Am deschis ”Indrumarul pentru Mesia” al lui Richard Bach si am urmat indicatiile, am inchis ochii si am deschis cartea gandindu-ma la ce ar vrea ingerii mei pazitori sa imi transmita. ” Decizia de a te angaja sau nu intr-o aventura adevarata este cantarita de intrebarea Cand va veni clipa sa privesti inapoi, te vei bucura ca ai indraznit sau, dimpotriva, ca ai renuntat?” Am zambit… am asezat cartea pe birou si m-am bucurat de raspuns. Mesajul nu a venit intamplator, chiar in aceste zile priveam calatoria mea prin viata si ma bucuram ca am indraznit sa o traiesc. Privind viata mea acum, am inteles ca tot ce s-a petrecut au fost alegerile mele si urmarile alegerilor mele. Acum cativa ani daca cineva mi-ar fi spus acest lucru as fi spus ca este un nebun. Mi-am ales corpul, parintii, familia, prietenii, casa, iubitii, maestrii, duhovnicii si tot ceea ce era perfect pentru mine pentru a experimenta viata, pentru a uni femeia cu fiinta ce sunt dincolo de ceea ce este in acest plan.
Urme ale durerilor si emotiilor inca au mai existat cand am scris aceste randuri, parti din mine lasate in trecut au inceput sa revina si sa ma intregeasca. Si m-am bucurat ca nu mi-am mai dorit sa plec Acasa ci am ramas ca sa inteleg si sa pot sa-i fac si pe altii sa inteleaga.
”Pentru ca tu sa te schimbi e nevoie de o miza mare” Iar miza mea este Iubirea. Stiti cate parti are Iubirea? Extraordinar de multe. Si stiti de ce? Pentru ca ea contine totul. Nu iti ajunge o viata sa o intelegi si sa o primesti in toata fiinta ta.
Zilele trec nefiresc de repede, poate ca interiorizarea mea face ca timpul sa treaca atat de repede? Uneori plec si ma intorc asteptand ca timpul sa ramana acolo unde l-am lasat. In seara de Craciun, Ingerii mi-au spus sa ma intorc in copilarie pentru ceva ramasese acolo nedeslusit, puritatea. Imi era teama ca am pierdut-o. Nu am pierdut-o nici o clipa. Cineva mi-a spus ”Cum crezi ca puteai trece prin toata mizeria daca nu aveai puritatea cu tine?” Nimic din ceea ce este al tau nu se pierde decat daca incalci regulile venite din insasi sufletul tau.
”Sinele este Viata, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul fiintei tale . Sinele nu cunoaste limitarile impuse de spatiu-timp, la fel cum nu cunoaste tot ce inseamna griji, temeri sau credinte in viata ta. Acel Ceva nu te priveste ca pe o fiinta bipeda de pe suprafata celei de-a treia planete a unui mic soare de la marginea unei micute galaxii dintr-un univers neinsemnat, inghesuit, pentru o clipita, intrte miliarde si miliarde de alte universuri. Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine si iti ofera libertatea totala de a face tot ce doresti, in afara sa mori”.
Privindu-mi acum familia, ii inteleg. Iubirea a ales pe fiecare cum sa fie primita, daruita si implinita. Iar eu am ales aceasta familie pentru ca eu insami sa pot intelege iubirea ca mod de exprimare a insasi vietii mele. Dumnezeu nu ar fi ingaduit sa vin in ne-iubire, chiar si o secunda de iubire a fost suficienta ca sa pot veni … chiar daca parintii mei au ales alte drumuri.
