat, razele de soare si parfumul florilor m-au ajutat sa patrund la niveluri mai profunde. Stau afara si ii rog pe ingerii naturii sa ma inconjoare.

7.            Detaseaza-te de materie. „Atunci cand esti atasat de materie in gand, ramai atasat de produsele mintii egoului si astfel ramai atasat de ego. Nu exista cale de a scapa de aceasta lege.”

Ingerii mei mi-au clarificat ca nu exista nimic rau in lucrurile materiale. Materia e neutra, conform cu ingerii. Ei de asemenea realizeaza ca oamenii au nevoi materiale, cum ar fi mancarea, imbracamintea si adapostul. Dar cand idolatrizam aceste lucruri materiale – cum ar fi gandirea continua la bani si posesiuni – ne concentram asupra naturii noastre inferioare si nu asupra sinelui nostru superior.

8.            Nu judeca. „Ii judeci pe altii ca o metoda de a te apara pe tine insuti, pentru a-i tine departe de tine, astfel incat sa nu te apropii de ei si sa te ranesti. Dar ti-am spus ca nu e nevoie sa te gandesti la siguranta ta. Tu esti in siguranta, iar un tipar de gandire de ingrijorare covarsitor in ceea ce priveste securitatea ta, poate aduce exact ceea ce te temi in viata ta.”

Ingerii au explicat ca atragem spre noi lucrurile la care ne gandim. Daca ma gandesc in mod obsesiv la pericolul fizic si emotional, creez un climat in care cele mai teribile temeri se adeveresc. Prin exercitiu, am inceput sa observ momentele in care ii judecam pe ceilalti oameni. Am inceput sa-mi eliberez temerile catre ingeri si am descoperit ca obiceiul de a judeca a disparut treptat.

9.            Traiesti acolo unde constiinta ti-e focalizata. „Daca ai un gand neiubitor sau lipsit de iubire – competitie, invidie, grija – simti durere. Tu ESTI constiinta ta si simti efectele locului in care iti este focalizata constiinta. Tu nu-ti doresti durere. Asa ca, alege sa dai luminii toate gandurile tale neiubitoare.”

La inceput, aceasta lectie a fost dureroasa. Intotdeauna am crezut ca circumstantele din exterior imi influentau fericirea. Si totusi, ingerii insistau ca lucrurile stau invers si ca gandurile mele erau cele care colorau lumea. Ei mi-au spus ca fericirea mea nu era legata de ceea ce aveam, ci de ceea ce gandeam.  

10.        Slaveste-l pe Dumnezeu in toate. „Nu cauta slava pentru tine insuti. In esenta, totusi, atunci cand il slavesti pe Dumnezeu, tu slavesti acea parte din tine care este una cu Dumnezeu. Prin slavirea Sa, stai departe de starea ta de ego si te centrezi pe constiinta sinelui tau superior.”

Initial, lectia mea m-a umilit. Dar inainte de a aluneca in sentimente de rusine, ingerii mei mi-au oferit un sprijin, amintindu-mi ca – deoarece sinele meu adevarat este una cu Dumnezeu – imi laudam adevaratul „eu” de fiecare data cand il slaveam pe Dumnezeu.

Cele zece lectii sunt acum parti permanente ale vietii mele. Atunci cand clientii mei imi fac complimente in privinta claritatii indrumarii Divine pe care o primesc in timpul sedintelor noastre, le spun:

„Va multumesc, insa tot meritul le apartine lui Dumnezeu si ingerilor. Ei m-au invatat  cum sa primesc indrumarea Divina. Meritul meu este ca urmez aceasta indrumare, deoarece – multumita lor – sunt acum un foarte bun ascultator.”

Filed Under: constientizare, ingeri, spiritualitate Tagged With: , , ,

Interviu cu Drunvalo Melchizedek

30 noiembrie 2011 By

Unul dintre materialele care mi-au atras atentia in ultimul timp este interviul luat de Lilou Mace lui Drunvalo la sfastitul lunii trecute pe care vi-l transmit integral mai jos:

”Partea I-a – MAYASII SI 21.12.2012 –

  -    Salutari, Drunvalo!

-    Salutari, Lilou!

-    Ma bucur ca esti din nou cu noi.

-    Si eu ma bucur sa va fiu alaturi, in minunatul Hawaii si mi-as dori sa fiu efectiv acolo.

-    Energia este minunata aici si sunt nerabdatoare sa port aceasta discutie cu tine, mai ales fiindca ne apropiem de sfarsitul lui octombrie 2011. Dupa ce am postat pe Facebook anuntul despre interviul nostru, am primit sute de mesaje; toti sunt nerabdatori sa iti spuna cat esti de iubit si te imbratiseaza, din toate colturile lumii. Trebuia sa-ti transmit acest mesaj.

-    E foarte dragut din partea lor; si eu ii iubesc si le multumesc.