Am ramas o vreme alaturi de mama, ea urma sa imi fie primul si cel mai bun maestru. Am trait alaturi de ea cele mai triste momente ale existentei mele pamantene. Orice urma de manifestare a copilariei era inabusita in toate manifestarile raului atat cat putea sa ma atinga. Anii mei de scoala se construiau odata cu entuziasmul ca in fiecare zi apareau pe cer soarele si luna si in fata mea incepea sa apara incet toata creatia. Incepeam sa o privesc pe mama in fiecare zi si sa invat. Am inceput sa imi pregatesc sufletul pentru ce urma, anii mei de penitenta petrecuti in cel mai crunt moment de intuneric al vietii mamei mele, ce a insemnat declinul, lipsa sperantei, agresiunea, ura, umilirea… Obisnuia sa imi stranga mana pana cand unghiile ei intrau in carne. Nu aveam voie sa zambesc oamenilor, nu aveam voie sa privesc oamenii pe strada, sa ma joc cu copii, sa mananc, sa aleg ceea ce imi place sau nu. Invatam sa traiesc in intuneric. Depresia mamei a venit odata cu pierderea a doi copii si divortul de al doilea sot. Ceea ce a urmat a fost razvratirea ei in fata vietii. Atunci a renuntat la Lumina, la a mai fi mama. Nu mai putea privi lumina din interiorul meu fara a ma chinui. Ma batea fara un motiv anume atat cat sa nu imi provoace moartea. Priveam inerta tot ce se intampla si cautam in zadar o explicatie. Imi era frica de ea de ce ar putea sa imi faca daca ”evadam” sa ma joc cu copii sau daca nu faceam tot ceea ce imi cerea. Eram ca intr-un purgatoriu in care asteptam ca sentinta sa puna capat chinului. Era primul demon cu care constiinta mea se confrunta. Intr-o seara l-am vazut, dar nu se apropia. Slabiciunea mamei i-a permis sa il manifeste. Mama omul nu mai putea manifesta lumina. Atunci s-a pierdut pe ea insasi. Iar eu invatatam deja la cea mai dura scoala a vietii cum sa imi pastrez lumina.
Mai intai a fost gandul sinuciderii, apoi ura si neiertarea fata de mama. Dar ceva s-a intamplat , intr-o noapte m-am ridicat din pat si am vazut aievea Cina cea de Taina. Era o mana nevazuta ce veghea si ma mangaia. Si atunci au inceput Conversatiile mele cu mine Insami, conversatii cu Dumnezeu. Imi ajungea uneori sa ridic ochii spre cer ca inima mea sa primeasca iubirea si lumina pentru a supravietui. Maica mi-a fost Mama si Dumnezeu Tata. Pe cei pamanteni mi-a fost in zadar sa-i cuprind in inima mea caci mereu ma raneau si ma tineau intr-o lupta permanenta cu dorinta de a trai.
M-am bucurat ca ”am indraznit” si ca nu ”am renuntat” caci nimic nu a fost in zadar. Eu ii alesesem. Era atat de gri si de trist in jur incat nu credeam ca vreodata voi putea spera sa imi rada sufletul de bucurie. De multe ori la scoala ma trezeam vorbind in fata clasei dand speranta celor de varsta mea. Am descoperit scrisul si ma cufundam in el cu toata fiinta mea caci era singurul univers de neatins al existentei mele. Ma bucur pentru fiecare secunda a vietii mele si nu regret nimic. Sunt recunoscatoare pentru tot ce mi s-a intamplat, caci tot ce este al meu este cu mine, acum si intotdeauna.
Foarte frumos articolul!
…din pacate m-am regasit in acest articol; iar “durerea” imi incatuseaza sufletul, nu vrea sa dispara … sper sa depasesc aceasta durere, prin credinta si speranta … sa vad intotdeauna Lumina de la capatul tunelului…
emotionant si…cutremurator!!
O marturisire foarte intima si curajoasa.. Multumesc, Karyn!
ma bucur atat de mult pentru tine, ca si cum mi s-ar intampla mie
Ohhh !!! am plans citind acest articol …a venit tocmai acum , intr-un moment dureros si parca anume venit pentru mine …si tocmai aceasta poza pe care ai pus-o , draga mie .E cat se poate de bine aleasa la textul scris ,exact asa ma vad si eu , fetita cea care e femeie acum , cu copii mari si cu un trecut dureros lasat in urma , acolo in copilarie .
Si ma intreb si eu la fel ca si tine ,daca mi-am pierdut puritatea .Categoric NU si am invatat astfel cum e IUBIREA dar mai ales neiubirea .
Stiam ca am fost un copil nedorit dar aseara am aflat ceva mult mai mult decat aceasta , am aflat ca tata a batut-o pe mama cu picioarele in burta pentru a ma pierde pe mine , atat era de mare ura lui fata de mine si fata de mama .Si Dumnezeu m-a iubit in acele momente iar eu am avut o vointa puternica de viata si am dorit sa traiesc cu orice chip .A fost alegerea mea sa trec prin toate acestea , a fost …poate , singura cale de a arata ca indiferent de cat de ostili sunt parintii cu noi , nu le raspundem cu ura , ca facem tot ce se poate pentru a schimba soarta potrivnica .Tata nu mai e , a murit de curand si cat a trait l-am respectat si l-am iubit si in ultimii ani chiar , eu fiica lui cea ne dorita i-am stat alaturi si la fiecare apel cand ii era rau , saream si il ajutam si devenisem fata tatii care ii alina suferintele .,doar eu o puteam face !
De aseara ma tot gandesc la acest adevar , aflat mult prea tarziu , dar brutal venit si inca nu imi revin .Intai nu am putut reactiona , apoi a fost starea de acalmie , ca iarasi sa apara durerea din suflet si lacrimile in suvoi …finale . Ma doare si poate ma va durea mult timp de acum incolo , eu copilul cel neiubit , avand mereu dorinta inconstienta de-a lungul anilor de a fi pe plac tuturor si totusi insuficient de multumitoare celorlalti .
M-am uitat catre cer si am plans si am oftat si cerul mi-a zambit desi afara e intunecat si ploua de ieri si constat ca de acolo de sus primesc iubirea adevarata , lumina cea draga care ma ajuta sa merg mai departe , sa iubesc viata din toti rarunchii mei dar mai ales , sa nu mai regret nimic din ceea ce mi s-a intamplat , caci Dumnezeu ma iubeste .
Iti multumesc din suflet Karyn !
Te imbratisez cu drag .
sufletul tau inocent se exprima pe sine …sunt recunosctaoare ca am primit aceste ginduri ;desi nu te cunosc , te simt aproape si ma bucur ca ai ales Lumina ;toate incercarile si intimplarile sunt oprotunitati pentru noi si avem libera alegere ….viata ne iubeste si noi am ales sa iubim viata ….Dzeu ne iubeste si stie ce e mai bine pentru noi …sa fim recunoscatori ca suntem aici sa invatam unii de la altii ..
cu iubire,
aurelia
Ai tot respectul mea pentru ca ai putut trece peste ura si neiertare, mie mi-a fost foarte greu sa fac asta, desi copilaria mea nu a fost asa de grea – nu am fost batuta fizic, ci mai repede ignorata, iar suferinta mea a venit din lipsa de apreciere si de consideratie. Insa, asa cum foarte bine am invatat de la tine, am obtinut punctaj karmic
si asta m-a ajutat pe mai departe.
Felicitari si pentru puterea de a exprima public ceea ce simti si astfel sa ne ajuti si pe noi!!!
…ceva asemanator am trait si eu…chiar am incercat sa ma sinucid…avem 14 ani…apoi in viata indiferent cit de greu mi-a fost,niciodata nu m-am gindit sa repet gestul…tirziu,dupa plecarea mamei,am inceput sa o iubesc si sa-i multumesc pt tot…nu regret nimic din ce am trait pina acum…nu am resentimente,doar o adinca recunostiinta pt tot…
Drag suflet, nu stiu al cui esti, care este numele tau, poate Karin, poate Nina, poate Elena sau Ana, poate ..Ica, imi esti atat de aproape. Focul prin care ai trecut te-a purificat, si ce foc, ce flacari imense, cu limbile pana la cer…poate cea mai grea purificare, cea venita prinr-o mama, care are menirea de a te iubi, proteja, invata, preda lui Dumnezeu. Drag suflet pur, iti meriti iubirea, iti meriti multumirea, respectul si tot ce e mai bun pe lumea asta. Sa iti dea Domnul tot ce doresti!
foarte trist dar pana la urma foarte frumos… multumim karyn!
Superb ceea ce ai scris aici …Si eu sunt mama singura si am o fetita minunata, are 12 ani, si poate de multe ori fara sa imi dau seama ea este cea care simte cel mai bine toate nemultumirile mele de zi cu zi , si cat de rau imi pare de asta dar din pacate de cele mai multe ori ceea ce ai spus ramane acolo …in suflet si poate provoca rani greu de vindecat ….Dumnezeu si Maica sfanta sa aibe grija de noi si sa ne dea intelepciunea de care avem atata nevoie !….