-    Noi vrem sa aflam cu totii noutati despre vremurile acestea si ce anume ne mai poti spune, dupa intalnirea noastra din Sedona, din luna februarie. Simtim cu totii ca exista atat de multe informatii si ne este foarte greu sa deosebim adevarul de fabulatii. Ce ne poti spune despre aceste vremuri?

-    Aproape toata lumea stie ca trecem prin schimbari foarte rapide si simtim cu totii acest lucru, chiar daca nu stim, dupa felul in care ni se dezvaluie lucrurile cu atata rapiditate. Dar acestea sunt vremuri uimitoare, iar eu sunt fericit ca traim in aceasta parte a ciclului, fiindca atunci cand vom trece in cealalta parte a ciclului, viata noastra va fi mult mai buna.

Nu inseamna doar ca aceasta parte a ciclului, pe care o parcurgem acum, se va sfarsi si ca vechea lume va disparea, va pieri, literalmente, ci si ca aspectele dominante ale lumii ultimilor mii de ani vor disparea si ele. [Read more...]

Filed Under: 2012, constientizare, spiritualitate Tagged With: , , ,

Sfaturile unui calugar

20 noiembrie 2011 By

“In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el. ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.

Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie. La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.

Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea. “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat:
”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?
Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea. Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.

Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze. “Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.  Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.

Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea. ”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”Si de  cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om: “Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici. Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.”

Nu stiu ce ati simtit voi citind aceste randuri insa eu L-am simtit pe Dumnezeu.  Am ramas sa ascult tacerea si inima mea s-a umplut  de Lumina.

Erata la sursa articolului :

”Calugarul” al carui har l-am simtit cu totii, traieste intr-o manastire de pe langa muntele Sinai iar articolul a fost scris de autoarea blogului www.luminaindigo.blogspot.com Daniela Diana in aceasta primavara la Sfantul Mormant, in apropierea Invierii. Ieri mi-a scris spunandu-mi aceste lucruri si m-a bucur ca a facut-o.

Parintele Arsenie Papacioc a lasat multe invataturi dragi sufletului nostru si poate de aceea ne este dor si drag de harul sau.  (”Invataturile Parintelui Arsenie Papacioc”) Multe bloguri au preluat acest material, nespecificand sursa ci doar mentionand numele Parintelui Arsenie Papacioc. Parintele a plecat dintre cei vii si asemenei Parintelui Arsenie Boca simt ca vrea sa mergem la el pentru binecuvantari:  ”La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: «Iubiţi-vă!»”. Mormantul sau se afla la  Manastirea Sfanta Maria, din Techirghiol .

ESTE HAR …
– sa iubesti fara sa fii iubit…
– sa slujesti fara sa fii pretuit…
– sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
– sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
– sa ierti fara sa fii iertat…
– sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
– sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
– sa crezi desi nu vezi fata in fata…
– sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
– sa investesti cladind fara sperante…
– sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
– sa vorbesti de dragul adevarului…
– sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
– totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

LUPTE-TE,SUFLETE,CA SA PRIMESTI ACEST HAR !!!

Filed Under: constientizare, constiinta, ghizi spirituali, mesaje, spiritualitate Tagged With: , , , , ,

Corpul de Lumina

18 noiembrie 2011 By

Ascensiunea este un proces lung şi complex de evoluţie spirituală. El a început cu mii de ani în urmă, în prezent ajungând în ultima sa etapă.   De obicei planetele şi speciile de viaţă incarnate pe ele, ascend prin exeperimentarea de cataclisme naturale, adică prin ciclul moarte – înviere. De aceea încă din timpuri străvechi s-au făcut tot felul de profeţii despre dezastre teribile. Învierea reprezintă de fapt ascensiunea, prin care toate formele biologice încep viaţa din nou, la un nivel superior de conştiinţă, într-o dimensiune mai înaltă. Organismul este supus unui şir de transformări, ce au ca scop final uniunea dintre trupul fizic şi spirit, într-o singură fiinţă de lumină, care este perfectă. Încarnarea lui Isus a reprezentat un punct important în procesul de evoluţie şi ascensiune, deoarece El a preluat păcatele oamenilor (karma) transmutandu-le energia către lumină, deschizând astfel calea unei ascensiuni blânde. Acest proces se desfăşoară în etape, până când apariţia fiinţei de lumină devine posibilă.