Iti multumesc
Marina
Suflet Frumos !!
fiecare dintre noi regasim cate ceva din noi in cuvintele tale,ori poate doar rezonam cu ele,important este cum le integram in fiinta noastra,cum le acceptam si cum trecem mai departe…si cred ca solutia este tot in noi…IUBIREA
de la suflet la suflet
Draga Karyn,in aceste momente sant foarte departe de casa,traiesc clipe dureroase de frustare,de umilinta,doar pt a asigura familiei mele traiul ,nu e usor sa lucrezi in strainatate.Ma gandesc in urma si pot spune ca viata mea se aseamana perfect cu a ta,batai,ignoranta,agresiune fizica si psihica,interziceri,nici eu nu aveam voie sa am o prietena sau sa ma joc cu copii,trebuia sa ascult la nesfarsit cum imi picura continuu intuneric prin cuvintele pline de ura fata de tata ,fata de toate rudele,si de copilaria ei intunecata,nici eu nuaveam voie sa am o parere,sau sa iau o decizie.De 2 ani e paralizata,am ingrijit-o un an si daca am crezut ca boala o va face mai blanda m-am inselat amar ,este mai rea dacat as fi putut crede ,este nemultumita tot timpul si ne agreseaza pe toti psihic pana la epuizare.Am simtit in copilarie frecvent ca nu mai rezist si ca ar fi bine sa nu mai fiu,toate acestea au ramas o vreme in trecut ,teroarea nu a incetat insa chiar si daca m-am casatorit si am parte de un inger nu un sot si cred ca doar cu ajutorul lui am reusit cumva sa o tin sub control pana cand a paralizat si atunci totul a revenit,simt ca nu-i mai pot face fata…nu mai pot ,simt ca ma loveste in suflet cu o greutate de nedescris pe care nu o pot suporta.ma rog Bunului Dumnezeu sa ma ajute sa rezist si sa pot fi mai departe mama sotie ,nora ,daca fiica nu mai pot fi.Am hotarat sa nu o mai vizitez de un an desi ii platesc femeie pt ingrijire,a ramas sora mea sa ii fie mai aproape (lucru pe care trebuia sa il faca impreuna cu mine si pana acum…dar ea a stiut sa stea la o parte pana eu am clacat).Nu o urasc pe cea care mi-a dat viata desi nu m-a vrut sub nici o forma,dar nici nu o iubesc desi am iubit-o si atunci cand eu eram un copil si ea ma agresa .E foarte trist…sa nu simti nimic pt cea care ti-a dat viata ,dar simt ca atat de mult s-a hranit cu sufletul meu pana nu a mai ramas nimic pt ea si a ramas un gol in sufletul meu,ma simt pustiita.Ma bucur ca tu ai gasit acea intelepciune de a simti iubire fata de fiinta care ti-a dat viata ,si care trebuia sa te iubeasca(poate ne-au iubit in felul lor) nu sa iti zdrucine sufletul.Citind randurile tale ,am retrait toate momentele triste ale colpilariei mele si plang continuu si ma intreb DE CE A TREBUIT SA VIN PE LUME ASTFEL.Te iubesc KARYN desi nu te cunosc.
draga mea suflet trist,
Undeva in subconstient a ramas o ”datorie” pe care simti sa o manifesti daca nu cu ea cu cei din jur si nu este bine. S-a incheiat! Lasa trecutul unde este. Ea si-a facut misiunea fata de tine. Pentru sacrificiul ei, desi nu iti vine sa crezi asta, va fi foarte bine primita ”dincolo”. Prin ce a facut, a scos din tine esenta pura. Ai ars mai multa karma decat iti poti imagina. Bucura-te caci prin ea ai sansa de a te elibera de legea karmei, insa nu poti face acest pas pana nu intelegi ceea ce s-a intamplat, privind cu alti ochi, aceia ai sinelui si nu al egoului care a fost terfelit, umilit si batut. Cand am inteles acest lucru am simtit nevoia sa va scriu, caci pentru fiecare suflet ce se elibereaza este bucurie in Cer. Te rog gandeste-te la ce ti-am scris si multumestei ”copilului” care ai fost pentru rabdare, pentru curaj, pentru puritate si pentru tot ce a fost pentru tine si adu-ti inapoi tot ce este al tau, intregeste-te. Este vremea sa devii. A trebuit sa vii pe lume ca sa inveti asta: sa iubesti fara a fi iubita si sa inveti sa primesti iubirea ca sa o poti darui in starea ei pura. Bucura-te pentru acesta minunata lectie si oportunitate pe care Dumnezeu ti-a dat-o. Iar ea a fost mama perfecta care sa poate intunericul pentru ca tu sa fii lumina. Iar pentru asta merita toata iubirea ta.