Primul pas a durat o mie  de ani şi a început cu răscumpărarea făcută de Isus. Corpul de lumină a fost introdus ca un experiment, în anul 1988, la şapte luni după Convergenţa Armonică şi reprezintă un experiment, deoarece ascensiunea nu s-a mai făcut niciodată în acest fel. Metoda de creştere a luminii din trupurile fizice ale tuturor formelor de viaţă, precum şi a vibraţiei planetei, nu a mai fost aplicată în nici unul din  universuri şi are scopul de a transforma carcasa fizică într-un vehicul capabil de a se uni cu Sinele Superior. Cu cât celulele sunt mai încărcate cu energie luminoasă, cu atât densitatea trupului este mai coborâtă şi corespunzător, spiritul are un nivel mai ridicat. Crearea corpului luminos are loc în douăsprezece etape. La sfârşitul fiecăreia dintre ele, schimbările vor fi perfect integrate în toate ariile vieţii şi spiritului. Între etape există perioade de gol, cauzate de moartea egou-lui, care pot da stări de depresie, sau un sentiment de inutilitate.
Primii şase paşi au fost structuraţi pentru a crea o modificare gradată la toate nivelele, prin trezirea spirituală obişnuită, în paralel cu schimbările fizice, mentale şi emoţionale. De la nivelul al şaptelea  la al zecelea,  transformările se axează consecutiv pe câte o arie a experienţei personale.
Corpul luminos de nivelul al optulea crează schimbări extreme în trupul fizic, ce duc adesea la simptome asemănătoare unei îmbolnăviri.  Pe măsură ce tot mai multă lumină intră prin  ochi şi urechi, pot apare dureri, sau înţepături şi adesea junghiuri în cap. Datorită scăderii densităţii celulelor, se intensifică transpiraţia şi e posibilă chiar şi apariţia diareei. Trupul uman are tendinţa de a-şi mări volumul, în scopul de a înmagazina fluxul crescut de energie spirituală, ce intră în el, având ca efect îngrăşarea. Singurul lucru posibil de făcut în acest caz, este exerciţiul fizic intens (ridicarea de greutăţi, alergarea, înotul, etc). Masa musculară astfel creată este singura capabilă de a proteja sistemul nervos de supraîncărcarea energetica la care este supus. Ţesutul adipos nu are aceeaşi capacitate, ci se arde, distrugând receptorii de insulină din celule, ducând la dereglări metabolice.
Reţeaua energetică a galaxiei transmite în permanenţă mesaje către toate formele de viaţă de pe Pământ. Aceste mesaje, ce vin sub formă de “pachete luminoase” (coduri), trebuiesc convertite apoi în gânduri conştiente, pentru a putea fi înţelese şi folosite în viaţa de zi cu zi. Ele se manifestă ca ţiuituri, sau bâzâieli în cap, ce pot deveni adesea foarte intense şi supărătoare. Nivelul lor de intensitate este reglat de ghizii spirituali, care emit aceste semnale în scopul trezirii conştiinţei.
La nivelul al nouălea, schimbările spirituale (din nivelul al şaptelea) se integrează cu cele fizice (din nivelul al optulea). Preocuparea principală este cea a relaţiilor interumane, continuarea unei relaţii bazate pe control şi manipulare devenind intolerabilă. Odată cu apariţia noii identităţi se va schimba şi percepţia locului  şi rolului în această lume.
La începutul nivelului al zecelea, viaţa îţi va părea nouă şi te vei simţi ca renăscut, emanând în jurul tău dragoste şi tandreţe. Este începutul trezirii spirituale, ce te va conduce la masterarea abilităţilor adormite ale trupului şi ale spiritului. Pe măsură ce vei deveni din ce în ce mai conştient de energie, noi abilităţi vor începe să facă parte din viaţa ta obişnuită. Clarviziunea practic va lua locul vederii fizice şi vei începe să vezi imagini din dimensiunea a patra, ceea ce la început îţi va crea confuzie. Cu timpul însă vei învăţa cum să foloseşti această nouă peceptie. Vei învăţa cum să-ţi economiseşti energia nemaiconsumand-o inutil pe gânduri şi emoţii. Acest surplus de energie  îţi va da posibilitatea să realizezi adevărate “miracole”, cum ar fi de exemplu, manifestarea imediată a  gândului în realitate fizică.
Nivelul al unsprezecelea apare ca o progresie naturală a celui anterior, tranziţia fiind atât de uşoară încât adesea trece neobservată. Abilităţile spirituale continuă să crească, iar trupul începe să-şi schimbe aspectul, devenind mai luminos. Prietenii s-ar putea să-ţi spună că ai ceva schimbat şi că ai întinerit. În acelaşi timp apar nivele mai profunde de procesare a emoţiilor şi vei crea cele mai adânci frici, pentru a le experimenta şi a te curăţa de ele.
În fine nivelul al doisprezecelea, reprezintă ascensiunea, destinaţia acestui mare salt evolutiv! Ea este marcată de activarea completă şi mutarea vehiculului  interdimensional luminos (Merkabah) în centrul trupului. Ascensiunea poate avea loc atât la nivel individual cât şi în grup. Este de fapt un proces foarte simplu, care se întâmplă într-o clipă, tu fiind tot aici, dar un altul. Diferenţa constă în abilitatea de a trăi şi simţi bucuria, extazul, uniunea cu Creatorul Universal. Tot ce ai de făcut în realizarea acestui obiectiv divin este să-ţi trăieşti fiecare clipă ca pe o capodoperă a bucuriei, devenind pe deplin responsabil de viaţa ta.
Teodor Rosca
Filed Under: ascensiune, constientizare Tagged With: , ,
« Older Posts

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Lombrea.