Va imbratisez dragi suflete si va trimit iubirea mea,
Karyn
Intense trairi! Unii vin buni in acesta lume si pleaca mai buni( sau mai rai), unii vin rai si pleca din pacate mai rai(sau din fericire mai buni).
Telul nostru este sa plecam Acasa mai buni, mai Luminosi si atatia cat suntem buni Aici si Acum sa inclinam balanta binelui si raului in favoarea Binelui .
Multa sanatate si pace tuturor!
MI-AI TREZIT O DURERE PE CARE O “UITASEM”,APARENT,PENTRU CA EA ESTE IN MINE,FACE PARTE DIN MINE,M-A CONSTRUIT SI M-A AJUTAT SA FIU CEEA CE SUNT AZI !TE-AM SIMTIT ATAT DE APROAPE DE SUFLETUL MEU…TRANSPUNANDU-MA,AM SIMTIT NEVOIA SA TE APAR SA TE PROTEJEZ,SA TE AJUT SA TE DOARA MAI PUTIN, DAR FIECARE DIN NOI ARE LECTIA LUI DE VIATA,DE ARDERE..PANA AJUNGEM SA FIM UNUL,TREBUI SA TRAIM DIFERIT ,TOATE ASPECTELE VIETII …TE IMBRATISEZ CU INFINITA IUBIRE SI ITI MULTUMESC PENTRU CURAJUL DE A PUNE IN CUVINTE DUREREA CEA MAI PROFUNDA PE CARE NUMAI SUFLETUL O POATE EXPRIMA …SI TOTUSI CU SUFERINTA TA MI-AI INCALZIT SUFLETUL…LACRIMILE MELE,ALATURI DE ALE TALE,SPER CA AU SPALAT TOT INTUNERICUL SI AU LASAT NUMAI LUMINA SA STRALUCEASCA….
Multumesc pt. articol si asa cum ai spus Iubirea e salvarea noastra , iubirea este viata si viata este iubirea
Nimic din ce ai scris nu mi-e strain. Mi-a luat ani din viata sa inteleg ca, desi nu am avut parte de iubirea mamei, iubirea lui Dumnezeu m-a incalzit si m-a mangaiat chiar si atunci cand ma dureau ranile fizice, dar mai ales cele sufletesti. Au murit amandoi- si mama, si tata. Am fost alaturi de fiecare si in clipele de dinainte de marea trecere m-au cautat cu privirea, imi cereau ajutorul. I-am iertat pe amandoi si durerea unui suflet de copil incerc zi de zi sa o transform in lumina si mai ales iubire. Ma mai incearca lacrimi neplanse uneori, sarut copilul care eram candva si…. caut cu ochii spre lumina din suflet. Dragostea lui Dumnezeu m-a ajutat sa le trec toate, acum imi incalzeste sufletul fiece clipa. Mare dar iubirea Sa! Va doresc tututror sa o aveti alaturi. Cu drag, pentru atitea suflete incercate si ajunse izvoare de lumina, Luminita M.
esti Minunata!
… ce vorbe sa spui cind plingi plinsul copilului zguduit de marele DE CE?, DE CE eu, DE CE mie, DE CE mama… ce vorbe sa spui avind revelatia ca toti trecutii prin “valea plingerii” au avut sansa ridicarii ochilor spre cer ? Poate doar o poveste care rezoneaza cu sufletul meu si care zice cam asa: un suflet ajunge in cer si i se infatiseaza viata ca un sir de pasi, linga care mai era un sir de pasi; intreaba ai cui sint pasii si i se raspunde ca ai Domnului; dar, chiar in momentele grele, sufletul vede doar o urma de pasi si spune: cind mi-a fost mai greu Domnul m-a lasat, dar ingerul ii spune:” nu fiule, Domnul te-a luat in brate”.
Cu foc am fost “lamuriti” si treaba buna a facut Domnul cu noi care “ne-am lasat lamuriti”.
si pentru mine scrisul este manifestarea mea de libertate. m-a impresionat povestea ta. am citit tot pe un blog ieri niste cuvinte care mi-au adus un zambet mare de bucurie. “viata este ca o oglinda. daca ii zambesti iti zambeste si ea.” sper sa te faca si pe tine sa zambesti.
Te imbratisez cu multa iubire si lumina Karyn !
sa fim recunoscatori, chiar daca situatia prin care trecem ni se pare insurmontabila, insuportabila, intunecata…
binecuvintata fi,ptr.toate articolele tale minunate, multumesc